- 3545
Alexandru Tarnauceanu, Andrei Timofte, Adrian Poroh ne invita sa „aplicam” 3 teste: Personality Test (vernisaj - vineri, 6 februarie), Drive Test (vernisaj - luni, 9 februarie), Job Test (vernisaj - miercuri, 11 februarie), toate cu incepere de la ora 13.00, la Galeria ApArte - studioul de practici si dezbateri artistice a Facultatii de Arte Plastice, Decorative si Design, Universitatea de Arte “George Enescu”, Iasi. Colaboratori: Delia Bulgaru, Ioana Moisii, Marius Arcus, Iulian Arcus, Andrei Cozlac. Curator Dan Acostioaei, co-curator Catalin Gheorghe.
Exista sau nu liberul arbitru in contextul societatii contemporane? Pe principiul - regulile ingradesc individul si il reduc la a fi o simpla piesa dintr-un mecanism, proiectul Tester isi propune sa evidentieze intr-un mod artistic erorile sistemului socio-politic al secolului XXI.
“Personality Test” – simularea unui exercitiu de votare in care personajele politice sunt inlocuite cu 21 de animale. Acestea au fost alese in mod ironic, societatea umana fiind comparata cu un ecosistem.
“Drive Test” – erorile organizatorice si administrative din sistemul rutier. Testul de 21 de intrebari, corelate cu 21 de imagini sugestive, critica ambiguitatea codului rutier si posibilitatea interpretarii legislatiei.
“Job Test” – sau ce stii sa faci, de fapt? Simularea unui interviu intr-un spatiu claustrofobic, 20 de intrebari relevante pentru un interviu de angajare, cea de-a 21-a neoficiala “In concluzie, ce stii sa faci?”.
Vor fi expuse instalatii video, reprezentari grafice, lucrari interactive, dar si un performance. De asemenea, „testele” se vor desfasura si in perioada: 7, 8 februarie Personality Test, 10 februarie Drive Test, 12 februarie Job Test, intre orele 12.00 – 15.00. Intrarea este libera.
Aici puteti vedea poze de la vernisajul de astazi - Personality Test.