Tovarase proiector, e ordin de la Partid!

Surpriza sau nu, primul astfel de produs, prematur si subnutrit estetic, s-a nascut pe campurile cutezatoarei Romanii, anul de gratie 1912, si se intituleaza Razboiul de independenta. CTP enumera toate detaliile travaliului sau financiar, incheiat cu implicarea Casei Regale, a Ministerului de Razboi si a omului de afaceri Leon Popescu. Incarcatura propagandistica a primului lung-metraj de la noi miza pe obtinerea la nivel national a unei reactii favorabile intrarii Romaniei in Razboiul balcanic din 1912. Acest film ocupa un loc marginal in lucrarea lui CTP, fiind inghitit de industria cinematografului rosu construit de Lenin, consolidat de Stalin, si zugravit cu denivelari de Gheorghiu Dej si Ceausescu. Mi-as fi dorit totusi ca in aceasta parte a cartii sa gasesc o referire si la biografia pe care o face Nae Caramfil acestui eveniment cinematografic in Restul e tacere (2008) - film in rama despre realizarea peliculei Razboiului de independenta; cum a fost abordata dimensiunea propagandistica dupa aproape un secol? M-as fi asteptat la o trecere in revista macar intrucat in restul volumului CTP nu se opreste la analiza filmelor in perimetrul lor de timp, ci le extinde circumstantial, sau ilustrativ in realitatile de dupa ’89. De exemplu, filmul Rasuna valea (1950), de un hei-rupism sovieto-ideologic “deschizator de drumuri”, este pus in oglinda cu episodul mineriadelor din 1990: (“ Lasa ancheta, tovarase! N-auzi vorbele care umbla ?”) . Nu apare niciun militian , niciun medic legist, niciun procuror [Cretu, dusmanul poporului, fusese lichidat]. Salopetele murdare tin loc de robe. Justitia muncitoreasca s-a infaptuit. Alaturati in minte acestei secvente imaginile minerilor lovind cu batele, pumnii si picioarele cetateni luati de pe strada in Piata Universitatii, vinovati de a purta plete, ochelari sau fusta scurta. Si bucurestenii insirati pe margini si aplaudand cu voiosie. ( p.77)       

Pana a ajunge la festinul analitic al acestei carti - filmul de propaganda in comunism - CTP face cateva delimitari conceptuale clarificand originile propagandei, definitia acesteia si legaturile ei cu cinematografia. De-a lungul acestor capitole vocea lui CTP publicistul este cam greu de auzit, ba inabusita in obiectivitate si discurs academic/ stiintific, ba scapand formulari pe care nu le-am asociat retoricii inalte cu care ma obisnuise jurnalistul in articolele sale. Un astfel de exemplu este aceasta propozitie stearsa, genitival abundenta si intentionat poate ingropata pana la gat in cliseul paginilor cu zmei si zgripturoace: Secundum non datur poate fi deviza stapanilor taramului propagandei. (p 11)

Este invocat in continuare aportul regizoral al unor monstri sacri ai cinematografului de propaganda precum americanul D.W. Griffth (propaganda antirasiala - Nasterea unei Natiuni - 1916) si marii propagandisti de mai tarziu: S.M. Eisenstein ( propaganda pro-sovietica-Greva ) si Fritz Hippler (propaganda antisemita- Evreul etern).

Capitolele care fac deliciul acestei carti si ca valoare documentara si ca stil sunt Secvente propagandistice din filmul sovietic al deceniului 3 si Filmul romanesc de propaganda. Studiile de caz indosariate in aceste pagini mi-au amintit si m-au ajutat sa demontez mesajul acelei reclame care condamna povestirea filmelor: “Il stii p’ala mic, negru, de respira greu? Era tat’su”... Dar de ce respira greu? Fiindca era mic si negru? Poate continuarea acestei fraze ascunde un film de propaganda. Descrierile pe care le face CTP sunt foarte plastice, iar povestirea a ceea ce normal apare pe ecran devine o literatura cu chei de invatare. Cartea lui CTP iti arata cum sa problematizezi, cum sa nu lasi ansamblul sau narativul sa ascunda paraziti ideologici. Filmul surd in Romania muta opereaza la nivelul constientizarilor de care poate fi capabil cititorul/spectatorul, acutizand sensibilitatea in perceperea termenilor, conceptelor si imaginilor. Vei ajunge sa te intrebi daca un semn de exclamare la finalul unei fraze, repetata cu pathos, nu e o injectie in creier care sa-ti innoade limba intr-un slogan spunandu-ti-se, de catre cei care l-au inventat, ce frumoasa voce ai si ce lucruri minunate glasuiesti.

Cadrele, dialogurile sunt urmarite pana la constituirea, pe baza acestora, a unor categorii de caracteristici si teme inserate firului narativ. Temele de propaganda, identificate in filmele perioadei comuniste - de la Rasuna Valea (1950) pana la Exista joi? (1989) se inscriu in urmatoarea lista: rezistenta anticapitalista si antifascista, depistarea si anihilarea spionilor infiltrati din Apus, inchiaburirea, imburghezirea unor membri ai noilor conduceri, stopata la timp de comunistii cinstiti si responsabili. Apar si teme tranzitorii, care au suferit modificari in timp si servesc lupta de clasa, precum si virajele ideologice (individualismul- inhibat apoi incurajat in sanul campului de productie, migratia de la sat la oras pana in ‘60, iar dupa ’75 indemnul intoarcerii la vatra etc.). Aceasta lista, schematic redata in ultimele pagini ale cartii, este bine argumentata si probata de documente oficiale ale Comisiei de cenzura, declaratii in cadrul unor sedinte de partid sustinute de regizori (Sergiu Nicolaescu, Ion Popescu Goppo), activisti de partid si chiar de Ceausescu. Comisia de cenzura isi creeaza singura un portret caricatural si tamp, irosind tus si flexionari de falange, pentru scrierea unor rapoarte de-un ridicol amenintator, pe alocuri amuzante pentru ochiul liber, democratic de astazi.

CTP tine sa mai sublinieze un aspect: daca cineastii douazecisti sovietici credeau cu toti neuronii si tesuturile cardiace in ideologia comunista punandu-si talentul in slujba acesteia, regizorii romani au fost duplicitari, nu credeau in povestea pe care o puneau pe ecran, dar le prindeau bine banii si platoul pe care puteau sa experimenteze cu aparatul de filmat. Exista totusi filme care au indraznit sa sparga linia ideologica platind cu cenzura pentru “tradarea” lor: Directorul nostru(1955), Meandre (1967), Reconstituirea (1970), Croaziera ( 1981), Faleze de nisip (1983)  

La cei 22 de ani ai mei probabil ca am vazut un sfert dintre filmele de care vorbeste CTP. Clar e ca-mi doresc sa le vad pe toate, sa le trec prin filtrul meu. Cartea te trimite la opera cum s-ar zice, nu poti citi Filmul surd in Romania muta fara sa-ti doresti dupa aceea sa vezi filmele cu pricina, asta pentru ca in caz contrar volumul risca sa se transforme in insasi obiectul chestiunii pe care-o contesta. Daca nu vrei sa vezi filmele si sa dublezi interpretarea autorului de fata cu una proprie, devii automat un "individ mediu standard” care ia in brate vorba lui Stalin: kak izvestno - “dupa cum se stie”, din analiza lui Cristian Tudor Popescu, as completa eu. De aceea cred ca volumul are o valoare mobilizatoare mai ales, pentru ca trimite cititorul la produsele cinematografice in sine si incurajeaza intoarcerea critica, recuperarea, asumarea unui capitol din cultura romaneasca, de trista amintire, cum o fi fost ea. 

*Carte oferită prin amabilitatea Editurii Polirom, Iasi.