- 3406
La inceput de noiembrie, artistul plastic Vladimir Setran va avea expuse la galeria de la Moldova Mall lucrari de pictura si desen.
Vladimir Setran este Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arte "George Enescu" Iasi, a castigat numeroase premii iar lucrarile sale sunt expuse in galerii si muzee nu doar din Romania ci si din Franta, Austria, Germania, Statele Unite ale Americii, Turcia, Anglia si multe altele.
Despre drumul pe care fiecare artist il descopera de-a lungul creatiei, Vladimir Setran declara intr-un interviu acordat TVR Cultural:
"Fiecare inceput este altfel. Nu ti-ai preparat tonurile si te duci la panza si spui 8 la suta aici, 18 la suta dincolo si faci o pictura. Fiecare are alt tip de abordare, o alta emotie, o alta vibratie. Iar pe urma apar indoielile, revenirea...e foarte complicat ca sa spui gata! Am gasit reteta!
De cate ori nu mi s-a intamplat sa semnez o lucrare si sa renunt la ea, pentru ca adesea te pacalesti, zici O, ce frumoasa e! si seara cand te uiti la ea si o analizezi vezi ca esti total pe din afara. [...] Timpul e neiertator si te face sa descoperi ceea ce n-ai vazut cand trebuia. Cateodata ma contrazic si la un moment dat realizez ca drumul este inchis, ca nu ma duce nicaieri. Si ce faci atunci? Or luciditatea nu te paraseste, iar in momentul in care vezi ca bati campii renunti si o iei de la capat."
Maestrul abordeaza o arie artistica vasta, de la pictura la design, pina la tapiserii si instalatii.
"De-a lungul anilor, Vladimir Setran a desenat mult, el este fascinat de expresivitatea gestului, a corpului, de atitudini si de felul in care acestea se compun, adevarate ritualuri care pun in valoare un limbaj interior, un concept eliberat de constringeri si tabuuri. [...]
Genul de artist carui ii apartine, Vladimir Setran are un dezvoltat simt al plasticitatii, pe care o descopera in tot ceea ce exista in jurul sau. Ceea ce el practica este un tip de arta pe care, dupa un indelung exercitiu, o putem defini ca spontana, facuta intotdeauna cu forta emotionala a momentului.
Putem vorbi, de asemenea, si de o anume didactica, prin care artistul argumenteaza ca subiectul nu face decit sa ne ajute sa dam un nume discursului sau plastic. Realismul desenelor dialogheaza pe acelasi plan cu abstractia din lucrarile de pictura. Aici expresia tine de gest, de energia tusei de culoare, de picturalitate, oferind un spectacol fascinant al intelesului, dincolo de cuvinte" in opinia regretatei Maria Magdalena Crisan (Observatorul Cultural).
Expozitia va fi deschisa pina pe 10 noiembrie, iar vernisajul are loc miercuri, 3 noiembrie, de la ora 17.30. Prezinta criticul de arta Valentin Ciuca.
Tot atunci vor fi vernisate si lucrarile absolventilor sectiei de Design din cadrul UAGE iasi.
Evenimentele au loc sub egida sarbatoririi a 150 de ani de Invatamant Artistic Modern la Iasi.