- 2244
Expoziția personală „Săgeată, floare, foc” a artistului român Lucian Bran, curatoriată de Corina Ilea, propune o selecție de fotografii care ilustrează căderi de meteoriți pe teritoriul României. Dacă partea pricipală a expoziției poate fi vizitată la Borderline Art Space între 7 noiembrie-1 decembrie, o serie de zece fotografii vor fi expuse în aceeași perioada la libraria Art+Design. Vernisajul expoziției (Borderline Art Space, ora 18) va fi precedat de Lucian Bran - lansare de carte de artist „Săgeată, floare, foc”, aparută la Centrul de Fotografie Documentară, care va avea loc la libraria Art+Design (ora 17).
Argument curatorial:
Pornind de la informațiile furnizate de The Meteoritical Society, care identifică 11 căderi de meteoriți pe teritoriul României – începând cu anul 1852, până în 2008 – proiectul fotografic Săgeată, floare, foc al lui Lucian Bran propune o localizare ficțională a acestui fenomen astronomic: geografia teritorială devine hibridă, permeată de mărturii, istorii, sau imagini care transgresează logica predictibilului înspre cea a poeticului. Titlul proiectului său fotografic este un vers din poemul lui Lucian Blaga, Cerească atingere (1933).
Dacă în mod tradițional hărțile, coordonatele și sistemele de referință indexează teritorii pentru a fi supuse sistemului de cunoaștere, pentru a fi circumscrise unui spațiu controlabil, în proiectul lui Lucian Bran cartografierea meteoriților este nomadică, fiind mai degrabă măsura unei “localizări sociale” extinse, în care ficțiunea joacă un rol central. Coordonatele spațiale sunt hibridizate, extinzând-se înspre un teritoriu social și vizual fluctuant. Noțiunea de “producere a spațiului” care stă la baza teoriilor geografice – spațiul nu este inert, ci este produs în mod activ prin activități umane, în aceeași măsură în care activitățile umane sunt produse de materialitatea spațiului – determină o interpretare oblică a geografiei.
Lucian Bran reintroduce materialitatea meteoriților în ficționalitate: o geografie experimentală este astfel generată, explorând imaginarul generat de geografia verticală a căderii meteoriților, precum și contextul ficțional care contribuie la “producerea spațiului” în câmpul vizual. (Corina Ilea)
Lucian Bran (n. 1981) a absolvit Universitatea Națională de Arte, București – secția fotografie. Proiectele sale au fost expuse la Galeria Posibilă, București (2015, 2013), Museum of Municipal Engineering - Krakow Photomonth - Show OFF (2014), Fotogalerie Wien (2018), MNAC, București (2018), Salonul de Proiecte București (2016). A fost selectat în cadrul Plat(t)form – Fotomuseum Winterthur (2019) și nominalizat pentru The Unseen ING Talent Award (2016).
Corina Ilea este curator și cercetător. A fost New Europe College, Institute for Advanced Study “Spiru Haret” Fellow (2017-2018) și IRH –ICUB Fellow, Universitatea București (2016-2017). Ea deține un doctorat obținut la Concordia University, Montreal, Canada (2012) unde a fost și Faculty Member (2008-2014) și unde a predat cursuri legate de practicile fotografice contemporane. În 2015 a fost Curator Asociat pentru “Condiția post-fotografică,” Le Mois de la Photo à Montréal – Bienala internațională de imagine contemporană. A fost curator asociat pentru JCE Romania - Jeune Création Européenne (2018-2019). Cercetările ei au fost prezentate in Canada, Europa si Statele Unite ale Americii.
Expoziție organizată de Borderline Art Space prin Asociația Culturală AltIași. Proiect co-finanțat de AFCN și Primăria Municipiului Iași. Sponsori: Gramma, Cuptorul Moldovencei. Parteneri media: Wink, Radio România Cultural, RFI, Ziarul de Iași, Modernism.ro.