- 8011
Interesat mai mereu de noutăți, mi-am dat seama că îmi rămân multe cărți pe care le-am tot amânat, așa că anul acesta a fost momentul în care mi-am propus să termin unele lecturi începute mai demult sau să abordez nume și titluri pe care, dintr-un motiv sau altul, le-am ocolit.
1. „Why We Sleep” – Matthew Walker (în română „Despre somn”, apărută la Vellant). Dacă ar fi să-mi spuneți că veți citi doar o carte în tot anul 2021, aceasta ar trebui să fie. Nu exagerez cu nimic când afirm că mi-a schimbat total percepția despre viață și m-a ajutat să-mi modelez programul în așa fel încât să mă pot odihni mai bine. Lipsa somnului e principala cauză a majorității problemelor de sănătate (de la cancer la boli cardiovasculare) și a accidentelor, lipsei de concentrare, pierderii memoriei și randamentului scăzut. Toți cei care fac politici publice (de la educație la sănătate și muncă) ar trebui să fie testați anual din cartea asta.
2. „Corecții” – Jonathan Franzen (Polirom). Ca un pleasure delayer ce sunt, după „Libertate” și „Puritate” am lăsat la urmă cartea cea mai lăudată a sa, și nu degeaba. Franzen are o putere fantastică de a găsi tipare, personaje care au trăsături recognoscibile, pe care le-am întâlnit la prieteni, cunoscuți sau pe care le-am identificat chiar la noi.
3. „Lupta mea” (1-5) – Karl Ove Knausgaard. Am citit 5 din cele 6 volume care alcătuiesc ansamblul (care are 3200 de pagini în norvegiană), apărute la Ed. Litera. E un fenomen: deși e o abordare realistă, cu lux de amănunte, detalii care par nesemnificative și nu ajută în vreun fel firul narativ, un stil accesibil, fără pretenții, dar care pentru unii poate părea plictisitor, efectiv nu am putut să le las din mână. De fapt, am simțit-o ca pe o invitație de a-mi rememora detaliile din propria viață. Am citit mare parte dintre ele în carantină și au fost unul dintre lucrurile care mi-au menținut psihicul pe linia de plutire. Am păstrat volumul 6, de 1100 de pagini, pentru 2021.
4. „Cultura română pe înțelesul patrioților” – Mircea Vasilescu. Dacă crezi că ai cât de cât un interes în cultura românaescă, cartea asta e un must read, deoarece surprinde foarte bine contextul și ridică o parte dintre problemele încă nerezolvate ale domeniului.
5. „Uau” – Dan Sociu. Un Dan Sociu matur, în care apar nostalgia, conștientizarea crizei vârstei de mijloc și misticismul – fără a se lua prea tare în serios, ca de obicei. O carte care probabil trebuie recitită, la intervale de timp.
6-7. „Viață salbatică” – Richard Ford (Black Button Books). Mi-a plăcut mai mult decât „Între ei. Amintiri despre părinții mei”, pe care am citit-o puțin mai târziu. Recunosc că pe Richard Ford l-am luat în serios după ce m-a înnebunit Marius Chivu cu el (și mi l-a mai adus și în casă, unde s-a descălțat și s-a tolănit confortabil pe canapea). Dar nu-mi pare rău – are o capacitate incredibilă de a rezuma, în fraze scurte și cu un minimum de cuvinte, emoții/ senzații/ stări pe care alții nu reușesc să le ilustreze în pagini întregi.
8-9. „Fiesta” – Ernest Hemingway (Polirom). Nu știu de ce l-am tot ocolit pe Hemingway atâta timp, că doar îmi plac scriitorii americani, dar după ce am citit „Grădina raiului” anul trecut, am continuat cu „Sărbătoarea de neuitat”, în care rememorează întâlnirile din Paris cu tot felul de scriitori și artiști celebri, și „Fiesta”, care mi-a retrezit dorul de Spania și ieșiri cu prietenii.
10. „Despre idei și blocaje” - H.R. Patapievici (Humanitas). Încă o carte pe care am tot amânat să o citesc. Patapievici face niște observații foarte pertinente legate de cultura română, dintre care enumăr câteva: lipsa de receptare a unor opere, care înseamnă inclusiv incapacitatea de a duce mai departe idei originale; mediul cultural dominat de cultura generală în raport cu cea specializată; lipsa de comunicare între ele a specializărilor, ostilitatea grupărilor intelectuale, luptele dintre „lichelismul de afirmare” și „oportunismul de lichidare” etc.
11. „Îndrăzneala de a spera” – Barack Obama (RAO). Citisem acum câțiva ani mai bine de jumătate din carte, dar am reluat-o anul acesta, și din prisma intrării mele în politică. A fost foarte reconfortant să aflu că cel care avea să devină mai târziu cel mai puternic om de pe planetă a trebuit să-și răspundă, la începuturile vieții sale politice, la întrebări de genul celora pe care și eu mi le-am pus. Mi-a fost mai ușor apoi să-mi amintesc de ce am făcut acest pas și să mă încurajez că dacă Obama a trecut prin lucruri mult mai dure, de ce aș fi eu scutit de ele? Altfel, dincolo de modul cum am rezonat cu cartea, Obama – absolvent de Harvard – scrie foarte bine, folosind des autoironia, și-și argumentează fără pedanterie, într-un mod plăcut, accesibil publicului larg, punctele de vedere. Abia aștept și citesc „Pământul făgăduinței”, apărută recent la Litera.
12. „Privind soarele în față” - Irvin Yalom (Humanitas). Cine-ar fi crezut că o carte despre frica de moarte poate genera introspecții atât de puternice? Se pare că, de la vârste mult mai fragede decât aș fi intuit, trebuie să învățăm să gestionăm faptul că viața e finită și să ne îmblânzim fricile. Yalom mi-a fost recomandat de-a lungul timpului, dar – din nou – am tot amânat întâlnirea cu el.
13. „Viața pe Facebook” – Cristina Hermeziu. Am citit-o înainte de lansarea pe care i-am făcut-o la librărie. E, de fapt, o colecție de eseuri despre relația cu social media ale unui grup eclectic de personalități din literatură, mass media și lumea academică, care m-au ajutat să-mi redefinesc conceptual și emoțional relația cu și de dependență digitală, nu ca un manual de self-help, ci ca un tur prin diverse perspective din care am putut să-mi aleg pe cele care mi s-au potrivit.
14. „Operațiunea Shylock” - Philip Roth (Polirom). Sunt un fan al lui Roth, căruia i-am citit peste jumătate din titlurile apărute în română. Această carte, în care aparte inclusiv ca personaj scriitorul Philip Roth, pe lângă intriga romanescă, e un bun prilej de reactualizare a unor evenimente care țin de istoria Israelului, sionism, Holocaust și judecarea criminalilor de război.
15. „Meseria de romancier” – Haruki Murakami (Polirom). Dacă te-ai aștepta la un îndrumar despre cum să fii/ devii un scriitor, titlul te poate înșela. Cartea e o colecție de articole despre literatură scrise de-a lungul timpului de Murakami, care – într-adevăr – dezvăluie cititorului mai multe despre scriitorul japonez și tehnicile sale.
16. „Cele trei fiice ale Evei” - Elif Safak (Polirom). Fără a fi cea mai bună carte a autoarei, reprezintă o abordare captivantă a unor teme precum feminismul și rolul femeii în societatea turcă, cele două Turcii (laică, orientată spre vest vs. religioasă, tradiționalistă), terorism, dar și hărțuirea din mediul academic etc.
17. „Înțelepciunea mulțimilor” – James Surowiecki (Publica). Autorul a avut o rubrică de business foarte populară în The New Yorker și eram curios în legătură cum modul său de argumentare într-o lucrare de o întindere mai mare. Deși în capitolele cărții dă numeroase exemple care să-i justifice teza că mulțimile sunt mereu mai inteligente decât cel mai înzestrat membru al lor, acestea par repetitive. Mi-ar fi plăcut o abordare mai puțin partizană, mai critică față de ideea de bază. Totuși sunt câteva avantaje ale mulțimilor care merită reținute: diversitatea opiniilor, independența, descentralizarea (includerea expertizei locale) și agregarea, sintetizarea unor idei diverse într-o concluzie colectivă.
18. „Economia pe înțelesul fiicei mele” - Yanis Varoufakis (Vellant). Probabil cel mai celebru ministru de finanțe din ultima decadă a explicat, într-un limbaj destul de accesibil, perspectiva sa asupra economiei. Deși nu sunt de acord cu toate ideile prezentate în carte, o recomand ca ghid introductiv pentru anumite concepte (inclusiv Bitcoin).
19. „Mauricio sau alegerile locale” – Eduardo Mendoza (Humanitas). M-au atras atât titlul, cât și faptul că acțiunea are loc în Barcelona anilor ’80. Fără a fi cu adevărat memorabilă, a fost totuși o lectură agreabilă, care mi-a retrezit pofta să explorez Barcelona la pas.
20. „Furia” – Salman Rushdie (Polirom). Încă un autor pe care l-am tot amânat. În loc să încep cu Versetele satanice, am preferat o carte mai light, care însă m-a dezamăgit și pe care m-am forțat să o termin.