Casele Kogalniceanu si Poni-Cernatescu primesc in vizita

Am patruns intr-un interior cu puternic miros de parchet lacuit. Un fel de aer sprinten de casa cu stapana mare amatoare de curatenie.

Avantajul unui muzeu de mici dimensiuni este acela ca stiind ca nu ai de parcus nenumarate sali si multiple etaje, iti dozezi vizita: pasi mici si priviri atente pentru ca ai timp sa sorbi totul din ochi. Dar intrata “cu elan”, dupa cum va spuneam, mi-a trebuit pret de vreo doua incaperi sa imi domolesc pasii la ritmul potrivit.

Am sa activez partea de sensibilitate si empatie feminina pentru ca ea a simtit caldura, delicatetea unui spatiu amenajat in foarte mici detalii. Aveam senzatia ca va intra acum o matusa in camera in care eram si va netezi duios cuvertura moale a patului frumos lucrat in lemn. M-am oglindit intr-o minunata piesa de mobilier si am parut straina, dintr-o lume ce nu rezona cu tihna si blandetea casei. Paseam inainte uimita de privilegiul de a privi casa asa cum o vedeau locatarii acum mai bine de o suta de ani: proaspata, cu mobila, peretii draperiile grele sclipind a nou si a curat. Stapana casei si-a aruncat neglijent manusile pe masa si a plecat sa comande aranjarea mesei pentru pranz.

Aveam desigur la dispozitie un touch screen cu informatii despre locatari si casa, tablite cochete ce descriau camera in care ma aflam si piesele mai importante, unele vitrine in care erau expuse bijuterii sau alte obiecte valoroase, dar placerea de a ma lasa furata de intentia generala de autentic a fost prea mare.

Experienta vizitarii unui astfel de muzeu este completata de prezenta umana. Am fost insotita in plimbare de doamne ale caror functii nu le cunosteam, dar care mi-au raspuns foarte frumos entuziasmului meu de fetita in casuta cu jucarii ce intreaba la fiecare colt despre una despre alta ignorand touch screen-ul si solemnitatea pe care ar presupune-o un muzeu. Astfel am aflat ca in casa Kogalniceanu exista, dupa cum era ultima moda a vremii, o instalatie de gaz pentru iluminat (nu pentru gatit). Am putut admira un candelabru cu bratele ascunzand teava de gaz ce purta combustibilul catre pretioasele lampi.

Ar mai fi multe de spus. M-am lasat rasfatata de un interior pe care marii demnitari ai vremii aveau onoarea de a-l vizita. E totusi casa unei personalitati coplesitoare a istoriei noastre. E in acelasi timp un cadou al unei echipe care a muncit probabil sute de ore pentru a orchestra reproducerea interioarelor cu mare fidelitate prin folosirea in mare majoritate a obiectelor ce au apartinut casei. Sa reunesti de la diversi colectionari obiecte de mobiler, costume, bijuterii, vase de argint, corpuri de iluminat, covoare, draperii… tot ceea ce in detaliu construieste o casa, sa le restaurezi si apoi sa le amplasezi pe fiecare la locul cuvenit. Cu mare pasiune pentru acest muzeu sa pregatesti si o nastrusnica surpriza vizitatorului. Una dintre camere mi-a dat fiori (buni) si cu zambet larg pe buze am incheiat vizita. Cu regret. Mai ales ca in sufragerie era masa pusa…

Am iesit si, in drum spre urmatorul muzeu, Poni-Cernatescu, adica o casa mai incolo, am mai ramas cu gandul la cele vazute. Dincolo de partea asta emotionala si entuziasta am primit o lectie. Am iesit cu un mare respect pentru modul in care folosind spatii mici (camere de 4mx5m sau 5m x 6m) interioarele vremii iti inspirau totusi fast, bogatie, dar si intimitate, armonie si o stare de pace deasupra celei de bine material. Ferestre inalte, piese de mobilier putine, dar extrem de decorative, niciodata acoperind un perete intreg, texturi si culori contribuie la aceasta imagine generala. Draperiile sunt un accesoriu care pentru noi incepe sa fie exotic. Aici sunt nelipsite la ferestre si usi. Ai senzatia ca locatarii stiau sa se inconjoare de frumos si sa isi petreaca timpul bucurandu-se de acest frumos in compania altor oameni. Orientarea lor pare sa fi fost spre interior pe cat e a noastra spre exterior.

Interesant e sa urmaresti si receptivitatea la piese moderne pentru epoca aceea. Am observat un scaun si o lampa stil 1900 (art nouveau). Oamenii aceia nu erau constienti ca locuiesc intr-un viitor muzeu. Ei isi traiau epoca si o imbratisau pe cea care venea. Faceau achizitii dupa gust si moda. Si astfel au incurajat o poveste.

Parcursul spre modernitate e si mai accentuat in casa Poni-Cernatescu. Aici exista cate un telefon: unul in biroul lui, altul in camera ei de zi. Model foarte vintage. Am remarcat o canapea visinie extrem de moderna ca linie, desi veche de apoape un secol. Pasind prin laboratorul Petru Poni m-a cucerit tic-tac-ul ferm, foarte sonor, al unui ceas de perete al vremilor de inceput de secol XXI. Astfel de tic-tac am mai auzit doar in camera bunicilor. Acum verificam ora la calculator sau mobil.

Nu am avut norocul sa cobor in subsolul casei de pe rampa hidraulica. Era stricata si se pare ca stricaciunea asta, sau altele, au confuzat personalul muzeului astfel incat pofta mea de intrebat a fost mereu retezata cu trimiteri la info touch. Casa mi-a parut mai mica decat cea Kogalniceanu, poate si pentru ca densitatea de obiecte difera. Ea castiga prin adaugarea in parcurs a subsolului. E insa o rupere brusca de atmosfera. Din casa deschinzi intr-o mina simulata, pretext pentru expunerea unei colectii de minerale.

Ca si calatorie in timp, casa Poni-Cernatescu e bine asezata in traseu dupa casa Kogalniceanu. Dar pentru ca sa poata fi amandoua degustate la valoarea lor si pentru ca sa se evite o comparatie in defavoarea vreuneia sfatuiesc vizitarea ei mai intai.

Socoteala de acasa nu numai ca mi-a fost contrazisa, dar s-a si plusat la nivel de experiente. Am castigat in harta emotionala a Iasului cel putin un loc foarte special.

Si pentru ca e prea la indemana replica asta, n-am sa ma abtin sa o folosesc: daca te trezesti intr-o dimineata si ai chef de un altfel de Iasi,….. imbraca o haina mai speciala, foloseste un parfum drag, fa o plimbare in Copou, pe strada Mihail Kogalniceanu, langa liceul Mihai Eminescu si viziteaza cele doua muzee memoriale. Iesi apoi la soare si plimba-te prin parc. Incheie totul cu un pranz delicios sau cel putin cu o prajitura buna si garantat ai sa iti amintesti despre un altfel de Iasi.