- 2028
De curand Polirom a sters umbrele ce cautau sa-l estompeze pe Jonathan Franzen in Romania si a gasit sub ele Libertate, roman invecinandu-ne cu personaje ce se cer salvate din alunecarile lor emotionale, aflate in acelasi timp in pericolul de a se scufunda nu in singuratati modelatoare de personalitate, dar de-a dreptul sterilizante.
Jonathan Franzen a scris o carte inselatoare. Am intrat pe paginile ei ca pe un camp deschis, titlul ridicandu-se in fata mea intr-o arhitectura coplesitoare, aproape monstruoasa; m-am pitulat instinctiv in tacere si i-am asteptat pe Patty, Walter si Richard – formule de esenta tare, speram eu – sa-mi dezlege macar putin intelegerea, asa incat sa pot rosti cuvantul „libertate” cu un strop de siguranta in plus in voce. Ei bine, nu s-a intamplat decat sa-mi dau seama de ingenuitatea asteptarilor mele, caci cartea este departe de a fixa conceptul libertatii! Din contra, sensul consimtit este unul dinspre particular spre general, e o carte de-a dreptul vie, in care personajele iti scapa uneori printre degete asa cum simti ca nu poti controla oamenii in miezul realitatii.
Romanul isi rotunjeste aspectul dupa modelul rimei imbratisate: abordarea fictiunii si deznodamantul stau sub deliberarea ochiului social (personajele sunt „spuse” de comunitatea in care traiesc), sub aceasta coaja palpitand o autobiografie si apoi o naratiune extradiegetica, ce-i drept, dar care escaladeaza orice zid al intimitatii personajelor. Acestei constructii nu-i scapa astfel sansa de a crea o situatie ilara, aducand in ridicol orizontul rarefiat al celor din afara, in contrast cu cel al personajelor direct implicate, in care lucrurile nu pot fi ignorate decat sub o plata niciodata convenabila.
Chiar si parazitand toata intimitatea cuplului Patty - Walter Berglund, tot e istovitor sa-i intelegi sau sa le presimti miscarile si totusi asta nu vine dintr-un „scenariu” elaborat, labirintic la care ar fi supuse personajele, caci mersul lucrurilor in roman n-are nimic bizar in sine. Patty, marcata de neputinta de a se revolta impotriva violului indurat in adolescenta, este un personaj parca premeditat inactiv si care isi exerseaza libertatea in sport. Ii cunoaste in studentie pe Walter si Richard, un duo amical neasteptat, primul rezervat, inchizand inauntrul sau o lume intreaga de posibilitati, in vreme ce al doilea, misunand prin spatiul muzicii rock, se incheie doar in vorbele sale mereu cinice si nimic mai mult. Povestea vireaza apoi spre un serios pericol de cliseizare: Patty incheaga o legatura cu Walter, dar ramane cu o pronuntata afinitate sexuala pentru prietenul acestuia. Urmeaza reprimari, stari nevrotice si depresive, tinute sub control numai atata vreme cat Patty are siguranta afirmarii totale a feminitatii ei care, din pacate pentru mariajul ei, se contorsioneaza intr-un exclusivism matern.
Mai tarziu, Jessica si Joey ajung sa-si inteleaga individualitatea ca fiind diferita de a mamei lor si si-o revendica, iar Patty isi pierde extensia de personalitate si autosuficienta ce neutralizau atat magnetismul lui Richard, dar care totodata decolorau putin si prezenta sotului ei. De aici si pana la a se angrena intr-o fuga extenuanta intre uman si primar nu mai era nici macar un pas. Punandu-i-se in carca o ereditate ce i-a lustruit o formatie statica, Patty pare a fi mereu in deriva; este un personaj gol, prin aceasta intelegandu-se ca e predispusa mai mult la a primi incarcatura emotionala, in vreme ce intoarcerea acesteia reclama un act de vointa din partea ei. Iar Walter este cel care o asteapta mereu cu un festin de dragoste, cu toate ca o face asezat si deloc galagios, iar asta il face remarcabil de uman, de natural. El e structura de rezistenta a romanului, cu toate ca ar fi fost probabil mult mai comod ca aceasta pozitie sa fie ocupata de Patty, mai ales ca structural, in prima parte a cartii ea pare a fi coloana vertebrala, idee intarita de faptul ca o relevanta considerabila in text o are autobiografia ei, in mod ciudat formulata sub lipsa de responsabilitate a persoanei a III-a gramaticala (confesiunea ei fiind negativul constiintei si al instinctelor ei innabusite, despre care Walter ajunge sa afle aproape prea tarziu).
Mai exista cateva nume in acest roman pe care, daca le-am neglijat a fost pentru ca, in ciuda prezentei lor constante si a proeminentei lor, ele raman totusi ale unor personaje-anexa. Chiar daca Dorothy si Gene (parintii lui Walter), Mitch (fratele), Joyce si Ray(parintii lui Patty), Abigail (sora ei) si mai ales Joey si Jessica (copiii lui Walter si ai lui Patty), Connie si Lalitha (iubita lui Joey, respectiv asistenta lui Walter) ajung sa isi creeze fiecare subuniversuri in cadrul romanului, ele sunt justificate doar de faptul ca functioneaza ca un tampon intre Walter, Patty si ceea ce ii determina sa-si puna in miscare defectele. Nu sunt atat factori declansatori, cat deslusitori, ca si cum ei ar fi cei care ne-ar cere noua, cititorilor, clementa pentru cei doi (cei doi, nu trei, caci Richard se afla la limita dintre cele doua zone de impartire).
Mai mult, personajele principale nu au doar o raportare imediata la spatiul in care traiesc; cartea arunca momeli politice si larg sociale, ca poate doar-doar o sa fim tentati sa credem ca acolo se ascunde motivul caderii lui Patty si Richard, cand in fapt aceste conditii sunt cu totul separate de alegerile pe care le fac, libertatea personajelor nu e curmata de ele.
Si atunci, ce vrea Jonathan Franzen sa intelegem despre libertatea personajelor lui? Ca e sifonata doar de conditionarile intrinseci, de relatia jenanta a personajelor cu adevarul. Ca e posibila numai pe o raza limitata, ca eforturile omenesti nu o pot deruta sau induiosa si ca ea, libertatea, n-are nimic de impartit cu dragostea. Si tocmai de aceea n-are sens ca Patty sa se simta amenintata de neconditionata tandrete a sotului ei.
Una peste alta, Libertate este o carte in care nimic nu e simplu, putine lucruri se lamuresc constiincios si convenabil pentru toate partile, in ciuda finalului naiv (alegere ce ar trebui privita cu indulgenta, caci chiar pare a fi fost nevoie sa se stinga incordarea cu paloarea unui chilipir epic). Se intelege esecul personajelor la scara mica, dar per ansamblu legatura dintre cauza si efect bulverseaza, asa incat ar fi rezonabil sa admit ca e o carte istovitoare moral.