David Ford, sau cum sa linistesti o masa de oameni

Viata lui n-a fost spectaculoasa si, probabil, daca-l iei la bani marunti, nu a avut mai multe realizari decat tine si nici mai multe experiente, aptitudini sau prieteni. Dar e un personaj cel putin admirabil pentru ca nu a vrut sa cucereasca lumea ci sa o linisteasca. Crede cu tarie in cateva principii pe care si le-a cultivat cu timpul si vrea sa le marturiseasca tuturor prin muzica lui, inventand culori acolo unde nu sunt, creand legaturi acolo unde sunt gauri.

Muzica lui e indie intr-o buna masura, cu influente rock destul de limitate si pop cat incape. Nu s-a straduit sa inventeze nimic nou, insa spatiile experimental le gasesti in destule piese, acolo unde si-a mixat singur piesele, cu loop-uri care l-au facut cunoscut in UK, sunete domestice, de linguri, cutite, tap-uri pe tigai, razatori si alte instrumente de gatit sau curatenie pe care le are la indemana orice gospodina de la noi. Lipsa unui fundal foarte bine lucrat nu dezavantajeaza cu nimic dinamica pieselor si sound-ul indie, din contra, ii confera o oarecare nota de autenticitate, subliniind cu atat mai bine vocea, care intotdeauna se vrea calda, chiar si cand exprima o nota de repros evident. In ce priveste mesajul mi s-a parut destul de calculat, totusi simplu si fara artificii poetice exagerate, cum intalnesti deseori in curentul de gen. Subiectele pieselor sunt, din pacate (din punctul meu de vedere), lipsite de un continut extraordinar, nu ataca nimic important, nu indica o atitudine anume si nici nu ma dau peste cap cu nimic, insa punctul de rezistenta e pasiunea cu care ti le pune in fata, grija cu care vrea sa te calmeze si nu sa te incite, sa-ti sugereze o cale de rezolvare si mai putin sa te faca constient de o anumita posibilitate de a obtine victorii cu care nu ai ce face. Ceea ce e ok si m-a facut sa ascult tot albumul.
Poate cumva si ironic dar si sincer pana la capat, primul lui album (2005) se intitula I Sincerely Apologise For All The Trouble I've Caused. In prestatiile live pentru acest album si-a cucerit publicul foarte usor. Ca si Damien Rice, numai ca in alta directie, vocea nu l-a tradat si audienta a fost miscata. O multime de oameni poate fi linistita de vocea ta. E ceva. Viorile pot stapani, percutia poate agita, mesajul poate emotiona pana la capat cand e sustinut de o voce fireasca.

Inainte de cariera solo a cantat in Easyworld, pana in '04. Trupa, desi nu aducea nimic nou sau special, a avut o audienta relativ buna. Aveau aerul de alternativ si tendintele indie erau usor de ingerat de catre o piata niciodata saturata de muzica. Easyworld totusi nu se potrivea cu ce isi imaginase David ca trebuie sa transmita unei audiente imense. Daca acum trupa si-a definit un stil si si-a castigat o suma de fani, inainte intrau in categoria aceea de o numim "slabi". Asa ca despartirea de Easyworld ne-a adus noua o versiune mai prolifica si mai expresiva a sinelui cantat de cineva pe care nici nu-l cunoastem si, din nou, din partea trupei propriu-zise, o varianta usor de interpretat si acceptat a mesajului alternative.

In 2007 si-a lansat Songs for the road, un material bine inchegat si - asa cum este de obicei profilul - usor de ingerat. Succesul nu l-a daramat, nu ma intelege gresit, insa l-a pozitionat undeva bine, criticii i-au dat bila alba, ascultatorii au inceput/continuat sa-l asculte si calitatea sound-ului per total precum si a mesajului continua sa se imbunatateasca.

Auditie placuta!