Jurnalul Contelui Dracula

Deci mai nou Contele Vladimir Tepes Nosferatu Barthory Dracula s-a apucat sa scrie (si nu numai acest jurnal). De ce? Ofera chiar el raspunsul: „De ce fac asta? Pentru ca m-am saturat pana peste cap de muritorii aia neinsemnati (incepand cu sarlatanul de Stoker), de argatii si hamalii din lumea cinematografica si literara care castiga sume uriase de bani folosindu-se cu nerusinare de reputatia, caracterul si personalitatea mea. Nu vreau sa ma las mai prejos; voi, discipolii mei fideli, meritati sa stiti adevarul” (paginile nu sunt numerotate, dar citatul preluat e chiar la inceputul cartii). Un pic de invidie, un ego ranit si-avem in fata descrierea unui an din viata (?) lui Dracula. Ce pot sa spun e ca modestia nu prea il da afara din... castel; Contele are o parere foarte buna despre propria persoana.

Dar revenind la ce spuneam mai inainte; cand nu imi este cunoscut numele autorului (sau pur si simplu nu e la vedere), titlul si aspectul copertii ma pot face sa rasfoiesc o carte. Cam asa s-a intamplat si acum: m-au atras coperta si calitatea paginilor (da, stiu...ce poate fi mai superficial de atat?!). Apoi m-am uitat totusi cu mai multa atentie dupa numele autorului. Am gasit doar numele editurii Art si semnatura Contelui; normal ca e un pseudonim (cred), dar odata ce am inceput sa citesc nu a mai contat cine se ascunde in spatele lui. Vroiam demult o asemenea carte pentru ca m-am saturat de scriitorii care mai mult isi bat joc de ceea ce insemna candva „vampir”. Bine, nu ca aici vampirii nu ar fi luati peste picior, dar macar e amuzant de la inceput pana la sfarsit.

Dracula isi asterne gandurile pe hartie, dar, desi e roman (ma gandesc ca nationalitatea ramane valabila si dupa moarte), jurnalul a fost scris intai in engleza si apoi tradus; probabil a incercat sa intre si sa se impuna mai repede pe piata internationala... sau s-a plictisit de limba materna dupa atatea secole. Cert e ca isi cunoaste valoarea ca „brand” si vrea sa depaseasca succesul lui Bram Stoker (pentru care nu simte decat ura si invidie). Si cum atrage cititorii? In primul rand prin aspect: scrisul e „de mana”, foarte elegant; gasim un ghid de identitficare a sangelui bun (format A4, lipit de coperta) si foarte multe ilustratii. E o carte numai buna de admirat.

Cititul ia foarte putin timp. Aflam ca Dracula ar vrea sa scape de influenta Mamicii, ca incearca sa se lase de supt sange (si bineinteles ca nu reuseste; sta marturie „noaptea de pomina” de Sf Valentin) si ca e mai tot timpul batut la cap de cele trei mirese. Ce altceva? E obsedat de numarat si face tot feluri de clasificari, printre care: ce uraste la Van Helsing, top cinci carti bune (dintre care patru sunt scrise de el) si top cinci carti proaste (inclusiv romanul lui Stoker). Face multe teste (care esueaza) in laborator, inventeaza sicriul pliabil, ofera instructiuni pentru crearea/ purtarea/ controlarea mantiei de lux. In timpul liber se relaxeaza in sicriul sau ultra-modern (dotat cu GPS, internet wireless, minibar etc), cautand online noi iubite sau mirese. Il gasiti pe „domnisoare online”, cu pseudonimul „Dracusorul Iubaret”.

Conte, jos palaria (dar asta doar pentru ca textul e plin de ironie si autoironie; daca ai fi adoptat un ton sobru nu cred ca produsul final ar fi meritat citit)! Nu pot spune ca jurnalul ar ocupa vreun loc fruntas daca as vrea sa alcatuiesc propria ierarhie in materie de carti preferate, dar totusi e o lectura placuta si (poate prea) usoara, numai buna pentru cei care au putin timp la dispozitie. Cat despre mine, cred ca imi voi indrepta atentia si spre vampiri vara aceasta.