Hop(e) pentru Iasi

Loredana Cosovanu a avut o evolutie surprinzatoare. Am vazut-o cu totii cum s-a dezvoltat ca actrita, de la rolul juvenil din Despre oameni si alte pacate (regia Vasea Blohat), la rolul profund, o cotitura actoriceasca pentru ea, din Povesti de familie (regia Vlad Cepoi), apoi la roluri din piesele lui Radu Afrim de la TNI, in alte spectacole semnate Vlad Cepoi unde nu trece neobservata, ori in Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt (regia Ovidiu Ivan), spectacol de debut regizoral, dar pe care Loredana il sustine energetic efectiv. Despre Loredana pot spune ca este o actrita minunata la inceput de drum, o persoana sensibila, care lucreaza constient pe roluri, dar pe care Iasul, din pacate - si veti vedea care sunt intentiile ei - e pe cale sa o piarda daca nu se liciteaza la timp pentru a reusi sa o pastram aici.

„[Rolurile] m-au schimbat si ca om, am inceput sa traiesc intens momentele din viata mea, scapand de superficialitate, dorind tot timpul autenticitate. M-am lasat mai libera...”

Altiasi (Dana Tabrea): Care este pentru tine rolul care te-a ajutat cel mai mult sa atingi performanta de astazi (aprecierea justa a unui juriu select la un festival pentru actorii tineri)? Si daca ne poti spune si cum ti-a influentat comportamentul/ atitudinea scenic(a). Daca te-a schimbat si ca om (daca da-in ce fel/ daca nu- nu, a fost doar un rol).

Loredana Cosovanu: Nu stiu daca un pot sa aleg un singur rol care m-a ajutat sa evoluez... Cel mai bine, atunci cand dai admitere la actorie si urmezi sa inveti meseria asta, trebuie sa fii deschis spre orice. Am inceput cu Despre oameni si alte pacate, primul spectacol cap coada din perioada facultatii. In cadrul repetitiilor de la acest spectacol am invatat sa lucrez cu mine, pentru personajul meu. Tot atunci am inceput sa am curajul sa ofer din trairile mele pe scena. Apoi in Dawn way am invatat sa renunt la preconceptii. Tot aici am descoperit cum e lucrul cu multi alti actori si cum trebuie sa fim mereu o echipa. Experienta cu regizorul Radu Afrim si cu scena Nationalului Iesean alaturi de alti actori profesionisti mi-a aratat de fapt adevarata lume si atmosfera a teatrului.

De asemenea, am avut ocazia sa experimentez ce am invatat in facultate, dictie, canto, miscare scenica. Un rol pentru care am muncit foarte mult a fost rolul Nadejdei din Povesti de familie. Atunci cand nu ai text, replici pe parcursul spectacolului, iar personajul tau are un trecut atat de greu si are atat de multe de spus dar nu poate, trebuie sa exprimi povestea prin alte mijloace. Pe scurt, nu o sa fie un singur rol, cel putin deocamdata. Invat din tot, tot timpul. Sunt multe lucruri pe care inca nu le-am descoperit, dar nu ma grabesc. Nu se poate totul deodata. Experienta te ajuta sa atingi performante tot mai inalte. Influenta am avut de la toate. Nu am lasat niciodata pierdut bagajul de cunostinte acumulat de la fiecare in parte. M-au schimbat si ca om, am inceput sa traiesc intens momentele din viata mea, scapand de superficialitate dorind tot timpul autenticitate. M-am lasat mai libera...

AI: Ce ai interpretat la proba libera din festival? Ai intampinat vreo dificultate sau ai simtit ca rolul este pentru tine? Cum ai ajuns sa selectezi respectivul text/ rol? Cum ai lucrat? Ne introduci putin in caracter?

L.C.: La textul ales, eu mi-am facut monolog din Crize, piesa scrisa de Mihai Ignat. Textul propriu zis are doua personaje, un el si o ea, un cuplu de tineri casatoriti, care intampina probleme in relatia lor. Eu am luat replici si de la personajul masculin si de la personajul feminin, le-am imbinat in asa fel incat sa aiba continuitate, inceput si final, intriga si suspans dar cel mai important, l-am facut ofertant. Am trimis personajul meu la psiholog, unde ajunge foarte emotionata, spunand ca nu are nici o problema. Cu cat incearca sa se convinga pe ea si pe psiholog ca totul e bine, isi da seama ca de fapt traieste cu multe ganduri ce o chinuie, pentru ca nici macar ea nu intelege de ce s-a schimbat ceva in momentul in care a vazut o pata de saliva pe perna lui intr-o dimineata.

Nu mi-a fost foarte usor sa pregatesc acest monolog datorita starilor schimbatoare ale personajului. De la emotie ajunge la frica, trece apoi printr-o constientizare a penibilului, urmat de un moment adevarat si profund din care ne dam seama ca iubirea pentru sotul ei de fapt nu a murit. Doar ca lipseste comunicarea, problema acuta oriunde in jurul nostru. Asa ajunge ea sa nu mai inteleaga nimic din ce se petrece in relatia cu sotul ei. Plus ca e si paranoica, are momente de isterie cand isi aminteste cum arata sotul ei si rade de el, apoi zice ca il iubeste asa cum e... Pe scurt, eu as numi-o una din nenumaratele Desperate Housewives.

AI: Ce ai interpretat la proba impusa? La fel, cum te-ai raportat la rol si care este acesta.

L.C.: Nu stiu daca am optat corect pentru textul impus. Gandidu-ma ca am voie doar 5 minute sa arat ce pot sa fac pe un text clasic, imi veneau in minte tot timpul ganduri cum ca ar trebui sa fie un moment bomba. Sa nu isi dea lumea seama cand intri si cand iesi. Sa ii lasi cu repiratia taiata. Din pacate, am vrut sa fac prea mult si am avut cateva greseli in al doilea moment. Am ales Don Juan de Moliere. Mi-am compus o melodie, am intrat in scena dupa primele sunete si am inceput sa cant cateva versuri, construite din replici d-ale Lui Don Juan. Dupa ce am stabilit platforma, am vrut sa ma joc cu doua personaje. Asa ca am luat o mica parte din scena cu Don Juan si Charlotte. Cu momentul asta construit astfel am vrut sa reunesc doua stari deosebite intre ele, mai exact am pus aroganta si naivitatea in acelasi timp, in acelasi loc.

AI: Cum ti s-a parut publicul? Daca te-ai putea referi succint la distinctia public reprezentat-public dat. Ce asteptari ai avut legat de oamenii din sala? In ce mod ti s-au confirmat/ infirmat?

L.C.: O diferenta de public exista doar intre primele spectacole, premiere si spectacolele urmatoare. De obicei la premiere vine publicul invitat. Oficialitati ale orasului,oameni mari cum se zice. Acestia sunt mai reci, nu iti ofera toate sansele. Eu nu am asteptari de la public. Ma mulez eu pe el, pe reactiile lor.

AI: Unde te vezi peste 5 ani?

L.C.: Peste 5 ani ma vad plimbandu-ma prin tara la diferite teatre. Nu prea as vrea sa ma angajez, as vana cat mai multe colaborari.

-----

Cele mai relevante roluri pentru Claudia Chiras ar fi: Lili din Examen de maturitate (regia Ion Sapdaru), Veronica in Check in (regia Radu Ghilas) si Ilse in Desteptarea primaverii  (regia Nucu Ionescu). Marturisesc, desi am vazut-o in toate aceste trei spectacole, a trecut pe langa mine aproape neobservata ori, poate, nu m-a impresionat foarte mult. Nici nu avea cum. Este la un foarte inceput de drum (are numai 22 de ani). Ii doresc ca premiul primit din partea publicului sa-i dea aripi sa zboare inspre cariera si viata pe care si-o doreste. Discutand acum cu ea, cred ca inteleg de ce a luat acest premiu de popularitate: Claudia este o persoana deschisa, entuziasta, muncitoare. Sunt trasaturi de caracter ce pot duce un om foarte departe in ceea ce intreprinde.

„Poate voi juca in vreun teatru sau poate voi face film, dar asta depinde si de vointa lui Dumnezeu. Oricum, sunt sigura ca are el, pentru fiecare, ceva special pregatit”.

AltIasi (Dana Tabrea): Care crezi ca este rolul care te-a ajutat cel mai mult sa atingi coarda sensibila a publicului din Galele Hop 2012? Ne poti spune daca si cum ti-a influentat comportamentul/ atitudinea scenic(a). Daca te-a schimbat si ca om (daca da-in ce fel/ daca nu- nu, a fost doar un rol).

C.C.: Ma gandesc ca momentul meu ales a fost unul in care oamenii s-au regasit, avand in vedere ca este vorba despre o tanara culta care nu isi gaseste un job, o problema des intalnita in ziua de azi, dar la cel de-al doilea moment am primit aplauze la scena deschisa, ceea ce m-a facut sa cred ca abia atunci s-au apropiat mai mult de mine. Cred ca experienta in sine a adus niste schimbari in interiorul meu si nu neaparat rolul, pentru ca am invatat foarte multe lucruri si din afara reprezentatiei.

AI: Ce ai interpretat la proba libera din festival? Ai intampinat vreo dificultate sau ai simtit ca rolul este pentru tine? Cum ai ajuns sa selectezi respectivul text/ rol? Cu cine ai lucrat?

C.C.: Textul initial ii apartine lui Adrian Sandu si se numeste Tanar, caut job, iar eu, impreuna cu Laura Bilic, o fosta castigatoare a Galei, l-am adaptat pentru ca acesta sa se muleze pe o femeie, pentru ca era scris la genul masculin. Chiar Laura a fost cea care mi-a recomandat textul si in momentul in care l-am citit am simtit o asemanare foarte puternica intre conceptiile mele si cele ale personajului. Cel mai dificil a fost pana am retinut cele 9 pagini de text, dar apoi a fost o placere sa lucrez, avand in vedere afinitatea mea pentru acest rol.

AI: Ce ai interpretat la proba impusa? La fel, cum te-ai raportat la rol si care este acesta.

C.C.: La proba impusa am optat pentru monologul Rosalindei din Cum va place de William Shakespeare. Avand in vedere ca am ales sa-l interpretez intr-o alta nota decat cea clasica, am avut ceva emotii. Eu mai jucasem acest rol in cadrul unui examen din facultate, dar nu eram sigura ca o sa fiu privita cu ochi buni la Galele Hop, daca aleg sa joc o ”Rosalinda” rapperita, asa ca, desi imi placea foarte mult ideea, am mers la Mangalia oarecum emotionata. Acolo, insa, publicul a empatizat cu mine si reactia lor m-a surprins intr-un mod foarte placut.

AI: Cum ti s-a parut publicul? Daca te-ai putea referi succint la distinctia public reprezentat-public dat. Ce asteptari ai avut legat de oamenii din sala? In ce mod ti s-au confirmat/ infirmat asteptarile?

C.C.: Nu ma asteptam ca in public sa fie atat de multi directori de teatre si asta m-a surprins intr-un mod foarte placut. Am vazut, de asemenea, actori sau viitori absolventi ai facultatii de teatru, dar am vazut si oameni din afara sferei teatrale care veneau la spectacole cu placere si cu nerabdare sa ne vada pe noi, cei tineri. Vesnica problema cu telefoanele mobile care suna in timpul spectacolului, din pacate, se iveste si acolo, si culmea e ca uneori oamenii chiar raspund la apeluri si vorbesc aproape la fel de tare ca actorul de pe scena, ceea ce il deconcentreaza pe cel de-al doilea, de cele mai multe ori.

AI: Unde te vezi peste 5 ani?

C.C.: Acum 5 ani, daca mi-ar fi spus cineva ca am sa ajung aici, nu l-as fi crezut, asa ca am ajuns la concluzia ca orice as anticipa, viata o sa ma surprinda oricum. Cert e ca nu ma vad facand altceva decat teatru, insa sper ca dupa 5 ani sa pot remarca o evolutie. Poate voi juca in vreun teatru sau poate voi face film, dar asta depinde si de vointa lui Dumnezeu. Oricum, sunt sigura ca are el, pentru fiecare, ceva special pregatit.