- 2542
Sofi Oksanen sau detaliile care purifica
La o simpla cautare dupa nume, scriitoarea de origine finlandeza Sofi Oksanen iti apare ca o nonconformista care amesteca stilurile precum un pictor culorile pe panza. Cand deschizi cu sfiala sau cu o curiozitate de cititor avid de nou paginile cartii sale Purificare, aparuta la editura Polirom in 2012 in Colectia Proza XXI, constati aceeasi complexitate si incarcatura care te pune pe ganduri si te fascineaza, in acelasi timp.
Romanul finlandezei Sofi Oksanen, tradus in peste 40 de tari si aflat in curs de ecranizare si de adaptare pentru opera, este in primul rand o mostra de istorie expusa prin prisma unor povesti personale, a unei complexe drame de familie. Aliide Truu si Zara, reprezentante a doua generatii diferite, sunt personajele din amintirile si prezentul carora se construieste actiunea. Ele sunt bantuite de un trecut trist, iubesc, se tem, sufera, pierd oameni dragi pe fondul conturarii si destramarii Uniunii Sovietice si ratacesc prin istoria Estoniei rurale si a Rusiei prinse in cel de-al doilea Razboi Mondial, intr-un amestec de neoficial si oficial, de decizii asumate si fatalism.
Aliide Truu se prezinta inca din primele randuri ca o batrana ciudata care pare sa ascunda o suferinta profunda sub straturile de rutina depuse de timp, o batrana care isi traieste cei din urma ani intr-un sat estonian depopulat si se refugiaza in tabieturile sale pentru a nu-si mai auzi singuratatea care ii tiuie insistent in urechi. Asculta radio-ul, o relaxeaza si o revigoreaza pregatitul cafelei, al leacurilor si muraturilor de casa. Zara, o fugara, fata al carui destin este legat inca de la nastere de cel al lui Aliide, desi nu va afla asta decat destul de tarziu, apare peste noapte in curtea batranei speriata si plina de vanatai. Batrana, intrigata de estoniana incerta pe care aceasta o vorbeste, o primeste in casa sa si o ingrijeste. Treptat, intr-o inlantuire de trecut si prezent, cele doua se apropie si pe baza unor experiente si a unor traume comune sapa in ruinele propriilor vieti si curata rugina de pe legatura dintre ele.
In Purificare, autoarea respecta aproape cu religiozitate detaliul din orice intamplare si te prinde in capcana lui destul de usor. Detaliul te intampina din titlul fiecarui capitol al cartii, iti tine companie pe tot parcursul povestii, te fascineaza si te supune si se desparte prieteneste de tine la final. Astfel, Sofi Oksanen reuseste te faca sa iti fie pofta de urechi de porc chiar daca nu ai mancat niciodata si nici nu ai simtit nevoia pana atunci si sa te convinga sa antipatizezi sau sa simpatizezi o musca care pentru minute bune devine personaj central al povestirii.
Tot detaliul care insufleteste obiecte pentru a tine de urat eroilor romanului, descrierile amanuntite si aparent simpliste, te apropie de adevarata fire a personajelor, de stari in plina manifestare sau care stau la panda. Astfel, o cana ciobita dintr-un portelan invechit incurajeaza amintirile sa se aseze, sufletul si mintea sa se linisteasca, iar tremurul si miscarile nesigure ale unor maini imbatranite redau insasi esenta fricii: "Mainile barbatului tremurau, trebuia sa isi tina cafeaua cu ambele maini si Aliide vazu frica in acele doua maini, nu in expresia sa incaruntita, nici in pe fata botita, ci numai in maini. Sau poate ca si la gura, in colturile gurii pe care si le stergea tot timpul cu o batista, tamponandu-le usor cu degetele sale osoase si tremurande."
Firul narativ al romanului se desira spre trecut pana in punctul in care destinul personajelor este marcat definitiv de razboi, de tradare si rusine si se aduna in prezent pentru a marca nevoia de ispasire, de impacare cu trecutul si de regasire. Pagina cu pagina, in cartea finlandezei Sofi Oksanen se impletesc dragostea cu ura, bucuria in stare pura si inocenta primei iubiri cu teroarea si incredibila cruzime a torturii practicate in numele cauzelor in care cele doua tabere implicate in cel de-al doilea Razboi Mondial credeau, legaturi de sange se pierd in ciuda si ranchiuna si se reinnoada, oameni care reprezentau totul unii pentru ceilalti se instraineaza si se tradeaza, intr-un halucinant carusel al fricii, al instictului de conservare si al credintei intr-un ideal.
Purificare, o lectura care provoaca bucurie si neliniste in acelasi timp, dezvaluie petele de sange de pe harta Estoniei si a Uniunii Sovietice, lasa in urma gustul amar al ranilor, nevindecate de timp, ci doar cicatrizate la suprafata si nu se sfieste sa spuna povestea a milioane de oameni prinsi in razboiul nemilos pentru putere al marilor forte si care nu uita, totusi, sa iubeasca si sa simta dorul cel mai intens simtit intr-o viata de om, dorul de acasa, de familiar, de viata traita simplu, dar cu rost.
*Guest writer pentru acest articol este Ramona Iacobute.
