- 4859
Obisnuintele lui muzicale bat acum inspre trip hop, IDM, dreamy pop, psychedelic dance / electro, nu-Jazz si sunt departe de a fi in pericolul muteniei ideatice. E autocritic si receptiv la lumea in care traieste, crede in permanenta devenire si isi abordeaza devotamentul pentru muzica din unghiuri neasteptate. E vorba despre George D. Stanciulescu, cel care s-a prezentat acum cateva zile, la Teatru Fix, alaturi de Cristina Padurariu, drept LeVant. I-am luat un interviu de la distanta, ce-i drept, Bucurestiul meu permitandu-mi doar un schimb de e-mailuri, asa ca e de inteles nevoia mea de a compensa prin insistente, de care LeVantul n-a parut deloc sa fie stingherit. Iata, asadar, ce-a iesit din conversatia noastra.
"LeVant e una din fatetele mele creative, o platforma a ludicului si experimentului estetic degajat, dincolo de tendinte programatice stricte."
AltIasi: Muzica LeVant se vrea inteleasa sau mai degraba intuita?
George D. Stanciulescu: Nu cred ca muzica in general poate fi incadrata exclusiv in vreuna din aceste categorii, avand in vedere ca, in mod firesc, noi, oamenii, functionam undeva la granita dintre ambele emisfere, fiind deopotriva cerebrali si emotionali/intuitivi. Ca urmare, actul de asimilare a sunetelor poate fi la fel de bine rationalizat si cuantificabil, dupa cum poate fi echivoc si abisal, dualitate care cred ca defineste cumva tocmai farmecul si profunzimea muzicii.
AI: Muzica ta e un act de redefinire a creativitatii sau pur si simplu de confirmare a contemporaneitatii? Te demonstrezi pe tine sau iti demonstrezi timpul in care traiesti?
G.D.S.: Voi raspunde intr-o maniera similara cu cele scrise mai sus, prin apelul la logica mai profitabila a incluziunii, potrivit careia ambele variante sunt adevarate. Nu ma pot sustrage timpului in care traiesc si chiar daca o fac, artificiul procesului va transpare oricum in actiune si expresie.
AI: Ne explici cum e cu acel post-aquarian, atribut ce defineste proiectul LeVant? E oare anticiparea unui sfarsit, e o stare de perplexitate, e autoironie sau e cu totul altceva? Care e cheia ascultarii?
G.D.S.: Atributul de post-aquarian deriva din dorinta de a integra avataruri ale postmodernismului si ale digimodernismului (paradigma care plaseaza tehnologia digitala ca dominanta in circuitul cultural, ideologic, social etc.) cu nevoia de spiritualitate compensatorie specifica tribulatiilor si crizelor contemporane. Muzica e in mod cert una din cele mai puternice forme de comunicare, e un limbaj extrem de nuantat si in egala masura volatil, care functioneaza ca liant de deschidere in fata lumii, a timpului si a sinelui insusi. Ca urmare, nu exista o cheie a ascultarii, pentru ca nu exista in fapt nimic incuiat… cei care se cutreiera pe sine prin intermediul muzicii/artei stiu ca totul tine de felul in care isi asuma fiecare propria limita, e o chestiune de ritual interior.
AI: E LeVant un proiect cu bataie lunga, cu o directie constienta si bine definita?
G.D.S.: LeVant e una din fatetele mele creative, o platforma a ludicului si experimentului estetic degajat, dincolo de tendinte programatice stricte. Este ceea ce ma reprezinta muzical in momentul de fata, dar in mod virtual, posibilitatile combinatorice sunt nenumarate. De aceea, desi poate parea surprinzator ca o piesa de electro-pop sa fie urmata de una de avangarda, de pilda, sau elementele de chillout/trip-hop sa fie intercalate cu atmosfere suprarealiste, aceasta se intampla des in muzica LeVant. Ceea ce unifica discursul este filtrul propriei mele fiinte si, poate, o tentativa subtila de anticipare a expectantei receptorilor.
AI: Simti nevoia sa iti completezi mesajul sonor si cu alte forme artistice - si acum ma gandesc la proiectiile video de care te folosesti? Iti clarifica partea de visuals – de care te ocupi tot tu, nu-i asa? - mesajul sau, din contra, il adancesc, il ambiguizeaza?
G.D.S.: Traim intr-o era a sinesteziilor, a melanjului generalizat si a eteroclitului, simturile sunt deja rodate cu asaltul diverselor medii de expresie, astfel incat vizualele pot potenta impactul muzicii prin stimularea suplimentara a asociativitatii. Fara a fi mereu necesare, ele pot functiona pe nivele multiple, fie ca vector de orientare intr-un sens sau altul, fie ca unul de ambiguizare, care de fapt lasa spatiul necesar pentru ca ascultatorul sa-si configureze singur grila de lectura si semnificare.
"Orice limita constientizata este cel mai bun motiv de a tinde catre depasirea ei si aici e miezul provocarii nu doar artistice, ci si existentiale."
AI: Ce sensibilitati ai in ceea ce priveste publicul tau?
G.D.S.: Daca am avut vreodata un public “fidel”, a fost cu siguranta derutat progresiv de slalomul meu printre diverse stiluri, influente si maniere neconventionale de abordare a muzicii. Multi vad asta ca pe o vulnerabilitate, altii o considera un avantaj, probabil adevarul e undeva la mijloc.
AI: Recunoasterea dominatiei ascultatorului – idee pe care am pescuit-o din lucrarea ta de doctorat – ar fi o forma de modestie sau de descurajare a artistului? Nu ajungi, paradoxal, sa lipsesti din propria ta creatie, lasandu-i receptorului o prea mare autoritate?
G.D.S.: Asa zisa dominatie a ascultatorului este corelata, in sensul descris de mine in teza, cu strategiile de mediere specifice teoriilor determinismului tehnologic si nu trebuie sa se confunde cu dominatia axiologica a ascultatorului pasiv si ocazional. Se refera mai degraba la metamorfoza mediata digital a statutului celor care, din simpli ascultatori, devin ei insisi artizani sonori, prin celebrarea din ce in ce mai pregnanta a creatiei muzicale ca act accesibil tuturor si nu strict rezervat elitei de cunoscatori. De la Michel Foucault si Roland Barthes incoace, ideea autorului a fost deja resemnificata teoretic, iar recenta aparitie a doctrinei Creative Commons nu face decat sa confirme practic metamorfozele curente ale statutului sau..
AI: Cum decurge procesul de creatie in cazul tau? Prin explorare si experiment sau prin reproducerea unei idei preexistente?
G.D.S.: Am testat de-a lungul anilor - avand la activ patru albume lansate pe CD din 2005 pana in prezent plus nenumarate “piese de sertar” - o paleta larga de ipostaze creative, care inglobeaza atat experimentul “pur” si explorarea autentica, cat si reproducerea ajustata si modificata (sau remixul, in termeni mai standard) a unor teme preexistente. Atunci cand fluxul creativ e activat, tot ce conteaza este - vorba lui Godard - unde ajungem, indiferent de cum si cu ce plecam.
AI: Dependenta de tehnologie in procesul de creatie nu impune anumite inhibitii, ce duc la automarginalizare?
G.D.S.: Cu siguranta ca se poate si asta, insa indiferent de mijloacele externe pe care ne bazam si care sunt oricum limitate, fiecare in felul sau, imaginatia poate oricand gasi variante si solutii de sinteza. Sa nu uitam ca orice limita constientizata este cel mai bun motiv de a tinde catre depasirea ei si aici e miezul provocarii nu doar artistice, ci si existentiale.
AI: Faptul ca muzica ta e de nisa se confunda cu ideea de exclusivism?
G.D.S.: Nu neaparat, nu cred ca exista cineva implicat in muzica sau in orice alta forma de arta care sa nu-si doreasca in fapt o cat mai larga raspandire a muncii sale. Dar acest proces e conditionat de anumiti parametri, multi aflati in afara sferei de control a artistului. Veti regasi in muzica LeVant deopotriva o candoare simpla si directa, la care reactioneaza si copiii, cat si pasaje mai altfel care ar putea fi considerate de multi drept pretentioase si elitiste. In plus, in ziua de azi nu prea se mai poate pune problema unei muzici care sa supravietuiasca fara a fi de nisa, deoarece diversitatea stilistica este atat de mare incat nu ai cum sa multumesti pe toata lumea. E deja arhicunoscut faptul ca intre nise si mainstream granita e fragilizata.
"LeVant e orientat mai mult spre deschideri cromatice decat spre clarobscur si tenebre ca in cazul Ad Ombra."
AI: Colaborarea cu Cristina Padurariu e pe termen lung?
G.D.S.: Nu avem contracte si constrangeri. Atat timp cat eficienta artistica se va dovedi benefica reciproc si cu rezultate de calitate, colaborarea va fi functionala, dar nu exclusiva.
AI: O vad pe Cristina ca pe o prezenta care iti umanizeaza muzica. Sa fie oare unul din rolurile ei acela de a atenua efectele digitalizarii muzicii?
G.D.S.: O prezenta vocala are mereu rolul ei important in echilibrarea legaturilor sensibile prezente intr-un discurs aparent rece si plastifiat precum cel asociat in mod curent muzicii electronice. Cristina este o fiinta intuitiva, apta de a transmite prin intermediul vocii vibratii care imbogatesc considerabil anvergura emotionala.
AI: Exista un raport de continuitate intre Ad Ombra si LeVant?
G.D.S.: Materialul actual LeVant deriva dintr-o serie de experimente de-ale mele din trecut, dar tratate mai matur si mai complex, astfel incat, pe linia unei cauzalitati evidente, raportul de continuitate exista. Daca ne referim strict stilistic, e cu totul altceva, mai aproape de spiritul pop decat de cel al muzicii savante. Din punct de vedere estetic si emotional, LeVant e orientat mai mult spre deschideri cromatice decat spre clarobscur si tenebre ca in cazul Ad Ombra, insa nu le exclude, ci le sublimeaza rafinat. Am simtit necesara pentru LeVant abordarea unui alt tip de stilistica, menit sa integreze caleidoscopic si concentrat, dar si accesibil, cat mai multe nuante ale expresivitatii. Sunt un aventurier cand e vorba de sunete si cei care asculta atat Ad Ombra cat si LeVant vor sesiza cu usurinta acest lucru.
"Nu subestimez niciodata publicul si sunt convins ca si in Iasi ca peste tot exista ascultatori receptivi la nou daca sunt stimulati si sedusi cu o muzica interesanta si de buna calitate."
AI: Cum e cu istoricul educatiei tale muzicale? LeVant e o sinteza a caror cunostinte muzicale?
G.D.S.: Nu am beneficiat de o educatie muzicala academica (exceptand poate niste lectii private de chitara, pian si teorie muzicala in adolescenta), dar am compensat prin pasiune si practica constantade-a lungul anilor. Sigur ca accesul la tehnici si tehnologii digitale mi-a inlesnit cu mult travaliul de productie.
AI: Ca tot am adus vorba mai devreme despre asta, anul trecut ti-ai luat doctoratul, cu o lucrare al carei titlu e cel putin intrigant, “O analiza filosofica a muzicii postmoderne ca fenomen cultural. Aplicatii la creatia digital-virtuala.”. Ne explici putin miezul lucrarii?
G.D.S.: Lucrarea are ca focus, dupa cum apare explicit in titlu, explorarea unor ipostaze conceptual-filosofice ale muzicii asistate de computer, in evolutia sa din ultimele decenii, de la postmodernism la digimodernism. E o lucrare de pionierat pe acest domeniu in Romania si mi-e destul de dificil sa fac o sinteza pertinenta in cateva randuri, de aceea cred ca cel mai simplu e ca cei interesati sa arunce o privire pe rezumatul aflat aici.
AI: Nu a fost oarecum debusolant sa compui si sa studiezi pentru doctorat simultan? Nu e oare un pericol in a-ti intelege prea bine propriile intentii artistice? Nu face acest lucru ca potentialul artistic sa-ti para tie insuti previzibil?
G.D.S.: E foarte posibil ca focalizandu-mi energia intelectuala pe dimensiunea teoretica a muzicii create si/sau asistate de computer, sa fi exorcizat prin ea demonii ratiunii, determinand automat procesul creatiei propriu-zise sa se elibereze de rezidurile reflexivitatii excesive, facand astfel produsul final mai direct si mai aerisit. Nici macar previzibilitatea nu este neaparat o piedica, pentru ca evit sa ma cantonez in capcanele luciditatii de dragul luciditatii, de multe ori inhibitorie si potrivnica bucuriei creative. Pe de alta parte, controlul intentiilor artistice poate fi avantajos in dirijarea mai atenta si mai eficienta a scopurilor si finalitatii practice, prin faptul ca ofera o harta, un ghid necesar.
AI: Ai asteptat ca publicul din Iasi sa fie pregatit pentru muzica LeVant sau crezi ca e mai nimerit sa ii oferi pur si simplu un material pe care sa nu il poate asocia cu ceva din background-ul lui cultural?
G.D.S.: Nu as fi la prima lansare in Iasi, cu proiectul meu anterior Ad Ombra (axat pe muzica neoclasica, ambientala si de avangarda, deci foarte de nisa) am avut aici lansarea CD-ului de debut , “Rites of Genesis” produs de Rage in Eden Records (Polonia) in 2008 si distribuit international. Al doilea album a beneficiat si de o petrecere de lansare in 2009 la Bucuresti. CD-urile au fost recenzate in multe tari si sunt disponbile si la distribuitori din Asia, Australia sau America Latina de exemplu, astfel incat spatiul de diseminare e irelevant si variaza in functie de factori externi creatiei (marketing, reteaua si puterea financiara a casei de discuri etc). In orice caz, nu subestimez niciodata publicul si sunt convins ca si in Iasi ca peste tot exista ascultatori receptivi la nou daca sunt stimulati si sedusi cu o muzica interesanta si de buna calitate.