- 3109
Profesorul Gheorghe Chipail este unul dintre medicii cei mai reprezentativi de după cel de-al doilea război mondial, efectuând multe intervenții chirurgicale în premieră în România, printre care și o operație pe cord. Și-a dedicat întreaga viață chirurgiei, peste 60 de ani. La 81 de ani, prof. Chipail încă opera. Avea mâna sigură, o tehnică rapidă și fără cusur, curaj și determinare. A format generații întregi de chirurgi la Facultatea de Medicină. Fără să fie un taciturn, nu îi plăcea să vorbească mult, obişnuia să spună „Lasă tăgada mon cher şi treci la treabă!”. Şi-a învăţat discipolii să muncească fără cruţare într-un spirit al onestităţii fără concesii faţă de bolnavi şi faţă de profesie.
Gheorghe Chipail (15.02.1905, comuna Dumești, jud. Botoșani – 2.08.1997, Iași) – medic chirurg, profesor universitar. Localizare mormânt – parcela I/IC (catolici), rând 1
Profesorul Gh. Chipail s-a născut la 15 februarie 1905, în comuna Durneşti, jud. Botoşani, într-o familie de fruntaşi ai intelectualităţii rurale. Părinţii săi (tatăl preot), cărora le-a purtat o vie recunoştinţă, i-au oferit o educaţie sănătoasă, bazată pe principii de conduită morală ireproşabilă, de la care nu s-a abătut nici o clipă în tot cursul vieţii. Şcoala primară a început-o în satul natal şi a terminat-o la Iaşi, după care a urmat cursurile Liceului Internat „Costache Negruzzi” (liceu de tradiţie, recunoscut pentru „spiritul internatist” şi calibrul profesorilor şi absolvenţilor săi). În 1924 a intrat prin concurs la Facultatea de Medicină din Iaşi (era primul an când admiterea în facultate avea loc prin concurs), pe care a absolvit-o în 1930. Ca student şi tânăr absolvent a beneficiat de acea extraordinară formă de pregătire care era internatul prin concurs. În aceeaşi perioadă de sfârşit de facultate şi început de carieră (pe atunci era posibil) a ocupat postul de preparator la discipline preclinice, indispensabile unui viitor chirurg: histologie – prof.dr. E. Puşcariu, patologie generală - prof. C. Ionescu Mihăieşti şi, mai ales, anatomie, unde, remarcat de prof.dr. Gr. T. Popa, a funcţionat ca asistent timp de 5 ani.
În calitate de intern şi-a început cariera chirurgicală în anii 1928. După absolvire, ca asistent de anatomie, a devenit secundar de chirurgie la Iaşi, şi apoi, printr-un nou concurs (1936), la Bucureşti. În perioada ieşeană a fost elevul prof. N. Hortolomei, pe care avea să-l reîntâlnească mai târziu, iar ca secundar la Bucureşti a lucrat la prof. Th. Nasta. Se anunţă o carieră strălucită datorită calităţilor tânărului chirurg, tenacitate, putere de muncă, inteligenţă, îndemânare şi, mai ales, integritate morală faţă de profesie, bolnavi şi colaboratori. A urcat toate treptele profesionale prin concursuri: intern, secundar şi, în 1942, la 37 ani, medic primar.
A intervenit perioada războiului, cu mobilizări şi activitate în spitalele de campanie (când povestea cum l-a întâlnit personal pe Mareşalul Antonescu), iar în 1944 ocupă prin concurs postul de profesor la Clinica a III-a Chirurgicală a Facultăţii de Medicină din Iaşi, la conducerea căreia s-a aflat pentru peste trei decenii, până în momentul pensionării (1974). După pensionare a continuat să opereze până în anul 1986. O viaţă de chirurg cu activitate neîntreruptă timp de aproape 60 de ani. Fiind dăruit de Dumnezeu cu valenţe intelectuale, morale şi fizice excepţionale, Prof. Chipail a reprezentat una din figurile cele mai proeminente ale chirurgiei româneşti de după război. A fost un clinician desăvârşit şi un operator curajos, practicând o chirurgie de avangardă. Impresionează volumul imens al activităţii sale operatorii (aproximativ 30000 intervenţii) şi sfera foarte largă de activitate în cadrul a ceea ce încă numim „chirurgie generală”: de la apendicectomii la gastrectomii totale, de la hernii la tiroidectomii şi timectomii, de la intervenţii ortopedice la intervenţii pe cord. La foarte scurt timp după ce fostul său maestru, prof. Hortolomei, a operat prima stenoză mitrală în România la Bucureşti, prof. Chipail a efectuat prima comisurotomie pe cord închis la Iaşi în 1954. Puterea sa de muncă ieşită din comun i-a permis ca dumineca să opereze torace la sanatoriul Bârnova, unde ani de-a rândul a rezolvat cazurile chirurgicale de tuberculoză, precum şi ale afecţiuni netuberculoase. În chirurgia digestivă a abordat toată gama de intervenţii cunoscute la acea vreme: rezecţii de esofag, rezecţii hepatice şi pancreatice, chirurgia căilor biliare, colectomii, rezecţii şi amputaţii de rect.
Practica o chirurgie de mare anvergură, opera rapid şi sigur cu o tactică şi tehnică fără cusur. Nu a fost niciodată dominat de teama insucceselor, ceea ce i-a permis abordarea cazurilor limită, rezolvarea complicaţiilor, prin reintervenţii şi decizii rapide şi eficiente la patul bolnavului sau în sala de operaţie. Nu a scris şi nici nu a publicat excesiv, pe de o parte datorită unei autoexigenţe extreme, iar pe de altă parte pentru că a crezut cu toată tăria în supremaţia faptelor şi nu a vorbelor. Cu toate acestea este autorul multor articole publicate în ţară şi străinătate, iar monografiile „Reintervenţiile imediate şi precoce în chirurgia abdominală” şi „Tratamentul chirurgical al ulcerului gastro-duodenal perforat” au rămas lucrări de referinţă în literatura medicală a vremii. Cartea memorialistică „Din viaţa, activitatea şi gândurile unui chirurg” este o savuroasă şi totodată o profundă analiză autobiografică.
A fost membru al multor societăţi ştiinţifice naţionale, membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie (S.I.C.) şi al Societăţii Europene de chirurgie cardiovasculară, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Spunea uneori: „prostia, chiar atunci când reuşeşte, tot prostie rămâne!”. Respecta el însuşi şi cerea colaboratorilor o „măsură a lucrurilor”, dar mai ales „o bună credinţă”. Pentru profesor buna credinţă însemna totul: muncă, echilibru în comportament şi profesie, dar mai ales cinste.
Cristian Dragomir - articol preluat din volumul “Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învățământ medical superior la Iași”)