- 3645
Au trecut cam cinci ani de cand am vazut pentru prima oara in librarii romanul Sint o baba comunista! al lui Dan Lungu. Am citit cateva fragmente si am uitat de el; asta pana am pus mana pe editia din colectia Top 10+ (editura Polirom) si curiozitatea mi-a invins reticenta.
Nu se intampla prea multe in roman. Trebuie privit mai degraba ca o insiruire de amintiri ce ocupa douazeci si noua de capitole (scurte si foarte scurte). Alterneaza mai multe planuri temporale (copilarie, tinerete, batranete), fiecare gravitand in jurul Emiliei Apostoae, „baba comunista” mentionata in titlul cartii. Evenimente care au afectat pe toata lumea intr-un fel sau altul se impletesc cu franturi din trecutul personajului-narator. Emilia priveste cu nostalgie catre tineretea ei, o perioada prospera pentru ea, cand avea cam tot ce si-ar fi putut dori si suficiente relatii cat sa se descurce in orice situatie. In paralel cu trecutul e conturat si prezentul (zece ani dupa caderea dictaturii ceausiste) care nu e nici pe departe un vis devenit realitate pentru Emilia. Pentru ea conteaza doar faptul ca inainte era fericita si da la o parte cu usurinta chiar si restrictiile impuse asupra oamenilor de catre regimul comunist, cautand diferite justificari pentru a convinge (pe ea, pe Alice, fiica ei emigrata in Canada, pe noi) ca dezavantajele puteau fi trecute cu vederea (de exemplu, nu aveai voie sa pleci in strainatate... dar nu conteaza, pentru ca oricum ce vezi acolo vezi si in tara ta).
Titlul pare o pseudo-revelatie, fiind format din cuvinte rostite ironic de Emilia. Conceptia ei despre comunism este diametral opusa fata de cea a lui Alice (si de cea a altor personaje, dupa cum aflam pe parcurs). Pentru batrana, „comunist” insemna o persoana care tinea „discursuri inflacarate”, era habotnica, „fara nici o grija pentru oameni si fara intelegere pentru situatii particulare” (p. 54), si nu realizeaza ca la baza regimului stau oameni ca ea. Personaje ca Rozalia au alte amintiri; ea isi aminteste cum tatal si-a pierdut atelierul de croitorie, cum i-a fost refuzata sansa sa intre la facultate pentru ca era copilul „unui dusman de clasa”; lumea ei e fara culoare si fara fericirea de care Emilia crede ca a avut parte. O lume ipocrita.
Sunt sigura ca persoanele care au prins comunismul vor citi romanul cu alti ochi si poate se vor regasi in anumite situatii. Altii (cei ca mine), nascuti dupa revolutie sau care erau prea mici pentru a-si mai aminti ceva, pot face usor legatura cu povestile parintilor/ bunicilor/ rudelor mai mult sau mai putin nostalgici. Personal, am vazut in Emilia intruchiparea celor pe care ii aud oftand in cele mai neasteptate locuri „era mai bine inainte”.
Un mic sfat pentru cei care planuiesc sa citeasca Sint o baba comunista!...de fapt doua: nu va asteptati sa gasiti sensuri profunde sau mesaje ascunse care necesita interpretari complicate (nu le veti gasi). Cartea e fermecatoare totusi datorita umorului si naturaletii care ne asteapta la fiecare pagina. Si doi: nu faceti greseala mea, de a citi cartea printre picaturi; odata inceputa, e greu sa o lasi din mana. Mai bine rezervati doua-trei ore intr-o zi si aflati first-hand de ce Emilia e „o baba comunista”.