Noaptea mea alba in Iasi

Mai fusesera nopti albe in Iasi, dar paleta de propuneri ale organizatorilor nu m-a atras niciodata. Anul acesta, insa, concertele camerale si corale au fost pe gustul meu. De la ora 19, s-a putut vizita Palatul Roznovanu (unde e actualul sediu al Primariei, Institutie care functioneaza aici inca de pe vremea lui Vasile Pogor – fost primar al Iasului), pina la 8 concertind si Opis Band, big bandul de jazz al iasului. Nu fusesem niciodata inauntru, insa nu m-a impresionat prea mult, deschise publicului fiind doar Sala Coloanelor (adica scarile) si Sala Mare (unde presupun ca se tin sedintele Consiliului Local sau ale Primarei). Pe peretii acesteia din urma sint tablouri cu cei mai remarcanti edili ieseni, partea amuzanta fiind tabloul cu insusi Constantin Simirad. Tot aici am ascultat si povestioara ghidului, care ne-a relatat perioada de glorie a cladirii, cind Iordache Roznovanu si ce-a de-a treia sotie a sa, Marghioluta (da, asta e numele ei adevarat) organizau baluri cu invitati celebri: Mihai Eminescu, George Enescu si Hariclea Darclee (care a cintat pentru prima data in public, aici). De retinut ca Regele Ferdinand a avut cabinetul regal in actualul cabinet al primarului (aceasta informatie a stirnit, desigur, rumoare si a fost prilej de glume printre iesenii veniti sa viziteze).

Am plecat apoi repede spre Biserica Barboi unde concerta corul Cantores Amicitiae, corul Conservatorului iesean, sub bagheta maestrului Nicolae Gisca. Un cor mic, cameral, format din studenti ai Facultatii de Muzica. In ciuda numarului limitat de scaune (eu am prins ca am ajuns mai devreme), sala are o acustica foarte buna iar durata concertului a fost suportabila – 50 minute. Dintre compozitiile ascultate, m-au impresionat citeva compozitii de Rahmaninov (Marea Doxologie) si Vasile Spatarelu (Floare albastra, pe versurile lui Mihai Eminescu).

Imi propusesem sa ajung si la Golia unde erau citeva concerte camerale instrumentale, insa locatia interioara era mult prea mica. Organizatorii au pus la intrarea in curtea bisericii un ecran si boxe pe care se puteau urmari concertele, insa frigul n-a tinut cu nimeni.

Asa ca am fugit repede pina la BCU unde de la ora 22 ar fi trebuit sa fie un concert de jazz. Programul pe care il avea toata lumea era insa gresit: concertul care urma de la ora 23 – corul Vox Art’IS – a fost primul. Oricum voiam sa ramin si la acesta, dar aveam chef de ceva jazz. Ii mai auzisem de citeva ori pe cei de la Vox Art’IS si imi plac foarte mult, insa aula de la Biblioteca Centrala era punct de atractie pentru vizitatori iar agitatia creata cu oameni iesind si intrind a facut auditia sa fie nu tocmai placuta. Partea placuta a fost insa publicul numeros si sala arhiplina (deja erau melomani care stateau in picioare pe la jumatatea concertului), care a readus zimbetul pe buze coristilor. Citeva lucrari mai jucause din repertoriul corului a cistigat publicul care a aplaudat frenetic dupa fiecare compozitie. De la ora 23, desi ar fi trebuit sa fie concertul de jazz, pe scena a urcat Ina Cristea, masteranda la Facultatea de Muzica de la „George Enescu”, care a interpretat la pian si voce citeva compozitii din muzica usoara romaneasca. A fost ok, dar eu nu prea gust genul asta de muzica. Publicul insa a aplaudat.

De la ora 24, in Sala Pasilor Pierduti un Universitatii Cuza a fost concert Florin Chilian, care nu mi-a placut in mod special vreodata, dar nu-l auzisem live pina aseara. Pina sa inceapa recitalul, la Universitate se puteau vizita diverse Sali si am descoperit spre surprinderea mea, biblioteca Universitatii Tehnice care arata absolut superb! Nu e ingrijita, dar are aerul acela vechi si pare incremenita in timp. Va recomand sa treceti pe acolo. Concertul insa nu a fost tocmai ascultabil, sala nefiind potrivita pentru un astfel de eveniment. Desi eram aproape de Chilian, nu intelegeam nimic si am stat doar la 3 piese. Stiu ca una din ele a fost 10, pe fundalul careia s-a desfasurat si un numar de balet.

As fi vrut sa ajung si in Rondul Triumf unde era un happening urban cu DJ, graffiti si dansuri specifice insa era mult prea frig ca sa mai asist. Asta a fost noaptea mea alba si desi eram foarte entuziasmat la final ca am reusit sa bifez citeva evenimente, mi-am dat seama ulterior ca asa ceva e absolut normal intr-un oras cu pretentii culturale si ca e anormal de fapt ca se intimpla atit de rar asa ceva.