Dan Amariei, la 15 ani de OCS

“Daca n-as fi in OCS, n-as fi nicaieri altundeva”

AltIasi: Reactia publicului din iasi de la concertul din Underground a fost senzationala. Se poate spune ca episodul mai putin fericit de acum cativa ani e definitiv istorie?

Dan Amariei: Sincer, eu nu ma raportez la acel eveniment. Fiecare a inteles ce a vrut si putut din aia. Punct. Noi ne vedem de ale noastre: cateodata iese bine, alta data perfect. Uneori... din varii motive anumite lucruri se intampla pur si simplu. Evident ca preferam sa iasa mereu perfect si lucram cat putem la asta

AI:  Ati venit cu un nou basist. Ce s-a intamplat cu Cezar?

D.A.: Din cauza unor probleme de ordin medical Cezar a fost nevoit sa ia o mica pauza. Speram ca la un moment dat sa se intoarca, dar nu avem de unde sti acum.

AI:  Cum s-a integrat Radu (n.r. noul basist) in echipa? Si, in general, cat dureaza pana se creeaza chimia aia de trupa atunci cand vine un membru nou?

D.A.:  In general dureaza ceva... mai ales dupa 15 ani de activitate intr-o formula cat de cat constanta. Dar la Radu a functionat mult mai bine decat ne asteptam. Asta si pentru ca este un instrumentist deosebit de bun. De departe cel mai bun dintre toti cei audiati. A venit de la inceput cu 20 de piese stiute la perfectie, in urmatoarele 2 zile a mai invatat 20, si astfel intr-o saptamana stia toate albumele pe de rost. Nici noi nu le mai stim (rasete).

AI:  Asta inseamna ca si-a dorit mult. Si inseamna ca OCS inca genereaza o anumita atractie/ fascinatie nu doar pentru public, ci si pentru instrumentisti. Sa facem un exercitiu de imaginatie: daca ai putea sa-ti alegi o trupa, orice trupa, in care sa canti - care ar fi aceea?

D.A.:  Mi-e greu, asta si pentru ca... eu nu stiu versurile niciunei piese (care sa nu-mi apartina). Deci - daca n-as fi in OCS, n-as fi nicaieri altundeva.

“De la noi singurul solist vocal la care ma inchin este Artanu”

AI:  Sa presupunem atunci ca ar exista si un buton magic care sa te faca sa memorezi o discografie completa: din toata muzica zilelor noastre, care e trupa pe care o admiri, din care ti-ar placea sa faci parte?

D.A.:  Admir multe trupe. Am cred doua “mai preferate”...  ca sa zic asa. Cu care am crescut si care m-au format. Dar asta se datoreaza in primul rand vocalilor (cu care, doamne fereste, nu m-as putea compara): este vorba de Depeche Mode si Faith No More. Dar repet, Gahan si Patton sunt zei cu care nu imi permit sa ma compar in vecii vecilor. Iar de la noi singurul solist vocal la care ma inchin este Artanu.

AI:  Nu te-ai gandit niciodata sa faci un cover dupa o piesa Depeche Mode sau Faith No More? Sau, de ce nu, chiar Timpuri Noi?

D.A.: Ne-am gandit, despre Timpuri Noi chiar s-a discutat cu ocazia albumului "Retro". Insa nu mai retin exact de ce nu s-a mai materializat. Iar in urma cu ceva ani m-am gandit foarte mult sa cantam o piesa Depeche Mode, The Sun and The Rainfall. Este mai putin cunoscuta, dar eu o ador (n-am facut-o nici p’aia).

“Care muzica?? Mai canta cineva?”

AI:  Apropo de 'Retro', cum ti se pare ca a prins?

D.A.: N-a prins.

AI:  Si care crezi ca e cauza? Sa fie vorba de ruperea de stil intre cel cu care OCS si-a obisnuit publicul si mijloacele de exprimare specifice vremurilor cand piesele preluate erau hituri?

D.A.: Nu imi dau seama. Noi suntem o trupa de nisa. Nu am avut niciodata succes fantastic si nu cred ca erau sanse sa incepem acum. Iar ruperea de stil... Nu cred ca a existat. Noi am cantat piesele in dulcele stil OCS.

AI:  Ca sound, da. Dar pentru un fan OCS, obisnuit cu un anumit limbaj si o anumita tematica a versurilor, sa treci de la “eclatant”, “mirobolant”, “fantasmagoric” sau “capace de bemveu”, “moksha”, “esti cel mai tare/ in reluare nu doare”, “am sangele mai rece decat Mos Gerila”, “Coca stia ce greu mi-e fara ea”, “ce vina avea saraca oaie/ ca ciobanul n-avea ...” la expresii gen “zapezile de alta data”, “ca o taina mare” , “jelitul lui sa nu te-nfranga”, “nemilostiva lege-a firii”, “frunza vesteda-n carare”, “codrii freamata alaturi si rad in rasarit de soare” nu este ca si cum ai trece de la poeziile lui Cartarescu la cele ale lui Alecsandri sau Cosbuc?

D.A.: Corectie: "Coca stia ce greu mi-e fara ea" nu-mi apartine, e tot o preluare. Si... da, e posibil sa ai dreptate. Dar "arhaismul" asta are si el farmecul sau, din punctul meu de vedere.  Desi ti-am marturisit ca, personal, mi-e tare greu sa cant ce nu-mi apartine.

Da, e posibil ca fanii din generatia asta mai tanara sa nu fi gustat "introspectia" asta. E posibil. Dar ce ne facem cu cei mai vechi? E posibil sa stea peste program la birou, si cand te intoci dupa 9 ore de corporatisme nu prea iti mai arde de introspectii si experimente, asa-i.

AI:  Crezi ca muzicii generatiei tinere ii lipseste profunzimea? Detaliaza putin, te rog.

D.A.: Care muzica?? Mai canta cineva? (Poate n-am fost eu atent...) Nu prea am ce detalia. In afara de doua trei proiecte-cult mie nu prea imi place mai nimic. Si aici i-as aminti pe Subcarpati si Robin & the backstabbers. Versuri bune si atitudine frumoasa.  Si faptul ca arata ca se poate canta in romana fara nicio problema.

AI:  Toulouse lautrec? The Mono Jacks? Proiectele lui Andrei Hategan: The Amsterdams, We Singing Colors? Despre The Moood? George Gadei de la Travka are, pe langa o foarte buna prestatie live, si niste versuri deloc lipsite de profunzime. Si as da exemplu aici piesa 'Iubire'. Pe site-ul lor e un intreg text din care au extras frazele care alcatuiesc versurile cantecului.

D.A.: In primul rand, cantatul in engleza (dupa cum am mai spus) mi se pare un monstru periculos imbracat intr-o blanita de pisica. In al doilea rand, fiind o chestiune subiectiva, bazata pe gusturi personale, prefer sa ma abtin... Si, recunosc, ti-as fi recunoscator daca nu m-ai mai pune in ingrata pozitie de a-mi da cu parerea despre "colegii de breasla”.

“Nu ma vad la 40 de ani sa le cant unor copii de 15 ani”

AI:  Ca tot ziceai de gusturi: zi-ne si noua, apropo de categoriile de pe AltIasi.ro, o carte preferata, un film, o piesa de teatru si un artist vizual pe care sa-l admiri.

D.A.:  As prefera sa nu intru in dintr-astea...  Nu prea am...: "preferate". Si ma cam feresc de "recomandari", sincer.

AI:  Nu e vorba de recomandari, e vorba de o perceptie subiectiva a ta. De gusturi, in fond. Uite, de exemplu mie imi place OCS.

D.A.:  Un film bun n-am mai vazut de o mie de ani.  Beletristica de calitate, la fel. Vrei sa vorbim de seriale de pe vplay? Si... recunosc, nu-mi plac artistii care se dau "profunzi", si fac recomandari "adanci".

AI:  Totusi filmele romanesti iau premii la Cannes, avem scriitori nominalizati la Nobel, arta contemporana romaneasca se vede la Londra sau New York - mai mult decat la Bucuresti, e drept.

D.A.:  Premii la Cannes...  Ma abtin. Poate sunt eu ciufut si pretentios. Dar daca te referi la filmele "noii" generatii... Ma cam lasa rece. Si sunt indulgent. (Dar, repet... cine sunt eu sa dau cu parul?)

AI:  Ok, sa revenim la OCS. Anul acesta aveti de incheiat un turneu. Ceva planuri dupa? Poate pentru 2013 (daca nu vine intre timp sfarsitul lumii)?

D.A.: Avem cam jumatate de album.  Sa speram ca muzele se vor indura si "ne vor da" si cealala jumatate. Astfel incat, in 2013 sa venim cu albumul numarul 8 (parca).

AI:  Veti avea si piese dubstep pe noul album? La case mai mari (vezi Muse, de exemplu) se poarta.

D.A.: La noi nu cred. Nu prea gust genul, de ce sa mint. Muse isi permit sa faca ce vor, sunt giganti.

AI:  Cam cat estimezi ca va tine povestea OCS? Va vedeti imbatranind pe scena, de exemplu?

D.A.: Sper sa nu. Nu ma vad la 40 de ani sa le cant unor copii de 15 ani.  Insa destinul este vast si imprevizibil. Daca ma intrebai asta acum 15 ani ti-as fi raspuns ca nu ma vad la aniversarea OCS 15 ani.

Deci istoria va decide ce si cum.  Ce vreau sa zic e ca nu o sa vreau sa "scremem" nimic.  O sa cantam cat o sa avem chef si inspiratie. Nu e nimic mai neplacut decat sa vezi trupe plictisite si expirate pe scena.  E penibil. Nu vreau sa se spuna asa ceva despre OCS, never ever!