- 3062
„Marita”, debutul in lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va rula si in Iasi la Cinema Ateneu! Filmul, care spune povestea reintregirii unei familii in jurul mesei, la ceas de sarbatoare, este simplu, plin de umor si, dupa cum a marturisit regizorul, strabatut de improvizatii, insesizabile insa. Lungmetrajul „Marita” este programat la Cinema Ateneu luni, 4 decembrie si vineri, 8 decembrie de la ora 17.00. Biletele au fost puse in vanzare la pretul unic de 12 lei si pot fi achizitionate on-line de pe site-ul ateneuiasi.ro si de la casa de bilete a Ateneului din Iasi.
„Marita” este un film simplu in care povestile unui tata (Adrian Titieni) domina intalnirile cu toate celelalte personaje. Alaturi de fiul lui, Costi (Alexandru Potocean), porneste in Dacia sa veche, botezata Marita, pentru a se intalni cu restul familiei. „Marita” nu este de povestit pentru ca filmul lui Iftime exceleaza in ceea ce priveste jocul actorilor si atmosfera de familiaritate pe care o degaja. Spectatorul afla gradual incotro se indreapta Costi: mai intai ii apare iubita, apoi doi prieteni apropiati, apoi tatal si sotia actuala a acestuia, iar in cele din urma, intreaga familie adunata intr-o seara, in jurul mesei.
A doua zi, membrii familiei o apuca fiecare pe drumul sau. O scena de o simplitate dureroasa, paradigmatica pentru situatia in care se afla mai ales femeile ale caror casnicii sfarsesc in divort, este cea in care tatal se duce spre dacia „Marita”, iar mama copiilor lui, femeia de care a divortat de ani de zile, il urmeaza cu naturalete, spre masina. Strigata de copii, isi constientizeaza gestul si alearga spre masina unuia dintre fii cu un zambet sfios.
„Marita“ a castigat marele premiu al juriului FEDEORA, in sectiunea „East of West“ a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Aceasta sectiune este dedicata regizorilor aflati la primul sau al doilea film, iar in cadrul programului competitional sunt incluse productii din Europa Centrala si de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar si din tari ale fostului bloc sovietic.
Filmul ii are in distributie pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cocias, Andrei Hutuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea. Scenariul a fost scris de Anca Buja si Cristi Iftime, director de imagine a fost Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Dragos Apetri, designer de costume — Alexandra Alma Ungureanu, machiaj — Maria Andreescu, scenografia — Malina Ionescu, iar sunetul a fost semnat de Dan-Stefan Rucareanu, Alexandru Dumitru si Florin Tabacaru. Producatori sunt Ada Solomon si Radu Stancu.