Gegen die Wand - realism hardcore

Dupa 18 ani, filmul castiga pentru Germania Ursul de Aur la Berlin si in acelasi an, trofeul pentru cel mai bun film la Premiile Academiei Europene. E un film de o sinceritate brutala, realist pana la ultima secventa, amuzant, nebun, tragic, aproape perfect.

Nascut in Hamburg, Germania, din parinti turci, Fatih Akin este un adevarat fiu al globalizarii. Si-a inceput cariera ca actor si DJ, dar fascinatia pentru natura relatiilor umane, nu neaparat in forma lor romantic-sexuala, ci in toata plinatatea lor, precum si atractia catre lumea filmului (declara ca este innebunit dupa Martin Scorsese) l-au transformat in copilul-minune al cinematografiei germane/europene, fiind nu de putine ori comparat cu legendarul regizor german Rainer Werner Fassbinder. Eroii lui traiesc intr-o societate hibrida, multiculturala si tot ce isi doresc este o viata mai buna, atrasi fiind, iremediabil, de Istanbul.

Desi traieste in Hamburg, Fatih Akin declara ca orasul german nu-i ofera povesti cum o face tara sa de origine, de unde si exotismul filmelor sale, care se petrec undeva intre Germania si Turcia. Astazi imigrantii turci pot spune povestile din centrul societatii, nu de la marginile ei, asa cum se intampla si in filmele rebelului Fatih.

Exista personaje  pe care le admiri intr-un mod bizar, desi au luat mereu cele mai absurde decizii. Simti un soi de atractie magnetica fata de natura lor (auto)distructiva. E dureros si fascinant in acelasi timp sa-i vezi mereu in situatii limita, instabili si nebuni, fara teama. Au momente in care stralucesc, in care se agata cu sete de viata, desi cel mai adesea poarta cu ei o tristete apasatoare in priviri. Asa sunt si personajele din Gegen die Wand, Cahit si Sibel, doua fiinte care ilustreaza intr-un mod brutal tot ce poate fi mai frumos si mai decazut in fiinta umana.

Cahit e un portret trist al distrugerii de sine, traieste obscur, inecandu-se in bautura si cocaina, cu nervii intinsi la maxim. Sibel are jumatate din varsta lui, dar se afla si ea pe marginea aceleiasi prapastii. Tanjeste dupa un stil de viata hedonist, vrea sa traiasca, sa danseze, sa faca sex si nu doar cu un singur barbat, insa familia ii frange elanul de spirit liber, determinand-o sa-si gaseasca salvarea in sinucidere.

Intamplator, cei doi se vor intalni intr-un spital de psihiatrie, amandoi dupa tentative esuate de sinucidere, acesta fiind debutul unei aliante ciudate, un inceput de poveste de dragoste non-hollywoodiana, de un realism crud, spusa convingator, aproape intuitiv si de o sinceritate cum rar iti este dat sa gasesti intr-un film. Un fel de “realism hardcore”, sutinut punctual de un joc actoricesc fantastic si un soundtrack pe masura.

Birol Unen si Sibel Kekilli, fosta actita xxx, te vor convinge in rolurile lor de fiinte umane decazute, amandoi cameleonici in jocul actoricesc, cand neatragatori/ respingatori, cand de un  magnetism sexual extraordinar, totul in functie de evolutia si de situatiile extreme in care sunt puse personajele lor.

Soundtrack-ul e o combinatie eclectica de muzica traditionala turceasca (filmul este impartit in capitole imaginare, delimitate de interludii orchestrale, undeva pe malul Bosforului), cu muzica indie, pop si punk (de la Sisters of Mercy, la Depeche Mode sau Fanfara Ciocarlia).

Un film care va deveni cu siguranta un reper in lista de filme bune si foarte bune a oricarui cinefil.

P.S.: Filmul va avea subtitrare in limba romana.