- 12317
Memoriile unei fete cuminti
"Primii ani de viata mi-au lasat doar o impresie neclara: un amestec de ceva rosu, ceva negru si ceva cald” spune Simone de Beauvoir la inceputul cartii autobiografice Memoriile unei fete cuminti (Editura Humanitas). Prima iubire, primele impulsuri sexuale, stangacia specifica adolescentei, deceptii, tristete...toate acestea alterneaza cu dorinta de a da un sens vietii, de a depasi conventiile si de a inventa alte valori. De Beauvoir isi analizeaza lucid propria existenta, incercand sa o inteleaga cu ajutorul filosofiei.
Memoires d’une jeune fille rangee (1958) este primul dintre cele patru volume de memorii ale autoarei, urmat de La Force de l’age (Puterea varstei), La Force des choses, Tout compte fait. Autobiografia acopera primii douazeci si unu de ani din viata scriitoarei, din 1908 pana in 1929. Ii urmarim evolutia de-a lungul copilariei, adolescentei si a primei tinereti. Totul este prezentat din punctul de vedere al femeii mature care nu doar ofera, ci si analizeaza amintiri, ganduri, sentimente. Cei care vor sa citeasca lucrarea in speranta ca vor gasi o insiruire de evenimente si informatii picante vor fi dezamagiti. Toate amintirile scriitoarei sunt atent studiate pana in cele mai mici detalii pe baza ideilor feministe si existentialiste promovate de aceasta. Un adevarat deliciu pentru cei interesati de filosofie. Cei care nu agreeaza acest stil se vor plictisi destul de repede.
Titlul cartii este ironic. Niciodata nu am vazut-o pe Simone de Beauvoir ca pe o „fata cuminte”, indiferent daca luam ca punct de referinta epoca in care a trait sau prezentul. A trecut peste conventii, si-a infruntat parintii si a trait asa cum a vrut. Desi ca adolescenta se gandea uneori ca s-ar putea marita (cu varul ei Jacques, ce apare deseori in autobiografie), nu a facut acest pas niciodata. Vroia o viata de intelectual, nu sa-si asume rolul de sotie si mama. Desigur, decizia nu a fost primita prea bine de familie; era scandalos. Totusi nu a renuntat. Cat priveste relatiile, se stie ca ea si Jean-Paul Sartre au fost impreuna zeci de ani (fara a se casatori), de cand erau in facultate, pana la moartea lui Sartre. Era o relatie deschisa, fiecare dintre ei avand si alte legaturi amoroase efemere. Revenind la titlu, exista o singura perioada din viata lui de Beauvoir cand i s-ar putea potrivi oarecum descrierea de „fata cuminte”: in copilarie, dupa cum mentioneaza chiar ea („imaginea pe care o am despre mine la varsta cand incepi sa gandesti este imaginea unei fetite cuminti, fericite si de o aroganta acceptabila”, p 69). Chiar si asa, era constienta de importanta ei ca individ si dorea sa iasa din „bezna ne-cunoasterii”.
Sunt tratate teme precum religia, tineretea si maturizarea, viata de familie, filosofia, exstentialismul, conservatorismul, feminismul, intelectualitatea. Toate acestea au drept context societatea franceza de la inceputul secolului al XX-lea. Sunt discutate operele unor autori preferati de Simone de Beauvoir, facandu-se deseori referiri la cartile interzise sau cenzurate de parinti, considerate nepotrivite pentru o fata, datorita „indecentei”. De Beauvoir trateaza aceasta problema cu ironie si umor. Daca astazi o astfel de interdictie pare absurda, in acea perioada era considerat absolut normal ca parintii sa decida asupra oricarui aspect din viata fetei.
Pe tot parcursul lecturii gasim o idee constanta: Simone incerca mereu sa se descopere pe sine. Este profund influentata de relatia cu parintii si sora ei, de prietenia cu Elisabeth (Zaza) Mabille si mai tarziu cu Jean-Paul Sartre (care apare doar spre finalul cartii). Inceteaza sa mai creada in Dumnezeu in timpul adolescentei (in contrast cu perioada anterioara, cand Il adora); locul Lui este ocupat de literatura.
Cat priveste feminismul, scriitoarea observa atent relatiile de putere dintre barbati si femei, mai precis libertatile de care dispuneau barbatii, dar de care femeile erau private. Trei exemple mi-au ramas in minte: in casa parintilor erau primiti barbati ce aveau amante, dar nu si amantele; tatalui autoarei i se parea ceva firesc ca o femeie sa renunte la cariera pentru familie si sa fie fidela sotului, in timp ce barbatul putea sa aiba si alte relatii; ideea ca o femeie trebuie sa se marite, sa fie supusa si sa faca multi copii, nu –Doamne fereste!- sa-si piarda timpul studiind prea mult si sa ramana nemaritata.
Memoriile unei fete cuminti este genul de carte care ma facea sa-mi para rau de fiecare data cand eram nevoita sa intrerup lectura. De Beauvoir scrie fara pudoare, dar si fara vulgaritate. E o carte in care cititorul s-ar putea regasi, dar din care are si multe de invatat. Cred ca una dintre cele mai importante lectii este de a nu lasa prejudecatile si conventiile stupide sa ne conduca vietile. Si din acest punct de vedere, Simone de Beauvoir ramane un model demn de urmat.
* Carte oferita prin amabilitatea Librariei Humanitas de pe Lapusneanu.
