Moving around movies - with Iosif Prodan

AltIasi:  Tinar regizor de film, in timpul liber fac radio si scriu recenzii de film si carte. In viata reala sunt student la Litere. De unde sectionarea asta a identitatii: tinar regizor…timpul liber…in viata reala? Cum se impaca si cum se influenteaza lumile personale pe care ni le sugerezi?

Iosif Prodan: E normal sa ai mai multe domenii de activitate, insa partea placuta e ca ele converg de cele mai multe ori. Problema apare cind ele sint disonante si atunci se scriu jurnale si memorii dramatizate. Imi place ceea ce fac si nu simt ca as pierde timp sau ca investesc efort in van cu ceva. Asta e o provocare si un bun exercitiu pentru mine: incerc sa fac cit mai multe lucruri bune pentru viata si cariera mea, intr-un timp relativ redus si totodata imi propun sa petrec timp si cu oamenii care imi simt mereu aproape.  Cred ca ai observat deja ca ma feresc in a ma defini, prefer sa las lucrurile sa „pluteasca”, sa nu le limitez la citeva cuvinte pe care le-as putea scrie acum. Oricum imi tot schimb parerea despre mine si n-ar fi relevant sa ma caracterizez.

AltIasi: Care este povestea pasiunii tale pentru film? Cum a inceput si cum a evoluat ea?

Iosif Prodan: A fost o suma de evenimente si contexte si oameni care impreuna m-au convins sa incerc sa fac filme. N-a fost o pasiune, pentru ca am asa o vaga impresie ca pasiunile sint trecatoare. Initial a fost o idee care s-a materializat. Mi-a placut ce-a iesit, mi-a placut experienta. Si am zis sa continui. Nu e nimic extraordinar, nu e o poveste cum a inceput totul. Partea frumoasa e dupa inceput. Care, daca mai tin bine minte, se intimpla cam acum 3 ani. A propos, trebuie sa vorbesc cu Marius sa sarbatorim.

AltIasi: “Medisin” e un documentar curajos, ar spune unii, si bine realizat pentru un elev de clasa a XII-a asa cum erai tu la momentul turnarii lui. Ce a insemnat munca la acest film care denunta tarele sistemului medical din Romania?

Iosif Prodan: Da, a fost un documentar curajos, dar noi nu l-am privit asa. Poate din cauza tineretii noastre care nu avea frici si retineri. Am avut ideea, am discutat cit putem face si pina unde ne putem intinde si a iesit Medisin. Poate ca acum n-am mai face asa ceva, dar nu din lipsa de curaj ci pentru ca ne-a epuizat si ne-am saturat de spitale, directori, angajati etc. Munca efectiva la film a fost nu costisitoare cit plina de evenimente neprevazute: eu am facut rost de un preaviz de exmatriculare la scoala pentru ca lipseam de la ore (puteam filma in spitale numai dimineata), dar l-am rezolvat printr-o proiectie in cancelarie, chiar inainte de consiliul profesoral. Au fost impresionati, iti dai seama, si am scapat. Dar tin minte ca mergeam sa filmam si era un frig cumplit in iarna  lui 2009 iar noi n-aveam bani decit de covrigi si biscuiti. La postproductie a fost ceva mai cald, dar din cauza ca voiam sa ajungem la un festival, am facut citeva nopti albe ca sa-l terminam la timp. Dar n-a mai ajuns, din pacate.

AltIasi: Despre “Hi, I’m Mormon!” tu si Marius Mitrofan, cu care lucrezi in formula Ratio Films, afirmati ca este un documentar comic si ca, citez, noi incercam sa tratam cu ironie si detasare chestiunile care ni se par nelalocul lor din punct de vedere rational. In ce masura incalca sau nu aceasta judecata de valoare etica jurnalistica? Da-ne un exemplu concret de situatie in care ati operat cu ironia si comicul.

Iosif Prodan: Din punctul meu de vedere, etica jurnalistica n-are vreo legatura cu ce facem noi. Un film documentar nu e asa cum cred unii – reportaj TV care trebuie sa respecte deontologii etc. – ci e un film, deci implica o doza certa de subiectivism. Cum zicea si Cristi Puiu – „fictiune cu personaje reale”. Un exemplu concret sint montajele ideologice, in care alaturarea de cadre e realizata cu multa ironie (cadrul cu „Cina cea de taina”) sau secvente in sine care sint de-a dreptul sarcastice (profetul iasului).

AltIasi: Apropo, documentar sau film artistic (lung/ scurt metraj) - care te atrage mai mult? Povesteste-ne despre ideile si viziunea ta privind ambele categorii.

Iosif Prodan: Personal, imi place fictiunea pentru ca asa am crescut, cu asta m-am „hranit”. Si chiar cu asta a inceput si Ratio Films. Dar de vreo 2 ani am incetat orice proiect de genul acesta, pentru ca desi facusem intr-un singur an, aproximativ 10 scurte de fictiune si chiar ajunsesem la festivaluri (TIFF, Manyfest si IIFF; la ultimul am si cistigat un premiu), eram foarte nemultumit de cum aratau filmele astea. Eram constient inca de cind scriam scenariul ca produsul final nu va semana decit intr-o proportie extrem de mica cu ce imi imaginam si imi doream. Adica faceam o multime de compromisuri artistice. Pe moment, nu aveam alte solutii, dar la un moment dat m-am saturat. Imi stricam toate scenariile. Iar documentarele au aparut ca o idee comuna a lui Marius si a mea, initial, iar ulterior am decis sa ne impartim putin proiectele. El ramine cu documentarele, eu cu fictiunea. Impartirea asta se refera strict la probleme organizatorice, pentru ca noi oricum co-regizam orice proiect, iar pina acum a mers bine schema asta. Insa a inceput sa-mi fie dor de fictiune. Incep sa ma gindesc in ultimul timp ca poate anul viitor voi face ceva in directia asta.

AltIasi: Te inspira un regizor sau o anumita miscare cinematografica?

Iosif Prodan: Sint un fan declarat NCR si minimalism si putin probabil ca o sa-mi schimb convingerile. Poate cind voi fi epuizat  din punct de vedere artistic acest gen.

AltIasi: Fiindca esti la Litere si-ti scrii singur scenariile- cit si ce anume dintr-un film inseamna literatura? 

Iosif Prodan: Eu cam urasc scenariile, nu-mi place deloc sa scriu – deci n-am o parere buna despre supraevaluarea acestui aspect. Cred ca, procentual, scenariul ocupa cam 30% din ce inseamna un film. Dar pentru spectatori, scenariul e totul.

AltIasi: Cinematografia romaneasca, incotro…?

Iosif Prodan: Momentan cred ca stam bine. Regizorii romani se tot pling de lipsa banilor insa e o chestiune romaneasca sa te plingi. De fapt, e la fel de romanesc sa nu fie bani pentru cultura. Dar e logic sa te adaptezi contextului si sa iei chestia asta ca pe un fapt. Deci, daca in urmatorii ani vom putea face vreo 12 filme/ an cu bugete de aprox 1 milion euro (sint coproductii in mare parte; nu investeste nimeni in Romania 12 milioane de euro/an) e perfect. Din astea 12, vreo 6 sint rateuri. Din celelalte 6, vreo trei dintre ele sint bune, iar 3 exceptionale. I’m ok with that.

AltIasi: Care sunt proiectele tale de viitor? Pe cind filmul despre acea Revolutie esuata de la Iasi in decembrie ’89, a carui realizare ti-o propuneai in 2010?

Iosif Prodan: Proiectele de viitor sint multe si variate. Vrem sa continuam seria de documentare pe teme religioase. Mai avem un documentar pe care marius vrea sa-l termine pina de Craciun (dar e doar un deadline de motivare), despre consumul de droguri in Iasi. Eu am un documentar cu care am ajuns la jumatatea filmarilor si vreau sa-i fac premiera pe 14 februarie anul viitor. Data nu e intimplatoare, e despre relatii. In rest, mai avem citeva scenarii de scurte de fictiune care insa asteapta increderea mea si a lui Marius ca pot iesi bine. Dar asta peste vreun an, cel putin.

AltIasi: Ca editor si regizor de film care crezi ca sunt gusturile, orientarile publicului iesean in acest domeniu artistic?

Iosif Prodan: Publicul iesean in acest domeniu nu exista. E o chestie abstracta. Publicul iesean din acest domeniu, daca vrem sa extindem aria e la Cinema City. Dar personal nu cred ca alea sint filme. Sint produse, iar publicul e de fapt o comunitate de consumatori. Desigur ca prefera montajul rapid, cadre scurte, actiune multa, efecte si 3D. Musai 3D! Eu nu simt ca ma adresez lor si sincer, nici nu ma prea intereseaza segmentul asta. 

AltIasi: Un gind pentru tinerii care aspira la scaunul de regizor?

Iosif Prodan: Ma simt putin ciudat sa raspund la o asemenea intrebare, pentru ca de fapt eu sint tinarul care aspira la scaunul de regizor. Pot sa spun totusi, ca ai nevoie de curaj, capacitate de efort, tupeu si inspiratie/talent – nu stiu cum sa-i zic exact; e chestia aia care te salveaza cind esti la filmari si trebuie sa iei o decizie in 5 secunde; si sa fie o decizie buna. – si daca mai ai niste parinti care te pot sprijini financiar e perfect. Eu n-am avut si mi-a fost greu. Dar tot am facut filme, deci se poate si fara bani. Mult succes! „Take a camera, shoot something, show it to someone” (Jean-Luc Godard) E cel mai bun sfat pentru un tinar.