TELMAH - Tragedie neshakespeareana in doua acte

Sergii Pavliuk - regizorul piesei in cauza a incercat sa creeze un Hamlet superstar dandu-i un vers refren ce-l rostea (si pe acesta deseori greoi) de-a lungul piesei despre puterea noastra asupra destinului propriu si al tarii. Din caietul program inteleg ca dorea sa infatiseze “nasterea unui tiran” si faptul ca omului ii sunt predestinate majoritatea evenimentelor importante din viata sa. Acest ultim lucru ar fi putut iesi foarte bine daca textul suferea o rescriere mai logica. Problemele puse in Hamlet sunt ale omului in genere, acest text poate fi facut cu adevarat contemporan daca te lepezi de acele elemente ce tin de epoca marelui Will in nici un caz adaugandu-i simboluri politice de dreapta si stanga, elemente din diferite mari batalii incercand sa subliniezi ce? Universalitatea?

Sa zicem ca aceste lucruri nu ar fi deranjat prea tare daca frazarea actorilor nu ar fi fost in mare parte ilogica. Acum putin timp l-am vazut pe Ioan Cretescu (Hamlet) jucand in alte doua spectacole ale Nationalului din Botosani, unul regizat de Ion Sapdaru si celalalt de Alexandru Vasilache (cel care a montat ciorba de Shakespeare la Chisinau in spectacolul cu care a fost deschis festivalul Europa Est de Tot) si avea in ambele piese roluri relativ secundare si in genere comice, foarte diferite de ce am vazut aseara, pe care reusea sa le duca coerent pana la capat. In Telmah se simtea discrepanta dintre replicile pastrate, cele rescrise tot in vers si cele adaugate de... nu am inteles exact cine, de regizor, de Victor Punizov - cel cu “ideea”?

In primele minute ale spectacolului Hamlet ne zice tare si raspicat ca s-a saturat sa-l asculte pe autor si vrea sa faca ce-l taie capul adica sa-i tina pe toti vii, sa se casatoreasca cu Ofelia, sa aiba multi prieteni cu care sa cante si sa danseze insa dupa un sfert de ora se produce o ruptura crasa in ritmul piesei. Telmah devine Hamlet cu usurinta cu care cel din urma trage in a doua jumatate a piesei cu pistolul in stanga si in dreapta, fara a se face nici o trecere incat la sfarsit nu avem un personaj ce a suferit o transformare ci unul inlocuit deoarece a fost mai facil de jucat.

Lasand la o parte textul, scenografia realizata de Mihai Pastramagiu a fost foarte buna si in acord cu viziunea regizorala. Nu a fost creata doar sa impresioneze publicul ci sa-l ajute si pe Hamlet sa improvizeze foarte usor, sa faca un rol (mediocru) diferit de la o reprezentatie la alta. Patul si cada au fost elementele mobile - simboluri ale spatiilor de trandavie si murdarie spirituala, iar vasul de toaleta - spatiul din care Hamlet isi lua fie otrava personala fie cea cu care urma sa-si omoare mama. Recunosc ca in acest spectacol am vazut cele mai bine sincronizate impuscaturi, dar ce rost mai aveau sabiile alea din scena? Sa infrumuseteze ghenele de gunoi? Sa aduca aminte de epoca elisabetana? Ne-au fost fluturate asa prin fata la inceput si apoi inlocuie cu pistoale. In ansamblu a fost un spectacol sincretic insa parca asteptam mai mult momentele in care se dansa si se canta decat cele care ar fi trebuit sa contrasteze prin incarcatura emotionala.