Alexandru Philippide, primul autor al Dicționarului Limbii Române

Alexandru Philippide (născut pe 1 mai 1859, Bârlad – decedat la 12 august 1933, Iaşi) – lingvist şi filolog, profesor universitar. Localizare mormânt Cimitirul Eternitatea – parcela 7/I, rând 6, loc 8

Alexandru Philippide s-a născut la Bârlad, într-o familie de intelectuali cu origini grecești. Nu a învățat greaca în copilărie de la tatăl său, ci in școală. La absolvirea liceului cunoştea limbile latină, greacă, franceză şi italiană. Înscris la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, a obţinut în anul 1881 licenţa în filologie. A lucrat la biblioteca ieşeană universitară și apoi a ocupat catedra de Limba Română Liceul Naţional din Iaşi. Tot în acel an a intrat în cadrul cercului literar "Junimea". Tânărul nu era însă mulțumit de calitatea studiilor sale filologice și astfel, în anul 1888, a părăsit catedra de la liceul ieşean şi a plecat la Universitate Halle din Germania, unde profesau lingviști renumiți în epocă. Studentul român a făcut față cu brio exigențelor universității unde a audiat prelegeri de gramatică comparată, fonetică generală şi descriptivă, filologie clasică latină, filologie romanică, şi fireşte, filologie germanică. A revenit în Iaşi, în anul 1890, unde a continuat să predea limba română la liceul de la care plecase în 1888. Însă în cei doi ani petrecuţi la Halle, el şi-a însuşit un amplu volum de cunoştinţe filologice. Alexandru Philippide era la acea dată o veritabilă autoritate în lingvistică şi gramatică. În anul 1893, datorită iniţiativei sale în Iaşi, a fost creată la universitate prima catedră din ţară de filologie română. Iniţial Alexandru Philippide a fost încadrat ca profesor suplinitor, iar după trei ani era numit profesor titular şef de catedră.

Ca filolog, mărturiseşte fostul său student Iorgu Iordan, profesorul Alexandru Philippide era de o rară erudiţie. Era de o mare severitate în pregătirea studenţilor, dar era dispus să ofere explicaţii suplimentare celor ce îi solicitau ajutorul. Nu se pripea în hotărâri astfel încât notele acordate să reflecte pe deplin şi fără dubii gradul de pregătire al fiecărui student. Era de o rarisimă modestie, un jignea, dar nici nu permitea să fie tratat cu indiferenţă şi aroganţă. Alexandru Philippidi a adus o suită de contribuţii de capitală însemnătate la cunoaşterea configuraţiei lingvistice în zona Balcanilor. A dovedit în mod ştiinţific prin concludente probe lexicale prezenţa elementului dacic în limba română, supunând unei analize profunde prima etapă de formare a limbii române. El a atestat cu argumente greu de a fi combătute, că în Dacia acest proces a fost mult mai intens decât se credea în secolul al XIX-lea de către filologi, fenomen oglindit de numărul mare al textelor epigrafice existente aici. A mai adus contribuţii referitoare la evaluarea fondului prelatin din limba română, devansându-l cu circa cinci ani pe Ovid Densuşianu în cercetările lingvistice din ţara noastră. Rezultatele cercetărilor filologice ale lui Alexandru Philippide au deschis noi orizonturi de investigaţii lingvistice pentru specialişti în studiul limbilor, atât români cât şi străini, ca de pildă Sextil Puşcariu. I-a avut ca studenți la universitatea ieșeană pe Iorgu Iordan (1888-1986) şi pe Gheorghe lvănescu (1912-1987), ambii membri ai Academiei Române.

În 1898, Alexandru Philippide a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Cu un an înainte această instituție îi încredinţase sarcina de a elabora dicţionarul limbii române. A reuşit să finalizeze literele A, B, C şi o parte din D – care însumau 12.000 de pagini de dimensiuni mari (denumite în tipografii " in folio"). A renunțat să lucreze la dicționar după o serie de conflicte cu forul de conducere al Secţiunii literare și s-a dedicat operei sale. La împlinirea a 40 ani de viaţă, la 1 aprilie 1900 a fost ales membru titular al Academiei Române. Alexandru Philippide a fost decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universității ieșene între 1913 şi 1916, cu prelungire până în 1918. În 1927 a înfiinţat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele. Ilustrul filolog, lingvist, istoric al limbii, scriitor şi poet s-a stins din viaţă la Iaşi, în anul 1933, în data de 12 august.