eveniment
Data: 
14 Sep 2012 - 21:00
15 Sep 2013 - 20:30
Loc: 
Phoenix
Bilet: 
15.00
stats
Adresa: 
Piata Unirii nr. 2 (langa BRD)

Curcubeul Mariei Gheorghiu apare la Iasi

A facut balet, a studiat vioara, oboiul si chitara, a fost membra unui cor de camera, a scris poezii, a realizat emisiuni la radio si la tv, a avut colaborari cu trupe rock, formatii de jazz, orchestre simfonice si solisti de muzica folk. Acestea sunt doar cateva dintre realizarile impresionante ale Mariei Gheorghiu, cea care va sustine un concert vineri, pe 14 septembrie, de la ora 21, in Phoenix. La un an si o zi distanta, solista va reveni duminica, pe 15 septembrie, la Iasi pentru un nou recital in Phoenix, in care vor fi sarbatoriti 20 de ani de la castigarea premiului la Festivalul Om Bun.

Nascuta acum 50 de ani la Resita, Maria Gheorghiu a descoperit tainele baletului inca de la varsta de trei ani. Cu toate acestea, muzica a fost arta de care s-a simtit mai mult atrasa, iar timp de opt ani a studiat vioara si oboiul la Scoala de Muzica din orasul natal. A activat apoi in corul de camera Miorita indrumat de dirijorul Doru Morariu, cel care conduce in prezent orchestra Filarmonicii din Iasi. A inceput sa recite propriile poezii in cadrul Cenaclului Atheneum, iar sub influenta Marcelei Saftiuc, prima voce feminina a Cenaclului Flacara, incepe sa studieze singura chitara si se lanseaza in miscarea folk. 

In 1984 canta deja in Cenaclul Flacara melodia Dans ritual care intra in clasamentele vremii. A participat si a obtinut trofee la majoritatea festivalurilor de folk din tara, cel mai important fiind in 1993 - Premiul I la Festivalul National "Om Bun", Victor Socaciu numind-o atunci o Joan Baez a romanilor

In 1995 editeaza prima caseta audio, Lacrimi in flacari, care se bucura de un real succes. De asemenea, repertoriul ei de colinde este intens mediatizat si atrage atentia, albumul Pe la case luminate fiind lansat in 1998. Un an mai tarziu, realizeaza discul Floare de vartej in colaborare cu Adrian Ordean (fost chitarist al formatiei Compact) si Eugen Mihaescu (liderul formatiei Krypton) pe versuri de Nichita Stanescu, Ana Blandiana si Adrian Paunescu. Cel mai recent material a fost lansat in septembrie 2010, se numeste Curcubeu si contine, printre altele, piesele Poveste simpla, Legatura de chei si Priveste-mi ochii

Intrarea la eveniment este 15 lei, iar rezervari se pot face la adresa de e-mail rezervari.phoenix@gmail.com.

Resurse
Video: 

Maria Gheorghiu - Rataciri

Maria Gheorghiu - Rataciri

Maria Gheorghiu - La o cafea

Maria Gheorghiu - La o cafea

Maria Gheorghiu - Usa ce-o incui

Maria Gheorghiu - Usa ce-o incui
Articol scris de Dragos Bargaoanu | Lun, 10/09/2012 - 14:11
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului dragosteam