- 4412
Diavolul si Moartea – sau ratarea unei autocrucificari
Gata! Am vandut din titlu ce era mai interesant si culmea e ca nici nu am apucat sa vad minunea pentru ca inainte de pauza spectacolului pe care il propune festivalul Europa Est de Tot pentru friguroasa seara de marti... am plecat. Din 2 ore si jumatate de “cautare a pacatului” pe care o propunea personajul principal am rezistat doar la o ora in care am auzit mai multe “a”-uri pe scena decat intr-un minut jumatate din 1984 - piesa Ateneului iesean.
Inceputul a fost promitator, un decor minimalist, o vitrina sugerata in spatele careia personajele dadeau textul cu sau fara gratie, o gaselnita de scenografie care evident arata extraordinar si sugereaza publicului un anumit mod de perceptie a mesajului... oricare ar fi fost acela, discrepanta dintre vitraliul unei catedrale si inscriptia “life sucks”, funia fatala si culoarea rosie atat de semnificativa. Am inteles ca este un preot care vrea sa stie ce e pacatul si dupa ce renunta la suicid pleaca in cautarea lui impreuna cu Rudi, un cameraman cu ceva probleme de personalitate. Atat rolul lui Bley cat si al tanarului sunt foarte solicitante, iar daca nu sunt interpretate cum trebuie pica usor in grotesc in cazul primului si in cabotinism in cazul celui de-al doilea. In afara de rolul reporteritei - interpretat de Tamara Constantinescu - despre care am inteles macar cine e si, mai important, ea a inteles si acest lucru s-a vazut in modul in care a jucat, ceilalti actori au parut la o repetitie de mana a treia.
Desi imi recunosc o oarecare reticenta la proiectiile video in spectacolele de teatru (acum le inteleg rolul de a amplifica o stare, de a sugera un spatiu etc.), cele din piesa Diavolul si Moartea regizata de Ulf Duckelmann (unul dintre putinii regizori carora le dau copy-paste numelui intr-o cronica) au fost usor gratuite si deloc muncite. Acum ca am ajuns si la regizor, acest austriac a montat o piesa austriaca controversata intr-o maniera contemporana austriaca in Aus... pardon Galati. Din cate am auzit piesa asta se joaca cam la fel peste tot, ca e la ei, ca e la nemti, ca e la noi, e McDonald’s.
Textul se vrea a fi cu o incarcatura morala mai mare decat este, iar daca i se adauga si o materializare proasta pe scena atunci el devine doar un amalgam de concepte luate de pe ici colo, un pic cu religia, un pic cu societatea, un pic cu cei care ne conduc, un pic de Hitler si niciunul din ele tratat cum trebuie. Cred si eu ca actorii au fost derutati si astfel au devenit simpli executanti ai rolurilor. In descrierea spectacolului scrie ca “este o invitatie facuta fiecaruia de-a fi mai putin grabit, mai putin concentrat pe propriile interese, mai deschis catre comunicare si catre cei din jurul sau!” - nimic in neregula cu asta in afara faptului ca e una din frazele refren si ca “traim intr-o lume ce se misca din ce in ce mai repede”- cine ar fi crezut ca lumea mai alearga in zilele noastre... afara din teatru?
