Avishai Cohen, artistul israelian care nu mai pleaca de linga contrabas

Avishai Cohen este considerat unul dintre cei mai influenti basisti din lume si cel mai de succes artist de jazz israelian. Instrumentist, compozitor si solist, acesta s-a remarcat prin colaborari cu muzicieni cunoscuti precum Bobby McFerrin, Chick Corea, Herbie Hancock sau Roy Hargrove. Ca multi artisti de geniu, Cohen a avut un drum lung de parcurs. Daca la 9 ani cinta la pian si la 14 la chitara bas, dupa doi ani de ucenicie in Armata Israelului studiaza contrabasul alaturi de maestrul Michael Klinghoffer. Dupa inca doi ani se muta la New York, unde pentru o vreme e nevoit sa lucreze in mai multe locuri in constructii. Spune ca primul an de stat aici a fost cel mai greu din viata sa, cinta la bass pe strazi, la metrou si in parcuri.

***

Pe la 8 jumate artistul israelian urca pe scena alaturi de Ofri Nehemya (tobe) si Nitai Hershkovits (pian) si incepe sa cinte. Se infasoara in jurul contrabasului, sare, da din cap in timp ce-i ciupeste corzile si bate corpul instrumentului cu palmele sau cu latul degetului mare. „Am mai fost in trecut aici (n.r.: se refera la Festivalul de Jazz de la Garana, din 2011), dar de data asta o sa cintam mai mult”, spune acesta dupa prima melodie, dupa care ii prezinta publicului pe cei doi instrumentisti cu care a venit in turneu. „Acesta-i noul meu trio si acum, in seara asta, e a patra oara cind cint cu ei, dar sint niste muzicieni foarte buni si veti vedea si de ce”, dupa care le mai rosteste inca o data numele. „And Avishai Cohen!”, striga cineva din public.

Dupa inca o piesa, Avishai le spune celor din fata „We will never leave!” (en.: „Nu vom pleca niciodata”), lucru pe care l-a spus si la Festivalul de la Garana. E impresionanta energia cu care ciupeste corzile si bate in contrabas in timp ce danseaza in jurul lui. Pe alocuri le face semne din cap celor doi tineri cu care cinta, ca un dirijor discret, si acestia ii urmeaza indicatiile. Ofri, cel de la tobe, e doar un pusti. „L-am auzit prima oara cintind in Israel si mi-a placut din prima, asa ca l-am tinut minte. Iar acum, cind am format trio-ul acesta, l-am cautat, o sa va placa”, spune Cohen.

Din cind in cind mai ia arcusul pentru-a produce niste sunete grave, funebre aprope, ca apoi sa-i lase pe cei doi sa cinte singuri, el doar uitindu-se cind la unul, cind la celalalt si tinind ritmul cu cite o nota ciupita din contrabas. Melodiile sint cind energice, cind lente, ca intr-o poveste din pasaje rupte de aplauzele publicului. Si, spre deosebire de alte concerte mai conventionale, publicul nu aplauda neaparat dupa fiecare piesa, ci la orice moment de bucurie sau doar cind se schimba ritmul muzicii.

Dupa inca citeva piese isi trage microfonul in fata. „I love drummers that know how to play quiet as well, so it’s still groove. Good job.” (en: „Imi plac tobosarii care stiu sa cinte si incet, astfel incit e tot groove, felicitari”). „Love on stage surrounded by love” (en: „Dragoste pe scena inconjurata de dragoste”), continua acesta, descriind tot ce se intimpla pe scena si-n jurul lui. Urmeaza apoi o melodie despre care spune ca „in momentul asta se numeste doar «C# minor»”.

Sunetele se scurg printre zimbetele si grimasele lui Cohen, care nu rateaza nici o ocazie sa danseze cu contrabasul ca si cum ar fi partenera sa de-o viata. Ii lasa din nou pe colegii lui de scena sa ne impresioneze cu solo-uri de pian si tobe, si el doar aproba cu cite o nota sau dind sugestiv din cap. Ne anunta ca urmeaza ultima melodie, „but don’t worry, it’s a long one” (en: nu va faceti griji,  tine mult) si incepe Seven Seas.

Cei trei pleaca de pe scena, iar Avishai se intoarce singur in aplauzele publicului. Dupa un solo lung de bass ne spune ca urmeaza sa cinte o melodie „despre un copac”, Irocco, pe care a invatat-o de la un prieten din New York, „un geniu al muzicii”. Pleaca din nou, dar aplauzele il trag inapoi si se intoarce inca o data, acum cu Ofri si Nitai, cu care mai cinta inca jumatate de ora, inclusiv piesa Remembering. „I told you we will never leave.”

***

Mi-am dat seama la sfirsitul serii ca am iesit mai cistigat asa. Desi nu i-as contesta niciodata calitatile muzicale ale lui Mark Knopfler, de la concertul lui stiam cam la ce sa ma astept, ce piese si cum o sa decurga, in schimb povestea lui Avishai e una care e schimba cu fiecare concert si fiecare trio pe care-l compune.