- 2436
O intilnire cu Milan Kundera
La facultate am auzit de numele lui Milan Kundera dupa ce profesorul ne-a vorbit despre James Joyce, despre romanul modern, despre Don Quijote. Nu l-am cunoscut pana mai adineauri, la inceput de saptamana, cand am luat cartea lui la rasfoit. O intilnire, de Milan Kundera, tradusa din franceza de Vlad Russo la editura Humanitas a aparut in 2009. Este o carte in care nu vorbeste criticul si interpretul literar, nu vorbeste prozatorul Milan Kundera, vorbeste omul care si-a lasat deoparte titlurile de literat si de artist. Am deschis cartea si am inceput sa-l ascult. Practic am impresia ca eu chiar am avut o intalnire cu Milan Kundera. Si nu oriunde. Si nu oricum.
Eram undeva in nordul Poloniei, in subsolul castelului Malbork, in cripta ce a fost transformata intr-o biblioteca secreta. Acolo am avut intalnirea cu Milan Kundera; pentru inceput, eram la cina, asezati la o masa cu lumanari, iar el imi vorbea despre pictorul Francis Bacon (nu filosoful englez renascentist), rastimp in care doi valeti aduceau felurile de mancare.
Voia sa-mi spuna apoi ca are ceva pe suflet, sa-mi povesteasca despre acest fapt, despre intalnirea mea cu el. Intalnirea cu un om nu e o simpla aparitie, sau o simpla vedere, sau ceva nesemnificativ. De aceea el a ales ca pentru fiecare traire, pentru fiecare sentiment sa gaseasca cate un roman care sa-l descrie foarte bine. Pare comic? In romanul Idiotul, Dostoievski arata ca Evgheni Pavlovici rade din multe cauze, cateodata stranii, cum ar fi sa rada de niste fete care rad si ele, dar fara motiv. Comicul apare si intr-o negare a sa, paradoxal. Comica absenta a comicului. Despre amintiri, despre procreatie, despre dragoste, despre oroare si despre timp, nu vorbeste autorul cartii, ci prin vocea lui se evoca experientele traite dupa citirea romanelor altor scriitori cum ar fi Philip Roth, Gudberger Bergsson, Marek Bienczyk, Juan Goytisolo, Gabriel Garcia Marquez, Louis-Ferdinand Celine, Carlos Fuentes, Julio Cortazar si multi altii.
Am servit un vin rosu demisec si am discutat despre filosofie, despre Heidegger, despre Cioran, care i-a fost un apropiat cat a stat la Paris. Am inceput sa discutam despre oameni, despre cat de usor pot fi pacaliti de mode, de aforismele date la repezeala, care eticheteaza si catalogheaza o valoare drept o non-valoare si invers. O moda ce a pornit din saloanele periziene si inca obisnuita in mediile in care se gasesc “intelectuali”.
Am discutat putin si despre politica, despre cum au fost exilati numerosi artisti din cauza operelor sau din cauza ca aveau anumite preferinte politice ori erau de-a dreptul incomozi sistemului comunist/ nazist/ monarhist (intre altele fie spus si afirma chiar autorul, si el a simpatizat cu socialismul, dar e necesar sa vedem clar cum anume a facut-o!). O sa redau un citat in care se iveste o astfel de dilema a exilului: ”Linhartova scriind in frantuzeste mai este oare scriitoare ceha? Nu. Devine scriitoare franceza? Nici. Ea se afla altundeva. Altundeva precum odinioara Chopin, altundeva precum mai tarziu, si fiecare in stilul sau propriu, Nabokov, Beckett, Strovinscki, Gombrowicz. Bineinteles, fiecare isi traieste exilul in felul sau inimitabil, iar experienta Linhartovei este un caz limita. Nu-i mai putin adevarat insa ca, dupa textul ei radical si luminos, nu se mai poate vorbi despre exil asa cum s-a vorbit pana acum” [p.127].
Am vazut cum Kundera a facut ce a facut, ca un dulap cu carti sa se miste si sa apara in fata noastra, intr-o sala de concert, pe scena, tatal autorului, care interpreta la pian din diferiti compozitori clasici si moderni. Eram cat pe ce sa adorm - atat de bine ma simteam - dar mi-am baut cafeaua si am continuat sa citesc apoi despre Rabelais. Cand am terminat cartea, am vrut sa-i intind mana lui Milan Kundera si sa-i spun ca ma intorc la sesiunea mea de restante si de mariri, dar s-au dus si biblioteca, si sala de spectacol, si picturile si toate povestirile despre politica si moda, toate au ramas prinse intre pagini. Mi-au ramas doar cateva amintiri despre omul Milan Kundera, despre un aristocrat, despre un om misterios care stie sa rada de lipsa de neseriozitate.
