Student la Chisinau

De la bun inceput ai senzatia ca stai fata in fata cu naratorul care-ti povesteste cu naturalete si nonsalanta despre anii petrecuti ca student in Chisinau, despre viata in camin (cu bune si rele) si despre evenimentele politice din acea perioada (1989-1993), acestea din urma trecand totusi in plan secund. Protagonistul este Hail Alexeevici (Hai, un tanar de la tara, care vine in Chisinau sa faca filologia), personaj homodiegetic in jurul caruia graviteaza toate celelalte personaje (multe la numar) si intamplari. Cititorul e atras incet, dar sigur in lumea tovarasilor de catre aceasta voce, devenind tot mai greu sa lasi cartea din mana.

Cuvintele vin ca o avalansa de nestapanit asupra ta: amintiri, multe pesonaje, scrisori, stiri, petreceri, karate si jocuri de fotbal (viata la camin se dovedeste a fi o adevarata aventura). Citesti pe nerasuflate si abia iti dai seama cand naratorul trece de la o intamplare la alta intr-un ritm alert, nebunesc, aducand armonios impreuna fictiune si elemente autobiografice. Da impresia ca vrea sa spuna cat mai mult, cat mai repede. Tonul folosit e informal si ramane neschimbat de la prima pana la ultima pagina, indiferent daca e vorba de peripetiile studentilor sau de revolutia de la 1989.

Limbajul e viu, delicios, fara (false) pudori, oferind autenticitate si credibilitate textului. Te provoaca sa-ti imaginezi personajele, sa le vezi cu ochii mintii si sa te lasi atras in jocul lor. O si auzi parca pe colega care te streseaza "daci am fost la filmu' cari merji amuia la kinoteatru' "40 let VLKSM" si daci ne-a placut si daci nu merji sinivai si cu dinsa". Iar profesorii...niste caricaturi, oameni mici, inculti si perversi, care ii considera pe Sadoveanu, Preda, Labis si Stanescu studenti care nu se prezinta la cursuri.

Abunda umorul şi ironia. Te amuzi citind, dar sunt momente cand simti nevoia sa te opresti o clipa. Si-atunci te incrunti, pentru ca - la o analiza mai atenta - observi ca dincolo de ironie si caricatura sunt tratate si chestiuni grave pe care din neatentie s-ar putea sa le fi trecut cu vederea. E ironizat regimul comunist si perioada de tranzitie; sunt ironizati oamenii in culmea ipocriziei. Oameni care isi schimba ideile si parerile in functie de propriul interes (condamna si apoi aproba folosirea alfabetului latin si citirea cartilor in limba romana) sau din atei convinsi ajung peste noapte cei mai piosi credinciosi. Cu atat mai amar e sentimentul cand te gandesti ca  situatia e inca extrem de actuala.

Si apoi te inveselesti iar pentru ca Hai nu insista prea mult asupra aspectelor dure, ci te poarta prin alte amintiri, prin alte aventuri ale tovarasilor de camera. Pana la un punct, cand rockmanul e gata si revii la realitate. Finalul e brusc, nici nu-ti dai seama cand ai ajuns la ultima pagina. E genul de scriere care face sa-ti doresti sa nu se fi terminat. Dar de acum ai timp sa te gandesti in voie la ce ai citit...sau doar sa mai zambesti o data.