eveniment
Data: 
12 Jun 2012 - 12:30
Loc: 
Aula Academiei Romane, Filiala Iasi
stats
Adresa: 
B-dul Carol I, nr. 8

Fatalitatea ironica in opera lui I.L. Caragiale

Pe 12 iunie se va sustine la Iasi Simpozionul national „I.L. Caragiale azi. Vitalitatea operei”, organizat de Institutul de Filologie Romana „A. Philippide” si Asociatia Culturala „A. Philippide”. In cadrul acestui simpozion va avea loc marti, 12 iunie, la ora 12.30, in Aula Academiei Romane, Filiala Iasi (B-dul Carol I, nr. 8) lansarea volumului I.L. Caragiale. Fatalitatea ironica de Mircea A. Diaconu, aparut recent in colectia „Critica si istorie literara" a Editurii Cartea Romaneasca. Alaturi de autor, va mai lua cuvintul si istoricul si crititcul literar, Alexandru Calinescu.

Ceea ce va putem spune despre carte este ca a fost lansata la Salonul International de Carte Bookfest 2012 si ocupa pozitia a cincea in topul de vinzari al editurii Cartea Romaneasca. Al. Calinescu sustine ca:

Mi-e greu sa spun care din ipotezele de lucru pe care le lanseaza Mircea A. Diaconu mi s-au parut mai seducatoare si mai fecunde. Criticul gaseste semnificatii nebanuite in texte putin cunoscute si practic niciodata comentate pina acum. "Modernizarea" lui Caragiale se face si prin racordarea la un Ion Barbu, dar si la Foarta, Dimov sau Brumaru. Ireprosabila, prin precizie si acuitate, este radiografia "moftului". Incitanta si, in egala masura, pasionanta, cartea lui Mircea A. Martin se inscrie printre exegezele de prim rang ale operei lui Caragiale.

Mircea Martin, in legatura cu volumul de fata, ne vorbeste despre dimensiunea autoreflexiva a criticii lui Mircea A. Diaconu: "Mircea A. Diaconu supune textele caragialiene si umanitatea pe care acestea o proiecteaza unei interogatii tenace si inteligente pe care o indreapta mereu si asupra lui insusi, asupra propriilor critici si instrumente critice."

Mircea A. Diaconu (n. 2 octombrie 1963, Ortesti, Neamt), critic si istoric literar, este profesor universitar, prorector al Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava. Conducator de doctorat in domeniul stiintelor filologice. Ultimele carti publicate: Cui i-e frica de Emil Cioran?, 2008; Studii bucovinene, 2011.

 

 

Articol scris de Stefania Matei | Lun, 11/06/2012 - 20:50
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului stefania.matei