Instrumente muzicale in film

Harpa. Simbol folosit in film pentru un mesaj anti-razboi si pentru a-i insoti pe mortii uitati ca intr-o oda menita sa ii ajute sa gaseasca o liniste cu talc de care nu au avut parte la sfarsitul vietii. Muzica devine fundal si supra-personaj pentru compania de japonezi din jungla burmeza ce marsaluieste spre armata-mama, fiind ca un alter-ego individual si colectiv ducand spre identitatea umana impartasita.

Personajul principal, Mizushima, esueaza in misiunea sa. Trebuie sa ii convinga pe japonezii aflati inca in lupta sa capituleze intrucat razboiul se terminase. Codul onoarei ii conduce pe acei japonezi in pragul masacrului si Mizushima, terifiat, intra intr-un labirint interior al lipsei de noima: atata moarte si sacrificiu pentru ce? Atata viata pusa pe altarul violentei in virtutea a ce? Devine din ce in ce mai tacut si, in urma unei experiente de martor, alege ca toata viata sa ii ingroape pe camarazii gasiti pe campurile de lupta, pe cei care sunt devorati de vulturi cerului, pe cei prea multi cazuti in razboi. Constiinta ii este profund zdruncinata, transformarea spirituala apare ca o consecinta a nelinistii si Mizushima devine un calugar retras, o prezenta fantomatica ce canta insotit de harpa sa, un mister al exemplului de pace in fapte. Oamenii nu stiu exact de ce se intampla suferinta pe lumea aceasta, dar compasiunea, umilinta, spiritualitatea sunt cai prin care o pot aborda si asimila.

Kon Ichikawa ni se dezvaluie drept un mare maestru al cinematografiei in lumini si umbre, al armoniilor complexe de tip sinestezie (de ex: momentele de incantare - Hanyu no yadu - "Nicaieri nu-i ca acasa" - combina imaginea de tip portret cu muzica si cu ideea de colectiv ce paraseste mental razboiul si se pierde in trairea sunetelor, ca o experienta de de-corporalizare temporara si temporala, precum spune Mircea Eliade). Muzica nu aduce experiente mistice, ci deschide calea spre ele. Muzica nu garanteaza raspunsuri existentiale, ci alina durerea. Muzica nu vorbeste un singur tip de limbaj, ci se transforma in camera fiecarui suflet in rezonanta de care este nevoie acolo. Muzica insoteste ororile pentru a trezi constiintele, pentru a eleva spiritul dincolo de stramtul corp ce ne tine prizonieri, dincolo de inselatoarele perceptii, dincolo de orizontul uman limitat. Muzica poate construi o atitudine de imbratisare a lumii si Mizushima doreste sa aduca lumina in intuneric, sa emotioeze acolo unde totul se impietreste, sa provoace coborari in sine, sa nasca in el frumosul umil si activ in lume prin fapta, absent de la masa mandriei si a violentei.

Sergiu Celibidache spunea ca muzica nu este un fenomen static, nu poate fi inteleasa, doar o lasi sa patrunda vijelios in cotloane si sa te populeze, e o devenire ce creste si moare, dar ne invata cum sa pastram posibilitatea de euforie spirituala, de trecere spre esenta. Filmul este o glosare pe marginea acestei idei!

Va asteptam si la celelalte doua filme din cadrul maratonului nocturn: de la ora 23.00 - Yojiro Takita: "Plecari" ("Okuribito", 2008 - color - 130 minute, *subtitrare in romana) si de la ora 01.30 - Radu Mihaileanu: "Concertul" (2009 - color - 120 minute). Intrarea este libera.