Cronica portretelor absentei

Delia Andries aduce in fata publicului cateva lucrari ce fac parte dintr-un proiect mai amplu aflat in curs de derulare, intitulat sugestiv Visual Silence (cu prima parte - Portraits of absence), despre care afirma: ʺCele 8 lucrari reunite sub titlul < Portraits of absence > au fost concepute in faza practica de-a lungul anului 2011, perioada in care eram masteranda la Universitatea de Arte din Iasi, la specializarea Istoria si Teoria Artei. Lucrarile constituie o continuare a activitatii de cercetare artistica in mediul picturii figurative, demarata cu interes in perioada studiilor de licenta la specializarea Pictura, si desfasurata in paralel cu cercetarea teoretica din cadrul programului masteralʺ.

Atitudinea creatoare a artistei se pare a luat nastere din dorinta de a picta, poate de a experimenta si aprofunda mediul picturii figurative, atat prin metode practice de lucru, cat si prin studii elaborate. Fara a porni de la un concept premergator riguros, Delia Andries vizeaza mai curand sa evite gestionarea mesajului in randul privitorilor, motiv pentru care renunta la un statement propriu-zis, prin care sa puna la dispozitie privitorului o introducere in arta, sau o cheie de lectura ce ar fi influentat iminent judecata celui ce comtempleaza. Desi expozitia beneficiaza de un suport teoretic in care publicul poate deslusi anumite intentii ale artistei ‒ statement-ul ‒ Delia Andries intra in profunzimea unei contradictii asumate deja, motivand prin acesta defapt lipsa unui statement adecvat. Aceasta atitudine este una justificata, nu numai ca ʺfaciliteaza in cadrul procesului creator o atitudine mai sincera, de conectare puternica la propria interioritate si aflata la limita dintre particular si generalʺ, dar mai mult de atat, ofera publicului libertate in actul receptarii.

Delia Andries mentiona in  statement: ʺProiectele mele, inclusiv < Visual Silence > au la baza stradania de a implini un act comunicational prin re-prezentarea (prezentarea din nou) tensionata a realitatii prin mijloace specifice limbajului vizualʺ, desi lucrarile sale transmit mai curand  liniste pofunda, o stare de meditatie dusa pana la granita intristarii. Tensiunea consta in metoda fragmentarii unui intreg, dar mai mult de atat, tensiunea se amplifica atunci cand obiectele re-prezentate sunt fragmentate la randul lor. Cele 8 lucrari aduc in fata publicului cateva obiecte individuale specifice unui camin conjugal, desi sugereaza mai curand absenta cuplului din mediul respectiv (un pat doar partial zugravit; doua perne ce sugereaza acea dualitate in mediul conjugal, idee potentata in lucrarea cu umerasul ce sustine feminitatea si masculinitatea; o pilota ravasita; o masa goala; un melc destins care reactioneaza la linistea profunda, iesind din propria cochilie), pe care artista alege sa le redea intr-o versiune simplificata. Aceasta apeleaza la o reductie intensa a realitatii, suprimand eventuale componente care nu au un rol definitoriu in scopul propus. Panzele sale dicteaza o atitudine naturala, desi lasa goluri de ambiguitate estetica ce permit privitorului sa le umple cu sensuri, depasind de multe ori acea treapta a privirii nude.

Realitatea lucrarilor si, implicit, a noii lumi create cu acest prilej, capata adevaratul inteles in fata publicului si se afirma abia atunci cand obiectul in sine se desparte de creator, de emotiile si gandurile pe care acesta le ofera muncii sale, obiectul obtine o forta individuala de expresivitate, independent fiind de intemeietorul sau si intentiile acestuia. Acesta este si rolul Deliei Andries, ʺde a-i reda obiectului artistic capacitatea de a aduce cu sine o noua lumeʺ, care se manifesta diferit, in functie de fiecare categorie de public in parte. Obiectul dobandeste in urma acestei atitudini o componenta necesara pentru a informa de la sine, prin limbajul plastic. Astfel devine o metoda de comunicare interumana, o oglinda dubla ce reflecta pe de o parte trairile pe care artistul in sine le incorporeaza involuntar in munca sa, iar pe de alta parte experienta estetica prin care privitorul trece, impresiile si mesajul receptat in cele din urma.

Arta in general are forta de a capta atentia omului, astfel incat ii anuleaza temporar existenta cotidiana, lasand mesajul sa se deschida spre actul receptarii, care devine in cele din urma o forma de interiorizare. Pentru privitor, care prin natura sa umana detine o gandire analogica si raporteaza ceea ce apare in campul vizual la propriile trairi, imaginea apare ca fiind un mediu in care recunoaste anumite particularitati, pune in joc amintiri si implica acte de proiectie imaginara, ofera sensuri deja stocate in memorie, sau sensuri noi formate. Privitorul are tendinta de a asocia imaginea cu stari si emotii proprii, in fata unei opere de arta cu totii ne intrebam ce anume ne transmite, luand in considerare structura spatiului plastic, coloritul, traiectoria liniilor, formele reprezentate etc.

Delia Andries de asemenea isi propune sa studieze in acest sens atitudinea si impresiile privitorilor, fara a se implica direct in procesul receptarii si fara a-i calauzi spre o idee anume, acordand o importanta majora obiectului in sine si capacitatii lui de a comunica ‒ ʺMai important decat intentia autorului gasesc experienta directa a privitorului cu opera si ceea ce opera transmite prin ea insasi fara sprijinul unor intermedieri teoretice. Prioritatea proiectului consta in ceea ce spun sau nu lucrarile, dincolo de ceea ce mi-am propus eu sa transmit, declarat sau nu.ʺ Lucrarile sale imbiba spatiul galeriei cu o profunzime melancolica, o stare de acalmie care se traduce pe sine, fara a mai necesita justificari teoretice de orice fel, scop pe care artista si-l propune inca de la inceput.