- 3563
Ateneul Tatarasi continua seria premierelor teatrale din aceasta primavara cu A sosit trasura domnului!, o comedie bulevardiera in regia lui Bogdan Ulmu. Premiera este programata pentru maine, 29 aprilie, de la ora 19.00.
Piesa de teatru reprezinta o adaptare dupa Monsieur chasse, de Georges Feydeau: „Este una dintre cele mai spumoase comedii ale teatrului francez, iar faptul ca acest spectacol a fost atat de jucat demonstreaza ca are succes la public. Nu rivalizeaza cu textele grele, insa cred ca publicul este diferentiat. De cel putin trei decenii, in Iasi lipseste genul acesta de spectacol. Intr-o perioada in care toti suntem anxietati de viata agitata in care avem ghinionul sa respiram, doua ore de ras cred ca pot oferi spectatorului treimiist o meritata compensatie", declara regizorul Bogdan Ulmu. (via)
Din distributie fac parte Erica Moldovan, Emanuel Florentin, Octavian Jighirgiu/Bogdan Ulmu, Aurelian Balaita, Geo Sfaiter, Denisa Pirtac si Vlad Baba.
Urmatoarea reprezentatie a acestui spectacol va avea loc pe 4 mai, de la ora 19.00. Pretul unui bilet este de 15 lei (10 lei pentru elevi, studenti, someri si pensionari).