- 2666
1994 a fost un an bun pentru documentare. Nici Crumb si nici Hoop Dreams n-au fost nominalizate la Oscar, scandalul public ce-a urmat ducand la o redefinire a regulilor dupa care membrii Academiei alegeau filmele. Timp de 171 de minute, Hoop Dreams (1994) e o adevarata saga de familie, incadrand visele pustilor de pe terenurile de baschet intre imagini cu Michael Jordan si sperantele parintilor de a se implini prin copii.
Filmat pe parcursul a 5 ani, Hoop Dreams urmareste destinul a doi pusti baschetbalisti din suburbiile afro-americane ale Chicago-ului, amandoi visand sa ajunga in NBA. Desi planuit initial ca reportaj de 30 de minute pentru canalul de televiziune PBS, proiectul s-a transformat intr-o documentare a traseului celor doi adolescenti prin sistemul educational-sportiv american.
Oricine a jucat baschet isi aminteste de visul NBA. La noi era mai mult o metafora, inlocuita in viata reala cu ambitia de a ajunge in echipa liceului printr-un cross-over a la Allen Iverson. Chiar daca te lua profu' in echipa insa iti petreceai majoritatea timpului pe banca de rezerve, momentul in care, pe finalul meciului, erai introdus ca sa fii faultat si sa arunci de la libere, insemna NBA. Pentru cei doi pusti din film, NBA-ul era o posibilitate reala.
Sistemul de recrutare american (draft) e bazat pe universitati care ofera burse atletilor dotati, tensiunea stabilindu-se intotdeauna intre educatie si performanta. Venind direct din ghetou, ambele personaje au intampinat dificultati deosebite in a atinge punctajul necesar pentru o bursa. Cand, inscris de doar 3 saptamani la juniori III, am fost selectionat pentru tabara de antrenament (cantonament, se numea) pentru juniori I, ai mei s-au hotarat ca e de-ajuns cu clubu’ de baschet, altfel nu mai pun mana pe carte. Da-i cu plansu’, da-i cu rugamintile. Prietenul din vest imi zicea ca pot sa le fac pe amandoua, una n-o exclude pe cealalta. In timp ce acolo, in tari ca Belgia sau Anglia, sportul era privit ca sanatate devenita intre timp terapie, pentru personajele din Hoop Dreams insemna iesirea din ghetou. Bine-nteles, si-au dat seama de asta mult dupa momentul pasiunii de la 14 ani; abia pe la 18, dupa prima bursa academica si gustul oportunitatilor unei universitati particulare, dupa primul copil, fata de mama caruia isi scuzau cantonamentele prin biletul spre „afara”, pe care baschetul li-l acordase.
La nivelul anului 1994, atat Hoop Dreams, cat si Crumb au fost respinse de membrii Academiei datorita subiectelor marginale. A fost inceputul unei noi ere in focusul documentaristilor, una in care povestile personale au inceput sa conteze mai mult decat marile teme. Daca documentarul Crumb se concentra asupra personalitatii si familiei unui autor de benzi desenate idiosincratic in urmarirea propriilor fantezii, Hoop Dreams exploreaza, cu aceeasi intensitate a aplicatiei, un mediu dezavantajat dar insufletit de pasiune, unde eroii vor pierde, desi mai au, tot timpul, o ultima sansa.