- 6501
Ce pictor nu-si doreste o expozitie la Paris? Ieseanul Felix Aftene traieste deja pentru a treia oara aceasta bucurie, revenind dupa 5 ani la Galeria "Paul Amarica" din capitala Frantei. Vernisajul expozitiei Intemporel a avut loc pe 22 martie, iar lucrarile raman in galeria de pe rue Washington pana pe data de 28 aprilie.
Marturisesc ca mi-as fi dorit sa pot participa la vernisaj, macar pentru a asculta impresiile publicului francez despre un artist care m-a cucerit de la prima intalnire cu lucrarile sale. Intalnire care nu s-a consumat intr-un spatiu destinat prin excelenta artei, cum ar fi o galerie sau un muzeu, ci intr-un restaurant (Casa Lavric). Pentru ca Felix Aftene, pe langa munca de scenograf pe care o face din 1998 la TVR Iasi, a cochetat la un moment dat si cu amenajarea interioara, la care a contribuit (cum altfel?) inclusiv cu lucrari proprii.
Galeria domnului Paul Amarica, un roman care s-a stabilit in Franta si a mizat pe interesanta dar dificila ocupatie de art dealer, se afla la mai putin de 200 de metri de celebra Champs-Elysees. Cum in orarul pe care l-am gasit pe internet aparea ca deschisa de luni pana vineri intre orele 13-20, mi-am luat o marja de eroare si am ajuns dupa ora 14:00. Initial, vazand ca e inchis, am fost tentat sa ma multumesc doar cu o privire din exterior. Am sunat totusi la numarul de telefon afisat pe usa si am fost sfatuit de dl. Amarica sa ma intorc dupa 30 de minute. Dupa aproape o ora, bariera care ma despartea de lucrarile lui Felix a cedat si m-am lansat intr-o lunga discutie cu proprietarul galeriei despre arta in general si artistii romani in particular. Lunga pentru ca eu aveam multe intrebari, iar dl. Amarica nu este genul care sa se zgarceasca la vorba.
Mi-a facut rapid o introducere a expozitiei, a carei piese de rezistenta sunt 14 lucrari de pictura apartinand ultimelor doua cicluri ale lui Felix, denumite "Cadere in timp" si "Cine este, Doamne, omul?". Aceste tablouri de dimensiuni mari erau completate de lucrari de grafica folosite pentru ilustrarea cartii lui Maxim Crocer, "Amour", aparuta in 2010 la Editura Humanitas, dar si de trei lucrari de sculptura, dintre care am recunoscut "Visul" (expus in vitrina) si "Protectorul".
Cunoscand varianta vehiculata in presa locala, am vrut sa aflu de la dl. Amarica cum a ajuns sa-i organizeze expozitii lui Felix. Mi-a spus ca a vazut la un moment dat niste lucrari de-ale lui la o prietena, Katia Hraste, manager la filiala unei importante firme de automobile din Paris, care apoi i-a pus in legatura. Astfel, in 2007 Felix Aftene a debutat la galeria de pe rue Washington cu lucrari din cadrul ciclului "Masti". El nu era totusi la prima experienta pariziana, precedenta invitatie parvenindu-i din partea Institutului Cultural Roman din Paris. In Franta, Felix Aftene a mai fost invitat cu expozitii personale la Poitiers si Lille.
Despre lucrarile prezentate la Paris, artistul afirma pe site-ul sau: "Daca titlul discursului plastic din ciclul anterior era o interogatie “Cine este Doamne, omul?” in cel actual “Cadere in timp” ma intreb daca lumea poate fi explicata fara a apela la zeii abisurilor. Cu fiecare lucrare doresc sa recuperez parti dintr-o lume imaginara scapata din ciclul nasterii si al mortii cea a fiintelor mitologice. Intr-o forma neoclasica de exprimare amintind de manierismul renasterii tarzii incerc sa valorific lecturile curente asupra unor spirite vii din memoria umanitatii."
Felix Aftene s-a nascut la 1 ianuarie 1972 in Vaslui. A urmat cursurile Liceului de arta “O. Bancila” din Iasi, specialitatea pictura, dupa care in 1996 a terminat Facultatea de arta plastica decorativa si design, specialitatea Arta murala, din cadrul Universitatii de Arta "George Enescu". Un an mai tarziu a devenit membru al Uniunii Artistilor Plastici (UAP) Romania, iar din 2000 este membru “grup 3", alaturi de Zamfira Birzu si Gabriela Drinceanu.