Tedy Necula, regizor de film si vise

AltIasi: Ai debutat in cinema ca actor, cu Noro, film regizat de Radu Gabrea. Citi ani aveai atunci?

Tedy Necula: N-as putea sa spun ca am debutat in cinema; Gabrea m-a descoperit ca si copil cu handicap care avea o fata fotogenica. Aveam 12 ani cind am facut Noro.

AI: Cum a decurs viata ta in timpul care a trecut de la Noro si pina in 2006, cind ai inceput sa faci filme?

TN: Toata lumea ma intreba dupa Noro „nu-i asa ca vrei sa devii actor?”. Si spuneam „nu, vreau sa fiu web designer”. Ma gindeam ca sint handicapat si am nevoie de o slujba, undeva, sa stau jos [cind lucrez]. Dupa care… cred foarte mult ca toata cariera mea s-a bazat pe telefoane care au inceput sa sune. Telefonul care a sunat in 2005, era de la o asociatie (Asociatia Junior) care m-a invitat sa joc intr-un film de promovare al unui proiect social. Cind am ajuns acolo, eram mai multi prieteni cu dizabilitati si erau din astia mai mari cu doua facultati – eu eram un pusti de 15 ani. Ne-a intrebat Alex (n.r. producatorul respectivului film de promovare) „Voi sinteti problema; cum ar trebui sa arate filmul?”. Si atunci m-am „virusat”; am inteles cam cum se scrie un concept, am scris primul meu scenariu (de 2 pagini) – comedie-drama-tragedie-romance-horror, dupa care am intrat la liceu si am nimerit intr-o clasa care dezvolta proiecte europene. In clasa a 9-a a trebuit sa facem doua scurtmetraje despre viata de liceu. Si ne-am luat trei prieteni: unul avea o camera handycam, unul care era actor pentru ca avea limbarnita si caterinca si era popular; si uite-asa m-am bagat sa facem scurtmetraje, dup-aia citeva documentare (cu care am luat si ceva premii) - pina a mai sunat un telefon.

Eram in clasa a 11-a. Era un telefon care ma chema la un „scandal”. Un „scandal” in care se dezbatea un spot social facut aiurea: negativ, socant... cum se fac in Romania majoritatea [clipurilor]. Si-n noaptea aia m-am gindit „oare cum as face eu spotul asta?” (era un spot pentru gravide - „control gratuit in timpul sarcinii”; proiectul era misto, campania spusa prost. Asa inteleg romanii socialul). Am filmat un ou cu un webcam, iar pe fundal am pus batai de inima si am zis „Copilul tau are nevoie de atentie inainte de a se naste. Consulta-te bine din timpul sarcinii.” Si cei care ma sunasera, cind au vazut trasnaia, mi-au zis „Poti sa filmezi chestia asta profesionist pina miine ca s-o bagam pe TV?”. L-am sunat pe Alex si i-am zis „Vezi ca vin la studio sa filmez un ou” (n.r. puteti vedea clipul aici).

Si de atunci am facut tot felul de campanii si proiecte sociale, am colaborat cu fundatii de aici [din Romania] si din afara. Ideea e ca de atunci, de la faza cu oul din 2006, am inteles ca a transmite un mesaj social prin orice – prin film, prin scris, prin spoturi – inseamnsa sa inspiri; inseamna sa surprinzi, nu sa sochezi – sa arati partea buna din partea rea. Si asa am inceput sa fiu contactat. Am inceput sa lucrez pentru pasiune si bani; cu de-al de Puya, Cosy, Codu’ Penal si alti raperi pentru videoclipuri. Dupa aia am facut primul lungmetraj documentar care se cheama Tango (despre evolutia hip-hopului din Romania), apoi Aripi de Foc (n.r. cel prezentat la DOCEST 2012) si inca unul care se cheama Invata cu atitudine in care e vorba despre cum sa inveti singur. Deci evolutia a fost prin telefoane care au sunat.

AI: Pe la ce festivaluri de film ai fost si ce reactii ai stirnit?

TN: Din fericire, mi-a placut sa vad aceeasi energie peste tot. Am fost la TIFF, am fost in Germania la Halle. Stii care-i faza? E foarte important sa reusesti sa faci un film, dar e foarte important sa ai oameni care sa te ajute sa-l distribui – asta insemnind si festivaluri. Cumva, mi se pare ca noi stim sa facem filme, dar nu stim sa le vindem; cei care stiu sint aia mari... Mi-ar place foarte mult ca in loc de o casa de productie sa am o casa de distributie care baga filme in cinematografe ca asta (n.r. Cinema Republica). E mai important acest aspect; sau la fel de important, de fapt.

AI: La Q&A-ul de dupa film spuneai ca „e important ca oamenii sa vina si in astfel de cinemauri si sa vada filme putin altfel decit la mall”. Te refereai la filme romanesti, europene?

TN: Si la mall vezi filme romanesti. Stii, „putin altfelul” ala nu cred ca e neaparat despre film. Astea-s cinematografe care odata gazduiau indragostiti, sint cinematografe care gazduiau homelesi. Eu cred ca spectacolul de cinema nu s-a denigrat; nici n-a cazut nici n-a evoluat ca spectacol. E ceea ce spuneam: avem nevoie de povesti care sa ne inspire. Ma rog, n-o sa fie 5 blockbustere, o sa fie doua; si mai dam si un film de cinemateca, mai dam si un film independent... mai baga si Tedy Necula un film (n.r. ride) si altii. (n.r. un astfel de management de cinema se gaseste nu departe de Iasi, la Vaslui, unde selectia filmelor e chiar cea descrisa de Tedy Necula). E important sa umpli toate salile. Chiar daca n-ai popcorn si luminite aprinse – ai venit doar sa vezi filmul.

AI: Ce crezi despre documentarele romanesti? Este vreunul care-ti place in mod special?

TN: Toate imi plac, pentru ca fiecare film are povestea lui. Acuma stii cum e? De cind a aparut youtube si altele, daca nu-ti place ceva la nivel de story (in special) – schimbi. Sint bucuros ca se fac documentare in Romania, dar nu sint bucuros ca nu se arata toate documentarele facute in Romania. Si asta dintr-o lene a producatorilor care trimit filmul la 15 festivaluri moca si 10 platite. Daca ai facut niste bani macar din celelalte... Cred ca avem oameni [in Romania] care nu s-au nascut doar poeti, sint povestitori si povestesc despre orice le taie capul.

*daca vreti sa sprijiniti urmatorul proiect al lui Tedy Necula, o puteti face aici.