Oana Sandu, lectia de pe scena

"Mi-am spus ca nu se poate sa nu iau la Teatru"

AltIasi: Va place mai mult sa jucati roluri sau sa semnati coregrafii?
Oana Sandu: Imi place in egala masura sa fiu actrita si sa fac miscare scenica. Eu sunt actrita, asta am studiat. Dar am avut dintotdeauna o pasiune pentru dans care s-a materializat pe parcurs in coregrafii si in activitatea mea de profesor de miscare scenica. Acestei pasiuni i s-a adaugat in timp si experienta acumulata in spectacole.

A: Ati studiat dansul in particular, l-ati practicat?
O. S.: Am studiat tot ce tine de plastica si expresivitatea corporala in teatru, dar nu am practicat niciodata dansul, clasic sau balet. Mi-a placut insa foarte mult sa studiez miscari de balet pentru ca mi-am dorit cand eram mica sa ajung la o scoala de balet. Nu a fost sa fie pentru ca in Vaslui, de unde sunt eu, nu erau scoli de dans, n-avea mama unde sa ma dea sa invat. Asa ca am furat de la doi verisori de ai mei care sunt balerini, de la concursurile de dansuri de societate la care ma uitam cand eram mica si plangeam ca nu sunt si eu acolo. Ma uitam si imitam ce vedeam.

A: Dar la Teatru cand ati stiut ca vreti sa dati?
O. S.: Tot de mica. Simteam, natura iti spune, iar mie imi placea sa fac spectacol. Cel mai clar cred ca mi-am exprimat dorinta prin clasa a 10-a. Mama n-a fost de acord la inceput, imi spunea "da' nu-ti inchipui ca acolo sunt atat de multi copii de actori. O sa suferi ca n-o sa iei". Dar mi-am spus ca nu se poate sa nu iau.

A: V-ati pregatit?
O. S.: Da, doua saptamani inainte de admitere. Si am intrat si prima pe lista la fete. Am auzit pe urma ca unul din domnii care erau atunci in comisie, Costica Popa, a spus atunci "fata asta e prea nebuna sa nu intre". Iti dai seama de la probe de cine ai nevoie, cu cine poti lucra. Imi pare bine ca a fost sa fie.

"Cum se comporta un actor indragostit pe scena?"

A: Iar acum sunteti profesoara de miscare scenica. Ce e miscarea scenica, cat de pertinent e perceputa in teatru?
O. S.: Miscarea scenica este unul dintre cele mai importante elemente intr-un spectacol de teatru. Mai ales in prezent, cand teatrul este unul preponderent de imagine, care cere mult ritm, dans, vizual, atitudine. Coregrafia, miscarea de pe scena te ajuta sa spui mai bine povestea. Trebuie sa stii sa corelezi ceea ce spui cu ceea ce arati spectatorilor pentru ca, daca nu vei arata in conformitate cu ceea ce spui, cei din sala vor fi dezorientati. Nu poti sa fii incruntat daca tu enunti un acord, trebuie sa ai o pozitie deschisa la scena. Altfel nu vei fi credibil.

A: Si cum se preda asa ceva la facultate?
O. S.: Sunt chiar foarte multe exercitii pentru perfectarea miscarii scenice. De la cele mai banale, cum sa privesti o musca sau exercitiile cu scaunul, la acrobatie, lupte scenice si cursuri de erotica: cum se comporta un actor indragostit pe scena, cum se comporta cand are o scena de dragoste. Nu se fac pe scena cum le facem de obicei. Pe scena totul trebuie adus spre public, totul este regizat, miscarile sunt prea putin naturale. Ele trebuie exagerate, hiperbolizate ca sa fie simtite si percepute si de ultimul spectator din ultimul rand. S-au facut anul acesta, la noi la universitate, cateva cursuri de miscare pe scena cu profesorul Nicolae Kazmin de la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau. Ei au acolo un departament special doar pentru miscare scenica.

A: Deci asta inseamna "Expresia si Educatia Corporala"...
O. S.: Exact. Tu, ca actor, sa stii ce se intampla cu corpul tau in diferite ipostaze ca sa-ti poti interpreta cum trebuie rolul. E ceea ce ne impartasea si domnul Kazmin cand ne povestea despre cursurile de erotica de la Academia din Chisinau, sunt necesare pentru ca un actor trebuie sa stie cum sa surprinda si astfel de scene. Si asta invat si cu studentii de la Arte. Sa lucram cu gesturile, sa modelam miscarile, incetul cu incetul, pana corpul se formeaza, se deschide. Pana cand stiu de ce, atunci cand au rostit o replica, au intins si o mana. De ce au intins-o, care a fost sensul miscarii lor? Cei mai multi copii trag de corpul lor pentru ca simt cum trebuie sa se miste si invata repede. Unii nu au o plastica prea buna, altii nu sunt plastici in miscare deloc. Ei, acolo nu prea ai ce sa inveti, nu poti face din fier plastilina.

A: Miscarile actorilor sunt dirijate sau mai degraba provocate? Cum vin ideile pentru alte miscari de fiecare data?
O. S.: Actorii se misca initial natural, in functie de text sau muzica. Dar apoi miscarile se lucreaza, gesturile se indreapta si se aduc pana la nivelul care transmite ceea ce trebuie. Amploarea miscarilor trebuie calculata pentru ca, de exemplu, un gest menit sa fie dragut sa nu se transforme intr-unul vulgar. Iar ideile vin in functie de imaginatia personala si de volumul de cunostinte. Dar la toate astea trebuie sa-i adaugi si pe oamenii cu care lucrezi, pentru ca te pot inspira foarte mult.
Am acum la Academie un spectacol cu studentii de anul I, foarte buni de altfel, foarte plastici. E necesar sa fie asa. Poti pregati 100 de miscari si sa nu aiba cine sa le faca, sa nu aiba pregatire fizica pentru ele. Si copiii astia au foarte multa initiativa si spun mereu "da, eu incerc" chiar daca cei mai multi nu au pregatire anterioara. Am gasit aluatul bun si sunt chiar mandra de spectacolul cu ei.

"Copiii sunt foarte receptivi"

A: Sunteti implicata in multe proiecte, mai ales cu copii.
O. S.: Da, am pregatit doua spectacole cu trupa de teatru de la Colegiul National si au fost si premiate la festivaluri. Am lucrat cu trupa de la Scoala 13 din Iasi inca din anul 2000 si mai colaborez cu copiii de acolo si acum. Am fost implicata in proiecte de teatru cu copii si in anul in care am lucrat la Constanta, acum am proiecte de vacanta cu copiii de la gradinita din Barnova, si prin satul Osoi am. Imi place foarte mult sa lucrez cu cei mici.

A: Va place sa lucrati cu copii mai mult decat cu actori mari?
O. S.: Actorii mari, consacrati, adultii au propria personalitate, propriul stil de lucru. Copiii sunt mult mai deschisi, sunt foarte receptivi la tot ceea ce li se spune. Sunt cruzi, poti sa-i modelezi, sunt nostimi si te emotioneaza foarte mult. Bine, si eu sunt foarte emotiva in ceea ce priveste copiii. E minunat sa lucrezi cu ei chiar daca trebuie sa-i iei de mai multe ori de la 0, sa le explici ce inseamna si in ce consta teatrul, sa-i familiarizezi cu notiunile. Si cred ca nu oricine e dispus si facut sa lucreze cu copiii.

"Teatrul educa"

A: Am aflat ca va pasioneaza si teatrul educational.
O. S.: Da, pentru ca teatrul educa mai mult decat o face o exmatriculare. Am aratat asta la Scoala 13 unde am lucrat cu copii cu probleme, care riscau sa fie exmatriculati din scoala pentru obraznicia lor. Exmatricularea era solutia ultima, profesorii nu vroiau neaparat asta, dar vroiau sa-i pedepseasca in vreun fel, sa le scada macar nota la purtare. Dar doamna Lupeica de acolo s-a gandit sa ma cheme sa interactionez cu ei in orice fel, sa le recit macar poezii, spunea ea. Am reusit. Sergiu, cu care nu stiau ce sa mai faca, s-a implicat in trupa Ariel a scolii atat de mult ca apoi a dat la Liceul de Arta unde a intrat cu nota 10, iar acum este student in anul II la Teatru. Si imi ia locul la Scoala 13 unde face cu copiii de acum ce-am invatat eu cu el cand era elev.

A: Inseamna ca e si o adevarata forma de terapie ?
O. S.: Bineinteles ! Si am un exemplu tot de la Scoala 13 ca sa ilustrez asta. Este exemplul unui baietel cu un defect fizic, la picior, din nastere. Era tot timpul trist, suparat si am fost rugata sa-i gasesc ceva sa se simta util. I-am dat rolul Imparatului Rosu intr-un Harap Alb la care lucram atunci. A fost fenomenal, s-a dezlantuit pe scena, a dansat, a jucat foarte bine, a ras tot timpul. M-a emotionat bucuria lui si mai tare m-a emotionat cand, dupa piesa, a venit mama lui sa-mi sarute mana. Eu nu stiam ce se intampla, ce vrea de la mine mai ales ca eu nu inteleg si nu suport domnismele astea. Femeia era atat de fericita ca baietelul ei nu-i mai povestea cum il fac handicapat copiii la scoala. Ce bucurie mai mare as putea avea decat sa vad acesti copii cum cresc, cum invata de la mine si apoi jucam pe aceeasi scena?

"Azi am venit cu vanatai, am stat pe gloante la repetitii"

A: Jocul actoricesc contemporan e de o complexitate care intrece orice schema sau rigurozitate, sugereaza multa libertate. Cum le explicati studentilor sa fie liberi pe scena?
O. S.: Nu poti sa-i spui unui copil sa fie liber daca nu stie ce inseamna libertatea corporala. El trebuie sa exerseze, sa cunoasca foarte bine cu cine interactioneaza pe scena, sa lucreze cu propria imaginatie. Rolul meu e acela de a il conduce si de a ii pune intrebari ca sa-si dea seama ca are infinite posibilitati de exprimare, ca are libertatea sa le aleaga. Mi-am adus aminte ca Nicolae Kazmin ne-a povestit de un exercitiu in care o studenta isi imagina ca scaunul este fosta iubire. Cu ajutorul acestui "personaj" si a unei muzici senzuale, a creat un moment extraordinar de sensibil. A inteles sa fie libera pe scena.

A: Nu vi s-a intamplat sa dati indicatii de miscare scenica in piesele in care nu era al dumneavoastra rolul acesta?
O. S.: Nu, atunci am primit indicatii. Cand trebuie sa joci, joci. Daca trebuie sa te ocupi de o coregrafie, faci asta. Adica iti faci meseria. Bineinteles ca totul e cooperare, fiecare din cei implicati intr-un spectacol coopereaza, dar trebuie sa stii care e rolul tau. Eu cred in umilinta fiecaruia. Si in modestie.

A: Cat de obositor este?
O. S.: Orice meserie e obositoare. Daca e facuta cu placere, insa nu mai conteaza. Daca pui pasiune, nu mai simti greutatea meseriei tale. Pentru ca un actor depune enorm de multa munca. Spectatorii nu stiu de cate ori a reluat actorul o scena. Pe mine ma intreaba deseori prietenii si cunoscutii ce fac la Teatru si le spun "uite, azi am venit cu vanatai ca a trebuit sa stau pe gloante la repetitiile pentru Macbeth". Se mira si ma intreaba daca nu ma dor picioarele. Ma dor, dar trebuie sa fac fata si imi place ceea ce fac. Trebuie sa-ti placa sa depui eforturi, sa cazi de cate ori trebuie daca asta e rolul tau. Trebuie sa stii cum sa cazi in teatru. Si asta se invata.

A: Care e rolul de care nu va plictisiti?
O. S.: De rolul de profesoara n-o sa ma plictisesc niciodata. Spectacolele trec, apoi vin altele. Cu copiii voi lucra tot timpul. Gasesc in fiecare alt potential, alta bucurie.