Coperta a cincea

Cum interiorul librariei este ticsit de carti, peretii goi lipsesc cu desavarsire iar podeaua nu putea oferi un cadru adecvat in cazul acesta, prima intrebare pe care mi-am pus-o cand am auzit despre expozitie a fost unde vor fi plasate lucrarile. Mi-a placut mult solutia aleasa, de a aduce fotografiile si desenele spre vizitator, de a-l impiedica sa treaca nepasator. Asa cum sunt dispuse in spatiu, lucrarile cer parca atentie si feedback.

Venite special din Bucuresti pentru vernisaj, Cristina si Hermina au fost pe cat de relaxate si naturale in discutiile individuale pe atat de emotionate cand au trebuit sa spuna cateva cuvinte despre demersul lor. Demers care, indiferent ca va place sau nu forma in care s-au materializat ecourile lecturilor lor, este unul de apreciat mai ales prin inedita alaturare a celor doua modalitati de expresie (fotografie si desen) in contextul ambiental al unei librarii amenajata intr-un (cautat) stil post-industrial.

"Rezultatele sunt un amestec de pasiune, explorare, cafea, imaginatie si tigari."

AltIasi: Cum v-a venit ideea expozitiei?

Cristina: Expozitia are un concept foarte bine conturat, care s-a decantat gradat. Cred ca ideea asta vine din timpuri imemoriale. As spune ca a existat intr-o forma mai diluata inca de cand am avut primele contacte cu cartile si continutul lor, inca de cand am putut stabili, intr-un mod asumat, ierarhii personale si preferinte in lectura. Apoi a fost nevoie doar sa ne intalnim si sa dialogam despre asta.

Hermina: Cartile reprezinta pentru mine un suport vizual foarte bun intr-o explorare grafica. Sunt foarte permisive si poti jongla cu multitudinea de idei pe care ti le pun la dispozitie.

AltIasi: Aveti studii in domeniul artei sau e doar o pasiune?

Cristina: Traseul meu in domeniul artei a fost unul foarte personalizat, in cadrul caruia mi-am putut proba si certifica nevoia de a face fotografii. Faptul ca nu am absolvit o facultate de profil mi-a dat posibilitatea de a cauta cursuri sau workshop-uri, de a alege repere in fotografie si a asimila cunostinte intr-o dinamica mult mai subiectiva. Mai departe, nu stiu care e linia de demarcatie intre pasiunea de a face fotografii si faptul ca am nevoie de asta, nu cred ca mai pot altfel. E ca si cum ochiul cu care vad fotografia este un obiectiv si de aceea, uneori nici nu mai apelez la aparat, doar declansez mental.

Hermina: Mi se pare irelevanta prezenta sau absenta unor studii atestate atata timp cat informatiile de care ai nevoie exista si poti avea acces la ele. Rezultatele sunt un amestec de pasiune, explorare, cafea, imaginatie si tigari.

AltIasi: Se mai poate face arta fara un background informational si practic care sa vina dintr-un mediu formal? Si mai direct: considerati lucrarile voastre drept obiecte de arta sau rezultatele unui hobby?

Cristina: Felul in care ne structuram cunostintele si parcursul intr-un domeniu artistic poate avea sau nu legatura cu arta ca forma de manifestare. Nu credem ca felul in care faci arta poate fi emanat direct din felul in care ai studiat si, mai ales, ce. Ci indirect, avandu-te pe tine ca intermediar si legatura, coagulandu-le sau despartindu-le, proces la care se mai adauga multe alte secvente de istorie si devenire personala. Lucrarile noastre nu devin obiecte de arta sau rezultatele uni hobby decat daca le impunem sau sunt tratate asa. In prima instanta, sunt un fel subiectiv de a "intalni" lumea interioara si pe cea din afara ei.

"Cand citesc o carte care ma convinge, ea imi devine filtru in functie de care regandesc si redimensionez felul in care exist in raport cu mine si cu ceilalti."

AltIasi: Ne puteti spune cum ati ales cele zece carti?

Cristina: Stiam ca vom propune proiectul acesta unei librarii, pentru ca forma lui respecta si e incurajata de parametri unui astfel de spatiu. Asa ca am stabilit un numar fix de lucrari, care au fost jumatate propunerile mele, jumatate ale Herminei. Titlurile pe care le-am ales eu erau ale cartilor puternice, care au avut ecouri indelungi in mine, care m-au modelat sau m-au intrigat. Carti de neuitat. Am citit mai departe titlurile alese de Hermina si m-a fascinat felul in care comunicam si ne intalneam pe platforma asta si cat de mult descopeream una despre cealalta. Pentru ca a fost si asta: un proces de cunoastere a celuilalt.

AltIasi: Dintre cele expuse, care e cartea preferata a fiecareia?

Cristina: Desi sunt diferite, de parca fiecare carte ar fi propria ei specie si nicidecum reprezentantele aceleasi categorii, am ramas gandindu-ma indelung la "Flori pentru Algernon" de Daniel Keyes.

Hermina: Eu nu pot alege doar una, dar pot mentiona "Eseu despre orbire", "Flori pentru Algernon", "Oscar si Tanti Roz"

AltIasi: Cand cititi o carte v-o imaginati cinematografic, construita din secvente dinamice? Sau ca un sir de imagini statice pe care le animati in minte?

Cristina: Cand citesc o carte care ma convinge, ea imi devine filtru in functie de care regandesc si redimensionez felul in care exist in raport cu mine si cu ceilalti. Nu o vad in totalitate ca pe un film, exista unele pasaje care, desi sunt intense si frumoase pentru mine, nu isi au in nici un fel reprezentarea in elemente concrete, vizuale. Uneori vad imagini. Uneori creez imagini pentru anumite fragmente. Uneori se asociaza liber textul cartii cu memoria mea vizuala. Uneori fortez eu asocierea asta, pentru ca imi e necesara.

Hermina: Felul in care imi reprezint ceea ce citesc, alterneaza imaginile statice ale unei descrieri cu suita cinematografica a unui dialog.

"Spatiul librariei ne-a permis sa jonglam putin cu felul in care am ales sa expunem lucrarile."

AltIasi: Care dintre voi a avut ideea amplasarii lucrarilor? Ati avut-o de la inceput sau a venit pe parcus, cand v-ati hotarat sa expuneti intr-o librarie?

Cristina: Amandoua ne doream sa folosim ca elemente de expunere sforile, clestii, idee pe care am fi ajustat-o in functie de spatiul ales. Desi nu cunosteam libraria Humanitas Lapusneanu din Iasi decat prin intermediul fotografiilor, am avut informatii esentiale care ne-au ajutat sa ajungem la forma finala, cea care poate fi vazuta si acum in expozitie. E inca o confirmare a unei teorii mai vechi de-a mea, cum ca "spatiul ne locuieste".

Hermina: Amplasarea lucrarilor trebuia sa se desprinda de varianta clasica de afisare pe un suport fix (pereti). Spatiul librariei ne-a permis sa jonglam putin cu felul in care am ales sa expunem lucrarile.

AltIasi: Aveti de gand sa duceti expozitia si in alte orase?

Cristina: Sigur ca da. Dupa ce am fost in Iasi si ne-am bucurat de felul in care a fost primita o astfel de idee, planuim sa o aducem la una din librariile Humanitas din Bucuresti. Si sa o extindem, cooptand alti 2 fotografi si desenatori care cred in proiectul nostru. Detalii in curand.

AltIasi: Care e fotograful si scriitorul preferat al fiecareia dintre voi?

Cristina: Un fotograf care m-a uimit si pe care nu il cunosc decat prin intermediul lucrarilor sale, este Peter Hapak, iar o serie a lui de imagini ireale este "Theroom", cu acei oameni in apa sau, mai exact, in amniotic. Iar cu scriitorii preferati este exact ca si cu numerele: Andrei Makine si Milan Kundera si toti cei dintre.

Hermina: Fotografii mei dragi sunt: Cristina, Misha Gordin, Anca Cernoschi, Lois Greenfield, Chema Madoz si mai suuuuunt. Si scriitori...hmm... Saramago, Aglaja Veteranyi, Eric Emmanuel Schmidt si aici avem o lista luuunga.

"Iasul a fost, in primul rand, oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut."

AltIasi: Cum ati gasit Iasul in scurtul timp petrecut aici?

Cristina: A fost prima mea interactiune cu Iasul. Inainte nu il cunosteam decat din povestiri, imagini si reprezenta "acel punct de pe harta mea incompleta, pe care trebuie sa il cunosc si sa il observ". Acum, in zilele in care am fost, desi am avut enorm de multe de facut, Iasul a fost, in primul rand, oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut. Si felul in care ne-au primit in vietile si ritmul lor, faptul ca ne-au incurajat si au facut, astfel, distanta georgrafica intre Bucuresti si orasul lor sa fie mult mai mica. Iar ca atmosfera si detalii urbane, mi-a insuflat o liniste si o ordine uimitoare. Ca si cum fiecare om, obiect sau cladire era exact unde si cum ar fi trebuit sa fie.

AltIasi: Pareati emotionate la un moment dat. Cum ati simtit feedback-ul celor care au fost la vernisaj?

Cristina: Am fost incontinuu emotionate, cel mai puternic s-a simtit in momentul discursului nostru, pentru ca vorbeam despre noi, despre ce credem si ce am incercat sa facem si am fi vrut sa povestim cat mai multe, sa nu ratam nimic din toate etapele acestui proiect si importanta lui pentru noi. Cei care au venit la vernisaj au toata admiratia noastra, e una dintre singurele dati in care am avut un dialog viu si solicitant de ambele parti despre lucrarile expuse, ce am vrut sa fie si ce sunt. Si le multumim ca s-au lasat prinsi de idee si ca au completat vernisajul nostru cu prezenta lor, intrebari, reactii, incurajari, povesti si multe altele.