- 2765
Lungmetrajul regizoarei elvetiene Petra Volpe, Ordinul divin, a circulat in multe festivaluri (Tribeca, Palm Springs, Glasgow) si a ajuns in sfirsit si in Romania! La Iasi se vede la Ateneu, marti, 2 aprilie de la ora 22 si joi, 4 aprilie de la ora 22. Biletele sunt puse in vanzare la pretul unic de 12 lei si pot fi achizitionate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro.
Lungmetrajul regizoarei elvetiene Petra Volpe, produs de Zodiac Pictures, a avut premiera internationala la renumitul Tribeca Film Festival din New York, unde a castigat Premiul pentru public, Premiul pentru cea mai buna actrita intr-un film international (Marie Leuenberger) si Premiul Nora Ephron (pentru regizoarea si scenarista Petra Volpe) „pentru povestirea ei curajoasa si plina de compasiune, o cinematografie frumoasa, o caracterizare complexa a experientei feminine, o navigare perfecta atat a dramei cat si a comediei” (juriul).
Filmul prezinta povestea Norei, o tanara sotie si mama, care locuieste intr-un sat mic cu sotul si cu cei doi fii. Zona rurala elvetiana este neatinsa de marile schimbarile sociale pe care le-a adus miscarea din 1968. Nici viata Norei nu este afectata – ea este o persoana linistita si agreata de toata lumea, pana cand incepe sa se lupte in mod public pentru drepturile femeilor de a vota.
Pelicula a fost multipremiata, printre premii numarandu-se si premiul pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai buna actrita in rol principal si cel mai bun actor in rol secundar 2017, Cea mai buna actrita intr-un film de fictiune european, Premiul Publicului pentru cel mai bun film in 2017, Cel mai bun film strain in 2017.