Diapozitivul Unirii sub semn de sărbătoare

Plasata intr-o latura a sobrului, verticalitatii si asumarii istoriei, o arie in care mondenul nu-si gaseste loc, iar faptele se armonizeaza pentru a servi binelui colectiv, viziunea regizorala se opune comercialului si tendintei de a fragmenta colosul Unirii in bucati usor digerabile, eventual dublate de o stridenta contemporana pentru a raspunde, cu usurinta, asteptarilor publicului contemporan. Abordarea traditionala, curata, cu o pretuire a caracterului solemn istoric, cu fragmente de sunet si ilustratii video, ne invita sa pasim in universul secolului al XIX-lea, experimentand lentoarea vietii, a depanarii molcome a evenimentelor si a talcului discutiilor de odinioara, cu un ritm cumpatat antagonic ideilor arzatoare, care macinau mintea si launtrul oamenilor; in fond, asistam la intrepatrunderea unghiurilor de perceptie a Unirii intr-o geometrie complexa, care-si gaseste functionalitatea si azi. 

Incremenite in timp si spatiu, personajele alcatuiesc un tablou vivant la ridicarea cortinei, imagine incarcata de suspans si un preambul reusit. Incet, diapozitivele ruleaza, iar eroii prind viata si se scutura din nemiscare pentru a-si spune povestea. Revenirea in dinamica a dat sentimentul chimiei dintre marionete si papusar, de parca regizorul ar fi stat undeva sus, manuind firele istoriei romane. Diversitatea paletei de personaje rezida din coloratura si diferentele atitudinale ale paturilor sociale specifice secolului al XIX-lea (in cadrul careia boierii etalau moravuri alese, se bucurau de privilegii financiare si erau vocali in expunerea opiniilor personale, iar oamenii de rand reuseau cu greu sa verbalizeze nazuinte). Alexandru Ioan Cuza (Dumitru Florescu) micsoreaza prapastia dintre cele doua clase, intruchipand, prin propriul comportament, modelul romanului de altadata, ca o suma a trasaturilor meritorii ale ambelor categorii: cultura, educatia, indeletnicirile alese, evolutia continua a intelectualilor, dar si sinceritatea, munca, corectitudinea si devotamentul taranilor.

Prin melanjul dintre actorii tineri si seniori, cat si prin conlucrarea a patru institutii culturale iesene (Ateneul National din Iasi, Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi, Teatrul pentru copii si tineret „Luceafarul” din Iasi si Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” Iasi) in constituirea garniturii celor 21 de actori se pastreaza nota unionista, chiar si la nivel de solutie regizorala. Oscilarea si intercalarea aparitiilor scenice a actorilor tineri cu seniorii ofera o dinamica aparte, o modificare a ritmului frazarii si o savoare a schimbului de replici.

Dumitru Florescu (Alexandru Ioan Cuza) inmagazineaza spiritul unionist si iubirea pentru popor; reuseste sa ancoreze complexitatea personajului intr-o tonalitate joasa, o frazare atenta, cu pauze si accentuari vadite de cuvinte, cu mimica ferma si fizicalitate militareasca, cu replici asumate si cu stapanirea de sine a unui domnitor. In contrapartida cu miscarea unionista propovaduita de Cuza, Liviu Smantanica (Alecu Bals) alcatuieste o partitura reusita prin personajul interpretat si tine piept cu succes valului de replici menit sa-i destabilizeze convingerile. Ne lasam fascinati de inflacararea cuvintelor acestuia, de monopolul personalitatii sale si de afluenta ideilor antiunioniste, ce par a fi inghitite doar de acest personaj. In multimea boierilor prezenti pe scena, o aparitie revigoranta este cea a lui Daniel Onoae (Mos Ion Roata), modelul taranului veritabil, cu graiul si portul stramosesc, dar si cu mahnirea omului simplu, ignorat de conducere, refugiat in munca asidua si in ganduri fara capatai. Ca prezente feminine s-au remarcat Ana Hegyi (Ecaterina Vogoride) - prin tumultul trait pe scena in transpunerea unor scene puternice marcate de cutezanta alegerii personajului de a-si trada sotul, prin incrancenarea cu care si-a strigat durerile -, si Alexandra Paftala (Elena Cuza) - o prezenta cerebrala, o interpretare asezata, marcata de monologul sau in care-si rosteste temerile.

Marcarea timpului este singura care modifica decorul imaginii in care sunt inchise personajele, modificari minore, fara a induce o alta stare, ci care subliniaza o etapa temporala. Albul, nonculoarea atribuita timpului, rezuma caracteristicile conceptului, materializat prin trimiterea la o hartie goala pe care se astern cuvinte si fapte, prin trimiterea la lumina in spatele careia se ascunde un inceput sau sfarsit, prin ambiguitatea transmisa de panza goala prezenta pe scena, pe care regizorul a ales sa deseneze. Spectacolul a avut si fine interventii de video mapping, semnate de Silviu Luda, lucru ce subliniaza creativitatea cadrului scenic, dar apare ca fiind infim, comparativ cu atmosfera pe care o putea induce decorul tipic secolului al XIX-lea. Cadrul scenic neutru a furnizat premisele unui joc liber, fara demarcari materiale, convenabil tuturor personajelor, ce trimite la simplitatea traiului de odinioara. Alaturi de video mapping si scurtele accente muzicale, costumele (realizate de Alina Dinca-Puscasu) au innobilat personajele, au reamintit de prestanta intelectualilor, conturand atmosfera specifica „secolului natiunilor”.

Revenind la intrebarea initiala, privirea retrospectiva gazduieste povestea Iasului, a romanilor, a marilor sustinatori ai Unirii, a inceputului de drum ca o natiune unita si a motivului pentru care Romania exista in forma actuala. Povestea Unirii ne apartine si lasa sentimentul unei lacune in repertoriile institutiilor teatrale romanesti, in ceea ce priveste prezenta pieselor istorice. Sigur, nu este usor sa alcatuiesti acest tip de spectacol, insa curajul lui Ovidiu Lazar merita salutat. Poate ca dramatizarile de aceasta factura nu se incadreaza in tipicul reprezentatiilor preferate de romani, insa avem certitudinea extinderii orizontului de cunoastere si apropierii de trecut.

Am asistat la unire, la unirea ideilor, a teatrelor, a generatiilor, a noului si vechiului si am realizat cat de putina importanta i se da acestui concept; suntem o Romanie, dar actionam din ce in ce mai dezbinat. Spectacolul Povestea Unirii, unic in tara prin subiectul abordat, ne trezeste din letargie, facandu-ne sa apreciem realmente calmitatea timpurilor traite. Reprezentatia istorica ne face partasi la investirea lui Cuza ca Domn al Moldovei si consemneaza locul unde se afla cheia evolutiei – la omul de rand.

Guest writer pentru acest articol este Oana Nicoleta Bartos-Agavriloaie.