Palatul aducerilor aminte pierdut in uitare

Fara ecoul unei istorii zbuciumate, strada "Palatului aducerilor aminte" nu ar avea aspectul pitoresc de astazi. Ceea ce se numea candva Ulita Mare este astazi un prilej de contemplare.
La adapostul arborilor, isi face loc actualul sediu al Primariei cu o dubla identitate: institutia pe care o stim astazi rece, inaccesibila si cea a unui stravechi luminos Palat, care alaturi de Catedrala Mitropolitana, reprezenta una din bijuteriile urbei.

Palatul Roznovanu era un adevarat focar al vietii culturale si sociale, atat in timpul domniei vistiernicului Matei Cantacuzino, cat si a logofatului Neculau Roznovanu-Rosetti. A fost ridicat in deceniile 7 - 10 ale secolului al XVIII-lea dupa planul arhitectului Gustave Freiwald, acelasi care a dat contur si viata Catedralei Mitropolitane.
In liniile constructiei, stilul neoclasic e cel preponderent, completat fiind de elemente ornamentale baroce. Edificiul a fost inaugurat in 1823 si locuit multa vreme -periada cea mai infloritoare- de o familie instarita a acelor vremuri, reprezentata de Rosetti - Roznovanu, pana in 1891, cand este vandut statului.
Alexandru Cantacuzino il descria astfel: "Intrecand in proportii si lux Palatul de la Deleni, asezarea ocupa o mahala intreaga a orasului pe Ulita Mare, in fata Mitropoliei. Palatul roznovanesc se tinea bine caci stapanii erau boieri cu stare, avand vii la Cotnari, castele si mosii la Pascani."

Pentru cine va avea curiozitatea sa viziteze interiorul odailor, va ramane surprins de rafinamentul acestora, pictate de mana maestrului Ludovic Stavschi. In tandemul armoniilor i se alatura si pictorul Ioan Balomir, facand din Paraclis un element artistic incontestabil: "fiecare odaie era zugravita in alta culoare cu vopsea de apa, ba verde cu chenarele rosii (culorile Roznovestilor), ba liliachiu, cu picturi murale pe tavan, matase colorata pe peretii laterali, pana sus, de balustrade aurite, totul era mult mai bogat si mai pretios."
De asemeni, admirate pot fi scenele deosebite din mitologie, precum Moartea lui Icar, Carul lui Apollo ori Venera. Tot de sus te privesc chipurile in marime naturala a marelui vistiernic Nicolae Roznovanu si al "cucoanei Marghiolita"- platite foarte scump renumitului pictor Franz Xavier Winterhalter de origine germana.

Incapatoarele holuri, saloanele si lespezile de marmura, precum si balustradele meticulos lucrate, sunt rezultatul indicatiilor marelui Neculai Roznovanu al II-lea, umblat pe strazile capitalelor Paris-Londra-Viena-Berlin. Pare ca frumusetea vie din occident l-a sensibilizat si i-a cultivat simtul estetic, facand din arta un bun accesibil si recomandabil locuitorilor urbei.

Din nefericire, palatul, in forma lui actuala, aduce prea putin cu ceea ce era odata si nu numai ca aspect. Doar prin faptul ca piata a fost inlocuita cu aceasta mica, dar totusi romantica gradina de sub balcon, face diferenta. Gangul din dreapta deschidea drumul spre gradina palatului, cuprinzatoare, impinzita de numerosi arbori seculari, pe cand celalalt ducea in curtea cu bucatarii si spre grajdul cailor. Falnic, edificiul fusese inconjurat candva de ziduri dispuse lateral, pazit fiind de statui din Olimp ce infatisau chipurile grave, mustratoare ale unor zei precum Apollo, Diana, Hercule, Marte si Minerva, meniti sa intampine invitatii.

In decursul anilor palatul si-a castigat in importanta si prin faptul ca a gazduit numeroase personalitati, mai mult decat atat, a fost martora unor evenimente istorice semnificative care au marcat Iasul. Aici au locuit, pe rand, intre 1871 si 1889, domnitorul Carol I, sotia sa Elisabeta, precum si Regina Serbiei Natalia, Regele Neculau, dar si Printul Alexandru, pana la dorinta inpunatoare a lui Vasile Pogor de a cumpara palatul cu intentia de a stabili sediul Primariei.

Incepand cu anul 1891 odata cu proprietarul, edificiul isi schimba si denumirea, cunoscut ca "Palatul Princiar" sau "Palatul Ferdinand". Distinctia infatisarii va fi remodelata de arhitectul francez P.Gottereau care isi va lua responsabilitatea de a reamenaja salile, de a modifica fatadele, ridicand totodata un etaj-mansarda, cu sacrificiul capelei, care va fi daramat. Din 1895 se va reinnoi sub conducerea arhitectului Mandrea. Se planifica "inaltarea cladirii, refacerea acoperamantului, prevazut cu mansarde bogat impodobite, prefacerea cu totul a fatadei dinspre Mitropolie, deschiderea a inca doua fatade-una spre Teatru, de care palatul se va desparti printr-o frumoasa gradina". Fantana impozanta si modernizata se poate obeserva si astazi animand locul.
Palatul devine in scurt timp resedinta familiei regale, adica a Principelui Ferdinand si a Principesei Maria. Isi schimba destinatia, succesiv, de la Tribunal la Corp de Armata, pana in 1991 cand revine la cea initiala, de Primarie.

In Primului Razboi Mondial, Palatul Roznovanu a gazduit sediile ministerelor si ale conducerii politice refugiate de la Bucuresti, iar in 1918, in actuala sala de sedinte a Consiliului Local, s-a intrunit Consiliul de Razboi a Romaniei.
Dar istoria aduce in prim plan si o legenda cu iz romantic: se spune ca vestitul Neculai Roznovanu s-a indragostit de Maria Sturza, nevasta lui Costache Sturza, drept urmare, a "rapit-o" ca cei doi sa se poata cununa. "Blestemul dragostei lor ii va condamna la izolare si dispret. Impozanta cladire, cu o multime de incaperi, gherghire, tainite si stravechi hrube adanci, va fi adesea cutreierata de hoti si spargatori." Mai tarziu, un incendiu va distruge aproape in intregime etajul al doilea si mare parte din ornamentele de la primul nivel.

Numai ca dragostea dintre cei doi a insemnat si un prilej de sarbatoare. Adesea, in salonul cuprinzator de la etaj, locuitori de rang nobil se desfatau cu dans si cantec la invitatia matroanei Marghiolita, care organiza  serate, baluri si concerte. Invitati de seama au fost George Enescu, Haricleea Darcle, si Mihai Eminescu.  Balurile matroanei erau foarte renumite si apreciate in acea vreme.

Dimineata in siguratate, din balconul grandios al palatului, cucoana urmarea nostalgica parada armatei, iar spre seara, asculta forfota londourilor, care purtau tineri de seama eleganti, spre "domitiliu".

Surse:

Ion Mitican- "Vechi locuri si ziduri Iesene"/"Ulita Mare"-Din demult uitate vremuri-
Dan Jumara- "Mari edificii iesene"

Articol scris de Lucia Teodorescu