- 2413
O poveste cu teze despre globalizare
La Editura Nemira, in colectia Babel, a aparut anul trecut al doilea roman semnat de teologul kenyano-elvetian Shafique Keshavjee, Printesa si profetul. Cartea e, asa cum spune si subtitlul, o „poveste despre globalizare” cu multinationale, profeti cvasi-autentici, contraste intre oameni foarte saraci si oameni foarte bogati, povesti de dragoste „nesfirsite” si concluzii pop.
Povestea incepe cu Mary Roy, o occidentala care-si vede realizata cariera imediat dupa absolvire, cind primeste un post managerial intr-o multinationala si apoi misiunea de a lansa pe piata din India un nou produs alimentar. Ajunsa acolo, se intilneste cu seful sau si sotia acestuia (care e un personaj foarte schematic, un european pasionat in mod superficial de budism si spiritualitate asiatica), apoi cu Ousha, o cersetoare-personaj colectiv, care ii „va schimba modul in care vede viata” si in final cu Joseph Jesundasan, un profet cu alura de neo-Ghandi.
Conferintele tinute de Joseph cu ocazia lansarii noului produs de catre multinationala la care lucreaza Mary ridica tot felul de probleme despre echitate sociala, ecologie dar e si prilejul pentru predici despre saracie, ecumenism, coruptie s.a. Fara a avea cunostinte temeinice in ceva anume, Mary e foarte usor influentata si isi sacrifica sejurul si alte facilitati oferite de compania la care lucreaza pentru a o salva pe Ousha din saracie si mizerie.
Romanul e usor plasabil intr-o „nisa” pop-motivationala de literatura de consum nu doar din cauza subiectului abordat, ci si din prisma constructiei: finalul povestii are doua variante (de fapt, mai exista si o a treia, pe care cititorul e invitat sa si-o imagineze, dar e ipotetica), una pesimista si una optimista; cu alte cuvinte, exista cite ceva pentru toata lumea. Desi merge pe carari bine batatorite (dar poate ca lucrurile stateau totusi altfel in ceea ce priveste awareness-ul despre saracia din India in 2004, cind a fost publicat prima data romanul), cartea nu zice nimic nou desi ar fi putut s-o faca: sa trateze, de exemplu, subiectul dintr-o perspectiva originala, nu propunind reflectii lacrimogene despre ceva ce e oricum foarte departe si asupra caruia capacitatea noastra de a actiona este aproape inexistenta.
Practic, distanta considerabila dintre Occident si Orientul Mijlociu nu e deloc dreasa de exotismul de rigoare, ci se insista asupra diferentelor intre luxul hotelurilor cu care e obisnuita Mary si mizeria bidonvileurilor de unde provine Ousha, tusind si facind astfel spectaculos ceea ce e doar regretabil. Toate personajele pe care romanul le contine (cu exceptia citorva secundare sau episodice) sint de fapt niste tipuri din care nu ies (si nici nu prea au cum) pina la sfirsitul povestii, urmindu-si cu sfintenie traiectoria narativa. Asta e unul din marile puncte slabe ale cartii, care vine sa sustina impresia de tezism mai mult sau mai putin mascat.
Daca in primul roman, Regele, inteleptul si bufonul, S. Keshavjee ascundea sub un discurs fictional o problematizare a istoriei comparate a religiilor (subiect oarecum la-ndemina pentru autor, deoarece acesta facuse un doctorat despre scrierile teoretice ale lui Mircea Eliade), aici disimularea e prea putin prezenta: la sfirsitul povestii sint anexate trei prelegeri despre economie, ecoanaliza si pilotica, tinute de personajul-profet, Joseph. Pasaje par decupate, intr-adevar, din scrierile unui ins cu prezenta istorica, dar sint veritabile teze pe care autorul le popularizeaza folosindu-se de romanul care functioneaza ca o „cirja” - singurul rol pe care textul pare sa-l aiba.
