- 1688
Cea de-a treia ediție a festivalului „Magia baloanelor – festival al baloanelor cu aer cald” va avea loc la Războieni, Iași, în weekendul 18-20 mai 2018 și va fi organizat în parteneriat cu primăria comunei Ion Neculce, Consiliul Județean Iași și Aeroclubul României.
Estimăm un număr de 15.000 de vizitatori, în condiții meteo favorabile. Anul acesta ne propunem să avem prezente în jur de 10 baloane, atât din țară, cât și din străinătate.
Lansările în masă ale baloanelor vor fi programate de două ori în fiecare dintre cele trei zile, după ora 6.45 am și după 6.30 pm. În plus, se vor organiza sesiuni de zbor captiv după–amiaza, începând cu ora 6.30 pm, în limita disponibilității, pe principiul „primul venit, primul servit.” Atât zborul liber cât și zborul ancorat depind de vreme, iar hotărârea de a zbura se ia pe loc, în urma ședinței tehnice a piloților. Informațiile despre zboruri se găsesc la http://www.magiabaloanelor.ro/vreau-sa-zbor.
Lansarea în masă a baloanelor va fi completată de diverse activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: diferite tipuri de ateliere, activități sportive sau jocuri pentru copii.
Vizitatorii vor putea achiziționa produse și servicii artizanale și își vor potoli setea și foamea cu o varietate de băuturi, gustări și mâncăruri delicioase. Momentele petrecute în cadrul festivalului vor fi presărate, bineînțeles, cu muzică bună, veselie și emoție.
Pe cer, baloane cu aer cald și un spectacol magic ce brăzdează văzduhul în huruitul arzătoarelor; la sol, vibrații pozitive, bucurie și activități pentru copii și adulți de toate vârstele.
Cu alte cuvinte, trei zile în care voia bună poposește din nou la Războieni, un weekend în care ne lăsăm purtați de culori până sus, departe!