- 2737
Daca raspunsul la intrebarea din titlu este pozitiv, anuntul ce urmeaza sigur va produce bucurie pentru ca primul concert folk al anului il va aduce joi, 10 ianuarie, de la ora 20, in Phoenix, chiar pe Catalin Ungureanu. Si pentru ca a mai ramas cu ceva cadouri de Craciun care s-au reportat, el nu va veni singur, ci ii va avea ca invitati pe cativa dintre prietenii sai din lumea folk-ului.
Catalin Ungureanu este un mare iubitor al melodiilor formatiei Beatles pe care le-a interpretat inca de la varsta de opt ani cand a invatat primele acorduri la chitara. Trei ani mai tarziu, avea deja o formatie rock al carei repertoriu era format exclusiv din piese semnate de Beatles. Face parte pentru putin timp din trupa de jazz a profesorului Horia Hariton si este indrumat in tainele chitarei clasice de Mihai Babii la Scoala Populara de Arta. La 14 ani, intra in zona folk si activeaza o perioada in Cenaclul Columna, iar mai apoi in Cenaclul ABC, condus de poetul Andrei Maftei, alaturi de care colaboreaza la mai multe piese (A fost, Stradala, Lacrimile marii sau Doar albastru). Se indragosteste la 30 de ani de stilul country, pe care il abordeaza si astazi. Canta la tobe, chitara, bass, banjo, mandolina, bouzuki si muzicuta.
Dublu laureat al Festivalului de Folk Om Bun, Catalin Ungureanu a activat in mai multe grupuri muzicale: Duet, impreuna cu Silviu Rosca, Solaris sau La fix, alaturi de Jul Baldovin, colaborand in acelasi timp cu grupul Ecoul pe albumul Taina, cu Pro Folk, Dan Vana sau Vasile Mardare. Totusi, cea mai importanta activitate artistica s-a petrecut in perioada 1995-2000, cand face parte din grupul Prefix 032, impreuna cu Eduard Brinca si Liviu Nechita.