- 3598
Duminica, 3 iunie, Universitatea de Arte George Enescu l-a invitat la Iasi pentru un recital extraordinar pe pianistul Denis Ivanov. Recitalul va fi sustinut in Casa Bals, Sala „Eduard Caudella“, incepand cu ora 18:00.
Programul propus de pianistul Denis Ivanov contine exclusiv lucrari ale lui George Enescu: Suita op. 10, Sonata nr. 3, Rapsodia Romana, versiune originala pentru pian.
Denis Ivanov, pianist de origine rusa, a absolvit Conservatorul de Muzica Rimski-Korsakov si si-a continuat educatia muzicala la Inalta Scoala de Muzica “Carl Maria von Weber” din Dresda. Pe parcursul carierei a obtinut numeroase premii si distinctii atat nationale, cat si internationale. Este prezent in varii festivaluri de muzica din Europa atat ca solist, cat si impreuna cu orchestre si ansambluri de camera. Turneele lui Denis Ivanov au loc nu doar in Europa, ci si in Asia, in special in Japonia.
George Enescu a fost o personalitate complexa a muzicii mondiale, fiind nu doar compozitor si violonist de valoare, ci si pianist, dirijor si pedagog. Este cnosiderat cel mai important muzician roman. Compozitiile sale sunt puternic influentate de muzica populara romana, iar cele mai bune exemple in acest sens sunt cele doua Rapsodii Romane, opera Oedip si suitele pentru orchestra. Ca profesor a avut elevi care, mai tarziu, au devenit nume sonore ale muzicii clasice mondiale, precum celebrul violonist si dirijor Yehudi Menuhin.