- 6437
Se poate spune ca nimic nu mai poate soca cititorii de azi; violenta, crime, ateism, abuz de droguri si alcool... le gasim in atat de multe romane contemporane incat au devenit ceva obisnuit si rar scandalizeaza pe cineva. Dar situatia era altfel in Anglia secolului al XIX-lea, cand Anne Bronte (sora mai mica a lui Charlotte Bronte) a publicat (aparuta la noi la editura Lira).
Romanul a starnit multe controverse din cauza scenelor violente si a descrierii brutale a realitatii, ceea ce a socat si deranjat criticii (surorile Bronte au scris la inceput sub pseudonime masculine; imi inchipui ca textele lor ar fi fost primite cu si mai multa ostilitate daca s-ar fi stiut din primul moment ca „autorii” sunt femei). Pana si Charlotte Bronte considera ca alegerea temei nu e altceva decat o greseala. Anne Bronte abordeaza probleme precum casatoria, alcoolismul si pozitia femeii in societate. Ea ataca ideea ca intr-o casnicie totul e perfect si ca aparentele trebuie sa fie mereu pastrate; Helen Huntingdon e legata de un sot violent si adulterin, de care fuge pentru a-si feri baiatul de influenta lui nefasta.
Cititorii de azi ar putea sa nu inteleaga de ce personajele reactioneaza intr-un fel sau altul sau de ce au aparut controverse. In secolul al XIX-lea femeile depindeau –in majoritatea cazurilor- de o figura masculina (tata, frate, sot etc) toata viata lor; odata maritate, nu mai aveau control asupra propriei persoane, barbatii fiind singurii care puteau lua decizii privind sotiile, copiii si averea familiei. Helen Huntingdon are curajul sa plece de acasa cu fiul ei, incalcand nu doar normele societatii, ci si legile acelei epoci. Autoarea mentioneaza in prefata romanului ca scopul ei nu e sa amuze cititorii, ci sa avertizeze tinerele cu privire la greselile pe care cineva le poate face cand isi alege un partener de viata. Nu pot spune in ce masura si-a atins scopul (atunci sau in contextul actual), dar cert este ca Necunoscuta de la Wildfell Hall marcheaza o evolutie in scrisul lui Anne Bronte.
Personal ma deranjeaza faptul ca titlul a fost tradus „necunoscuta” in loc de „chiriasa” de la Wildfell Hall (The Tenant of Wildfell Hall). Singura explicatie pe care am putut sa o gasesc pentru aceasta alegere este ca s-a incercat sublinierea faptului ca identitatea protagonistei se contureaza treptat, fiind pentru un timp invaluita in mister; la inceput nu stim nimic despre ea, o vedem prin ochii lui Gilbert Markham (cel care va deveni al doilea ei sot). Oricine o intalneste incearca sa afle mai multe despre ea. Observam ca in societatea victoriana oamenii nu vedeau cu ochi buni incercarea unei femei de a fi independenta si de a avea propria identitate, o atitudine ce nu se incadra in normele stricte ale vremii. Sa nu mai spunem ca –asa cum se intampla uneori si azi- o femeie singura cu un copil era privita cu suspiciune.
Necunoscuta de la Wildfell Hall exploreaza modul in care identitatea feminina era construita, fragmentata si perceputa in epoca victoriana. La fel ca si Catherine din La rascruce de vanturi, Helen este cunoscuta sub nume diferite, dar spre deosebire de eroina lui Emily Bronte, ea nu ajunge la autodistrugere. O cunoastem mai intai ca Doamna Graham, numele de fata al mamei ei; mai mult decat atat, „Graham” este un prenume masculin, deci am putea spune ca protagonista se deghizeaza pentru a scapa de conventiile societatii patriarhale (spre deosebire de Milicent Hargrave care accepta supusa atitudinea cruda a sotului). „Huntingdon” poate fi pus in relatie cu verbul „to hunt” (a vana), deoarece Helen nu doar ca fuge de Arthur Huntingdon (care ar fi putut sa ia copilul daca o gasea), dar este de asemenea „vanata” de cei care vor cu orice pret sa-i descopere trecutul. Cat despre „Lawrence”, acesta este numele ei de fata, cel care nu o mai reprezinta din momentul in care s-a casatorit.
Cea mai sigura sursa de informatii despre gandurile si sentimentele Helenei este chiar jurnalul ei, din care aflam cine se ascunde sub atatea masti si putem urmari evolutia eroinei de la o adolescenta naiva si indragostita la o femeie independenta si bogata. Al doilea mariaj vine ca o rasplata pentru devotamentul ei fata de religie si moralitatea (nu trebuie sa uitam faptul ca Anne Bronte a fost fiica unui cleric si a fost crescuta de o matusa cu puternice convingeri religioase, care s-au rasfrant asupra scriitoarei; de aici provine si substratul religios din ambele ei romane).
Nu as recomanda chiar oricui romanul (daca se doreste receptarea lui strict prin prisma valorilor contemporane), dar cei care sunt pasionati de Anglia secolului al XIX-lea vor gasi aici franturi din fata mai putin placuta a unei societati ce punea accentul pe aparenta perfectiune.
*cartea poate fi achizitionata online la cel mai bun pret pe elefant.ro