- 4066
Incepind cu saptamina aceasta, in fiecare marti pina pe 11 decembrie se va desfasura seria de proiectii British Documentary. Daca in anii trecuti evenimentul avea loc la TVR Iasi, din 2012 locatia devine Casa de Cultura „Mihai Ursachi” (unde s-a reparat videoproiectorul si se pot vedea filmele cum trebuie). Asadar, marti, 6 noiembrie, de la ora 18 veti putea urmari documentarul Razboiul Invizibil (John Pilger, 2010). Intrarea este libera.
Sinopsis: „[filmul] dezvaluie si, nu de putine ori, demasca rolul extrem de important al presei internationale in modul si perspectiva din care publicul primeste informatii despre razboaiele purtate de puterile occidentale in ultimul secol – primul si al doilea razboi mondial, razboaiele purtate de Statele Unite ale Americii in Vietnam, razboaiele recente din Iraq si Afganistan.” (sursa)
John Richard Pilger este un jurnalist britanic de origine australiana. Ca multi congeneri, in anii ’60 a plecat spre Europa unde si-a inceput cariera in presa. Este cel mai tinar cistigator al premiului pentru Cel mai bun jurnalist britanic si singurul care l-a cistigat de doua ori in toata cariera. In 1969 incepe sa realizeze documentare pentru TV, iar din 1978 produce documentare independent.
Anchetele sale jurnalistice despre Pol Pot, Timorul de Est, indigenii australieni s.a. a stirnit valuri de reactii printre consumatorii de mass-media. Pentru documentarele sale a cistigat un premiu Emmy (premiu al industriei TV americane; un soi de Oscar al productiilor de televiziune) si un BAFTA (Oscarul britanic). Este cunoscut drept un critic al politicilor externe duse de USA si UK – in care identifica tendinte imperialiste.
In Razboiul Invizibil, cea mai recenta productie a lui Pilger, ii veti putea vedea pe Julian Assange (personaj pe care l-a sustinut nedisimulat in orice context), George W. Bush, Tony Blair si multi altii. Filmul dureaza 97 de minute, e co-regizat impreuna cu Alan Lowery (conform imdb) si produs de Dartmouth Films.
*filmul va fi subtitrat in limba romana