Iesenii au primit doua turnuri si un punct de belvedere

Bonus, afli ca in incinta manastirii poti vizita si o casa de secol XVIII marketizata ca fiind casa in care a locuit Ion Creanga pe perioada cat a oficiat serviciul religios acolo. Extrabonus, inchei plimbarea cu o minunata privire de ansamblu asupra Iasului de la ultimul nivel al turnului peste accesul in incinta manastirii.

Desi turnurile au aparenta de bastioane de aparare pentru cei insetati de experiente medievale, nu va grabiti sa trageti concluzii. De-a lungul timpului au avut o intrebuintare destul de domestica. Turnul dinspre Biserica Barboi (SE) era folosit de mesteri: olari si lemnari. Turnul dinspre str. Independentei (NE) era locuit de calugari. Nu ma pricep sa apreciez arta naiva, obiectele bisericesti, porturi populare sau ceramica tip Cucuteni - cam din zona aceasta sunt extrase exponatele. Experienta cu adevarat interesanta pentru mine a fost sa pipai vizual si sa inteleg spatiul in care lucrau si locuiau ieseni ce au trait acum 600 de ani. E o experienta care merita traita.

Vizita in spatii de aceeasi vechime din alte orase europene nu m-a marcat atat de mult pe cat au facut-o cele cateva minute de plimbare prin spatiu locuit de oameni mult mai apropiati mie. Cand esti turist, atentia iti e distrasa de diferite amanunte, de tot poporul care in general se inghesuie sa priveasca, de exponate, de povestea si faima locului. Si toate ti se par normale. Privesti, treci mai departe.

In cazul turnurilor Goliei, am fost doar eu, bebe in marsupiu si ghidul. M-am simtit de parca venisem in ospetie si mi se facea turul gospodariei. Am privit totul cu ochi de potential locatar/ utilizator. M-a primit usa mica pe sub care a trebuit sa ma aplec pentru a intra in turn. Daca o treci cu gandul in alta parte si nu o respecti cum se cuvine, iti atrage atentia imediat (cum am patit la iesire, lovindu-ma cu capul “de pragul de sus”). M-au impresionat spatiile din turnul de SE ce erau folosite ca ateliere: astazi ai spune ca in suprafata aceea mica ai putea intelege un hol, sau un dressing. Si totusi au fost oameni care si-au petrecut zilele lucrand pe un scaun, la lumina de lumanare (lumina ce intra pe ferestre e ca si inexistenta), inconjurati de materialul de lucru, unelte si de altele trebuitoare. Urcand pe o scara ingusta, inclusa in grosimea zidului, supriza e ultimul nivel. Ajungi la el dupa ce ochiul ti s-a obisnuit cu  zona de intuneric a nivelurilor inferioare. Il percepi ca pe o minunata incapere boltita in care ai savura un ceai bun si o muzica placuta. Oricum, cu ochii nostri de astazi, faci un efort sa iti imaginezi multiplele utilizari si forfota dintr-un astfel de turn, realitate a multor veacuri in urma.

In continuare, turnul de NE, cel folosit ca locuinta pentru calugari, m-a inghetat. Nu am reusit sa aflu de la ghid cum se incalzeau “chiliile” din turn. Mi-e frica sa cred ceea ce imi spuneau acele incaperi: nu se vedea nici urma de cos de fum…si era mai frig decat afara.

Un spatiu interesant e cel al “casei cu coloane” sau “casa lui Creanga” sau “casa de secol XVII”. Se pare ca a facut parte dintr-un ansamblu ceva mai mare ce folosea ca si “casa de oaspeti” a manastirii. Interesant e sa parcurgi cu imaginatia traseul in sens invers: te trezesti dimineata dintr-un pat generos, aflat langa un cuptor generos si privesti pe fereastra soarele licarind in gradina manastirii. Anticipezi mirosuri de bucate moldovenesti bine gatite. Bucuros de zi, la iesirea din camera-casa te primeste un portic amplu, cu coloane de piatra. Pare mai mult o experienta de sud de Europa celor pentru care iesirea din bloc e cea care te aduce in spatiul orasului. Foarte placut. De incercat. Astazi il mai intalnim in sudul Romaniei unde precede intrarea in spatiul de cult (vezi Mitropolia din Bucuresti).

Punctul culminant al vizitei ar trebui sa fie urcarea in turnul de peste accesul in incinta manastirii, “turnul Goliei”. Eu nu am avut curajul sa raspund acestei provocari cu promisiune de belvedere la final, avand un bebeluc de 8kg in marsupiu. Las aceasta experienta sa imi fie povestita.

Am aflat insa, facand putina cautare pe tema Golia, ca acest turn a fost suprainaltat in anul 1855 cu 20m. Probabil dialoga interesant cu turnul vecin al bisericii Barboi. Doar ca structura nefiind pregatita sa sustina o asemenea incarcare suplimentara, solicitata si de cutremurele ce mai “viziteaza” Iasul, a inceput sa dea semne ca cedeaza. In stare de degradare accentuata, turnul a fost chiar propus spre demolare. O solutie de compromis din 1900 il readuce la inaltimea initiala, salvandu-l.

Cred ca una dintre primele mele amintiri legata de biscuiti mai cochet ambalati e aceea a unei cutii de carton subtire de o culoare nedefinita pe care era imaginea turnului Goliei si pe care scria “biscuiti Chindia”. Am cautat sa vad daca exista pe net imagini ale acelei cutii, dar nu am avut succes. Daca sunteti mai norocosi, va rog trimiteti-mi link… ar fi interesant de privit cu ochii de acum.

Printre amintirile legate de Golia mai pot socoti si fotografiile de la cununia unor rude casatorite in Iasi in anii 80’…atmosfera de cetate, trandafiri imensi, soare si lume vesela. Am aflat ca era foarte la moda pe atunci sa te casatoresti la biserica de la Golia. Ieseau si fotografiile bine. Aceasta era posibil pentru ca dupa ce intre anii 1900-1947 biserica fusese inchisa, pana in 1992 a fost biserica parohiala. De atunci a redevenit manastire si nu se mai pot oficia casatorii aici (in cazul in care va planuiati o nunta la Golia).

Alte lucruri aflate cu ocazia acestei vizite-experienta: in incinta manastirii a functionat si o fabrica de nasturi, s-au gasit accese catre hrubele/ tunelurile de sub Iasi, institutia predecesoare Spitalului de la Socola a functionat in incinta acestei manastiri, tot aici a fost prima casa a apelor din oras si era vizitata de public larg, satele Sorogari si Tomesti (ca tot sunt viitoare cartiere rezidentiale pentru ieseni) au fost domenii ale Goliei.

E interesant sa inchei cu o privire de ansamblu. Manastirea Golia e zidita si fortificata in vremea lui Vasile Lupu si a fiului acestuia. In timplu domniei acestui voievod a fost edificata si Trei Ierarhi care avea la randul ei ziduri imprejmuitoare si turn peste accesul in incinta astfel creata (turn cu ceas). Ne aflam in perioada de tranzitie intre capitala de la Suceava si capitala la Iasi. Doar privind aceste doua ctitorii si pare ca forta economica a orasului/ tarii era importanta. Si totusi Golia era construita in afara Iasului. Mi-e greu sa privesc cu ochii de acum un oras care, pornind de la Curtea Domneasca (pe locul Palatului Culturii) se intindea pana putin dupa Mitropolie si pana aproape de Golia. Si totusi, era viitoare capitala si construia pe rupte.