Constantin Puscasu, un maestru belgian pentru teatrul din Iasi

“Ma uitam la televizor si era un sketch cu Amza Pellea si m-am gandit <<eu vreau sa dau la teatru>>”.

AltIasi: In palmaresul dvs. actoricesc se numara multe piese importante. Care este rolul pe care l-ati acceptat, cum s-ar zice, “cu ochii inchisi”?

Constantin Puscasu: Sunt multe roluri pe care le-am acceptat cu ochii inchisi pentru ca am avut norocul sa fiu distribuit in piese de rezonanta din dramaturgia universala si romaneasca. In timpul facultatii am interpretat Ion Anapoda al lui Eugeniu Zamfirescu, Catindatul din D’ale Carnavalului sau Ion din Napasta, dupa care in teatru, Roberto Zucco – din spectacolul cu acelasi nume in regia lui Alexander Hausvater –, a fost un rol care m-a solicitat foarte mult atat intelectual cat si psihic, deoarece personajul e un criminal in serie, un psihopat. A fost greu de abordat, a trebuit sa studiez genul acesta de psihologie, dar a fost foarte incitant pentru mine. Iona e un one-man-show pe care l-am jucat unsprezece ani si care m-a ajutat foarte mult in cariera: experienta de a fi singur pe scena, fara parteneri care sa te ajute, cu un decor minimal. Daca ar fi acum sa ma gandesc, si Berenger din Rinocerii (n.r. regia Claudiu Goga) este un rol care imi place si am avut ocazia, datorita regizorului, sa cunosc un alt gen de abordare, un alt gen de teatru, o exprimare scenica moderna. Tot in regia lui Claudiu Goga in piesa Auditia am jucat un personaj care mi-a fost foarte drag. Pentru rolul Philinte din Mizantropul m-am bucurat ca am lucrat din nou cu un regizor mare. Pentru noi fiecare nume care vine la Iasi e o provocare, sunt regizori care abordeaza diferit modalitatea de a te integra in spectacol. Claudiu Goga, Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Mihai Manutiu sau Silviu Purcarete sunt regizori care stiu sa lucreze cu actorul si o fac foarte bine, iar acea luna sau sase saptamani in care se repeta la un spectacol valoreaza cat cativa ani de jucat. Intr-un timp foarte scurt acumulam multe cunostinte.

A.I.: In copilarie meseria de actor nu figura in lista dvs. de prioritati. La ce visati atunci si ce anume v-a deturnat spre teatru?

C.P.: Eu ma leg de un moment aparent neinsemnat din viata unui om. Ma uitam la televizor si era un sketch cu Amza Pellea si m-am gandit “eu vreau sa dau la teatru”, n-a fost nimic premeditat, nu a fost un gand care s-a copt in timp, nu stiu poate exista in mine, dar nu i-am dat destula importanta. Pe urma am inceput sa fac legaturi cu histrionismul meu, cu dorinta de fi in centrul atentiei, de a recita, dar niciodata nu m-am gandit ca poate as avea talent si success in teatru. Profesoara mea de matematica, mai sugubata asa, imi spunea mai in gluma mai in serios “Tu, Puscasu, sa dai la Teatru!”. Din momentul acela am inceput sa ma interesez ce inseamna admiterea la teatru sau colaborarea cu trupe de amatori, ca asa era pe vremuri inainte de Revolutie.

A.I.: Ati jucat Hamlet ca rol de debut, la putin timp dupa Revolutie.

C.P.: Piesa s-a montat dupa ce am terminat facultatea in ‘95, iar eu eram deja angajat la Teatrul National. Nu muriti din intamplare a lui Ion Baiesu in regia lui Ion Sapdaru, a fost unul dintre primele mele roluri mari. Mai avusesem si alte colaborari cand am fost angajat in teatru. Tot timpul mi-a placut sa acumulez cunostinte, experiente, niciodata nu cred ca putem spune “stiu tot”.

A.I.: In Istoria unui cal ati jucat Holstomer, fiind singurul actor profesionist intr-o distributie de studenti. Cum ati negociat interactiunea cu ceilalti din aceasta perspectiva?

C.P.: Acest rol a avut o istorie foarte scurta comparativ cu Iona. S-au jucat doar 6 spectacole plus unul in Ucraina. Iarasi am avut un personaj pe care l-am indragit foarte mult, tot in regia lui Ion Sapdaru. A fost o experienta interesanta. Cu cat inaintam in varsta si acumulam experienta, avem tendinta de a uita primii pasi pe care i-am facut in actorie, acel abecedar al meseriei, sarim etapele acestea. Dar la repetitii, fiind studenti chiar si din anul I care abia puneau piciorul pe scena, Ion Sapdaru a inceput sa-i ia de la zero cu explicatiile, si am fost neplacut surprins sa descopar ca eludasem aceste etape in timpul anilor. Mi-a facut placere sa reinviu in mine acele cunostinte care incepusera sa adoarma.

“Am evitat sa vizionez dvd-uri sau casete cu alte interpretari de a nu ma lasa furat […] orgoliul meu personal imi zice ca nu e bine”

A.I.: V-ati simtit tentat de viata artistica din capitala? Cat de mult a insemnat pentru dvs. faptul ca sunteti din Iasi?

C.P.: Am vrut sa merg in capitala imediat dupa Revolutie. Cu timpul insa, am observat ca se face teatru de calitate si la Iasi. Acolo ai privilegiul de a fi cunoscut mai mult pe plan national, dar din punct de vedere calitativ, acelasi teatru se face si la noi. Am ramas in Iasi poate si din comoditate (rade), fiindca eram angajat al Teatrului National din studentie, plus ca sunt foarte atasat de familia mea, de parinti si atunci a fost greu sa ma desprind de ei. Am cochetat eu cu capitala, dar nu am mai vrut sa ma duc acolo. Te poti pierde in multimea de actori care asteapta flamanda un rol. Atata timp cat nu te duci la o tinta sigura sau nu esti chemat, te pierzi. Cand eram mai tanar eram mai nerabdator, dar acum stiu sa astept: daca va fi sa fie e binevenit. Plus ca nu-mi place sa fac compromisuri. Atunci n-as fi stiut daca am fost ales datorita talentului sau a compromisurilor facute. Ori de cate ori am fost ales pentru un film sau pentru o piesa nu m-am abatut niciun milimetru de la principiile mele.

A.I.: Revenind la Iona, este un rol pe care l-ati jucat unsprezece ani. Nu v-ati plictisit de el, care e secretul acestei longevitati?

C.P.: A fost foarte cerut. Fiind un proiect al unei companii private, interesul lor a fost ca spectacolul sa se joace, dar a si fost foarte cerut. Cred ca l-as fi jucat in continuare, dar anumite motive m-au facut sa incetez colaborarea. Mi-a placut foarte mult, si cu fiecare spectacol descopeream alte valente ale textului lui Marin Sorescu. Este un text bogat, profund, si fiind o metafora am putut interpreta diferit de fiecare data.

A.I.: Pe de alta parte, in Harold si Maude jucati cinci roluri diferite. Cum reusiti sa intrati atat de rapid in pielea personajelor? Pot fi interpretate credibil toate cele 5 personaje?

C.P.: Acolo chiar am avut ocazia sa ma “joc” cu personajele. A fost ideea regizoarei (n.r. Irina Popescu Boieru) ca eu sa joc vreo cinci personaje, colega mea Haruna Condurache vreo trei sau chiar patru, iar doamna Mihaela Arsenescu doua personaje foarte grele si foarte solicitante, ea fiind si personajul principal. Plecand de la aceasta idee a regizoarei am interpretat atatea roluri. Dar se lucreaza mult mai usor cu patru persoane. A fost extraordinar mai ales cand a trebuit sa-mi schimb registrul vocal pentru o fractiune de secunda, cand vorbeam de dupa paravan, iar doua dintre personajele interpretate de mine trebuiau sa poarte un dialog.

A.I.: De curand a fost premiera spectacolului Mizantropul, cum e sa jucati un rol pe care l-a interpretat si Florian Pittis? Ati folosit rolul respectiv pentru documentare?

C.P.: Am evitat sa vizionez dvd-uri sau casete cu alte interpretari pentru a nu ma lasa furat. Cu toate ca iti propui sa nu copiezi, instinctiv ramane tendinta de a copia, iar orgoliul imi zice ca nu e bine, ca trebuie sa fac eu, sa vin cu propuneri legate de personaj, nu sa ma uit si sa copiez. Florian Pittis a fost o personalitate, un personaj aparte, un talent polivalent. Sunt multe personaje care au fost interpretate de actori celebri romani sau straini. De exepmplu, Ion Sapdaru a insistat sa imi arate spectacolul Holstomer montat la Sankt Petersburg, dar imediat am incercat sa sterg acele imagini.

“In cinematografie este o alta lume, actorul simte acolo ca este pionul principal, toata lumea are o grija deosebita fata de el.”

A.I.: V-a parut rau dupa un anumit rol pe care l-ati refuzat?

C.P.: Nu cred ca s-a intamplat foarte des sa refuz roluri. Daca nu am vrut sa ma implic intr-un proiect nu m-am dus la casting, dar s-a intamplat foarte rar acest lucru. Doar daca am fost prins intr-un alt proiect a trebuit sa refuz. Daca ar fi sa reformulam intrebarea, daca mi-a parut rau pentru un rol pe care nu l-am putut interpreta sau in care nu am fost distribuit, asta da. Mi-ar fi placut foarte mult sa joc in O noapte furtunoasa, piesa regizata de Alexandru Dabija. Mi-a placut ce au facut colegii mei acolo si i-am invidiat in sensul bun al cuvantului, chiar le-am si spus-o. Cred ca puteam face parte din distributie, dar lui Dabija i s-au parut alte personaje potrivite. Sper sa mai vina la Iasi si sa colaboram pentru ca e un regizor cu care ma inteleg foarte bine.

A.I.: Ati jucat in filmul Tanti, regizat de Serban Marinescu. Are cinematografia o mai mare putere de seductie decat teatrul pentru un actor?

C.P.: Nu, pentru ca ce-ti da teatrul e diferit, sunt alte satisfactii. E o relatie directa cu publicul. Cand ii vezi pe toti in sala forfotind, cautandu-si locurile, emotia este mai mare, si la fiecare spectacol se intampla asta. Este emotie benefica. Noi zicem ca cel care nu are deloc emotii nu este actor. Ca actor nu se poate sa fii indiferent. Chiar si in Iona, dupa unsprezece ani, la fiecare spectacol in primele secunde aveam asa o trepidatie, o palpitatie, un amestec de emotie, un pic de frica, placere… placerea de a incepe sa captezi publicul. Acea emotie efervescenta care trebuie sa creasca si sa dea forta personajului. In fata camerei de filmat e altceva, nu sunt acei timpi ca la teatru. Acolo cand s-a zis “motor” trebuie sa fii incarcat cu o anumita stare, totul se petrece foarte repede.

A.I.: Anul acesta a debutat pentru dvs. cu un rol la care multi actori au aspirat, si aici ma refer la cel din filmul cu Nicholas Cage, Ghost Rider 2. Cum a fost sa lucrati cu regizori straini, care sunt diferentele si cum se simt ele pe platou?

C.P.: Avand ocazia sa lucrez dinainte in cinematografie am vazut ca nu sunt diferente foarte mari. La un film toti stiu ce au de facut. Sunt profesionisti, platiti foarte bine si exigenta este maxima deoarece costa mii de euro sa pierzi o zi de filmare din cauza cuiva. In teatru se mai intampla accidente, nepasare si aici ma refer la partea tehnica. In cinematografie este o alta lume, actorul simte acolo ca este pionul principal, toata lumea are o grija deosebita fata de el. Pentru Ghost Rider 2 am filmat iarna. La un moment dat regizorul de platou ne-a spus ca luam o pauza, iar eu am decis sa ma duc la rulota deoarece eram imbracat subtire – filmam intr-o camasa si un pulover – iar secretara de platou imi zice “merg si eu cu dvs.”. Ma gandeam ca are acelasi drum cu mine. Aveam de mers vreo suta de metri si pe tot drumul imi repeta “aveti grija, aveti grija” si ma tinea de brat sa nu cad. Cand am ajuns la rulota mi-a zis “bine ca am ajuns” si a rasuflat usurata. Un picior luxat ar fi compromis ziua de filmare. M-am simtit important.

“Eu am aflat la filmarea spotului publicitar ca Bergenbier e bere belgiana.”

A.I.: Personajul Alain Reille din Zeul macelului denota un comportament nu tocmai laudabil. Cum este Constantin Puscasu in viata de zi cu zi ?

C.P.: In viata de zi cu zi Constantin Puscasu incearca sa isi rezolve problemele cu el insusi, pentru ca am observat ca frustarile mele sunt provocate numai de mine si daca reusesc sa-mi accept defectele asa cum imi accept si calitatile, acest lucru va imbunatati si relatia mea cu ceilalti. O relatie buna cu tine insuti duce la o relatie buna cu cei din jurul tau. Pentru noi actorii e foarte important echilibrul fiindca lucram cu multe personaje, cu tipuri de comportament diferite. Constantin Puscasu incearca sa se inteleaga mai bine pe el insusi, sa nu aiba dorinte foarte multe fiindca ele sunt furnizoare de nemultumiri, mai ales daca ele se implinesc din ce in ce mai putin. E o discutie continua cu mine, care face sa nu ma plictisesc niciodata, sa ma simt bine si atunci cand sunt singur – si aici ma refer la momentele in care nu sunt cu familia mea. Ma joc foarte mult cu baietelul meu. Asta este iarasi o latura pe care nimeni nu trebuie sa o anuleze, aceasta candoare pe care foarte multi dintre noi incearca sa o ascunda din frica de oameni.

A.I.: Revenind la Tanti, rolul belgianului din film v-a ajutat la obtinerea celui din reclama? Apareti intr-o reclama la o marca de bere si probabil cei mai multi romani va cunosc acum ca maestru berar.

C.P.: (Rade) Eu am aflat la filmarea spotului publicitar ca Bergenbier e bere belgiana. M-a ajutat ca spotul a fost realizat de aceeasi casa de productie, iar secventele din film cred ca m-au recomandat pentru promovarea lui.

A.I.: Nu va e teama ca lumea, si aici ma refer la cei care nu merg la teatru, va va asocia cu acel personaj?

C.P.: Sa zicem ca m-a vazut multa lume, dar nu cred ca ma asociaza, ca e un mic spot. Daca ar fi avut mai multe episoade poate ar fi avut de suferit imaginea mea, dar asa nu.

A.I.: Care este marca preferata de bere din strainatate?

C.P.: Nu sunt un mare bautor de bere, dar imi place Guinness. E o bere neagra irlandeza cu un gust special.

A.I.: Spuneti ca va place sahul. Ce deschidere preferati cand jucati cu albele si care e piesa preferata intre nebun si cal?

C.P.: Imi place mai mult calul, pentru ca are o varietate mai mare de joc. Nebunului ii poti usor limita campul de actiune, daca i-l ocupi poti sa-l inchizi foarte repede, chiar daca are o bataie mai lunga. Pe cand calul avand si capacitatea de a sari, e mult mai maleabil. Si imi place si calul ca animal (rade). Iar ca deschidere imi place gambit dame. Cand eram student “pierdeam” foarte multe nopti.

A.I.: Care ar fi cea mai mare provocare pentru cariera dvs.?

C.P.: Desigur ca fiecare avem cate un personaj pe care il ravnim. Cel pe care mi-ar placea sa-l interpretez este Printul Miskin din Idiotul. E dificil, e special. Daca ne gandim la Dostoievski si Raskolnikov mi-ar placea, arta rusa mi-e foarte draga si e la sufletul meu. Mi-am dorit foarte mult sa joc in Rinocerii, iar cand mi s-a spus ca voi juca am fost bucuros, dar in acelasi timp mi-a fost si frica sa nu dezamagesc. Cand esti aproape de telul tau frica de a nu-l obtine este foarte mare.