eveniment
Data: 
2 Aug 2016 - 21:00
3 Aug 2016 - 21:00
Loc: 
Palas Parc
stats
Adresa: 
Palas

Caravana Filmelor NexT 2016

Caravana Filmelor NexT porneste in aventura ce o va purta prin 10 orase din tara, unde cinefilii au intalnire cu cele mai noi si premiate scurtmetraje de la Festivalul International de Film NexT. Caravana ajunge si la Iasi, al doilea oras de pe traseul de anul acesta, si opreste la Palas Parc, unde spectatorii isi pot intinde paturile pe iarba verde pentru cinema in aer liber. Pentru al treilea an in care Caravana Filmelor NexT se afla la Iasi, timp de doua seri, pe 2 si 3 august, spectatorii se pot bucura impreuna de 13 filme scurte din cele doua programe: NexT Out in Space si Best of NexT
 
MARTI, 2 AUGUST, este seara NexT Out in Space, o experienta audiovizuala si o calatorie in alt timp si spatiu populat de extraterestri, roboti si oameni de stiinta geniali. Out in Space demonstreaza ca un film SF nu trebuie sa fie lung ca sa fie captivant:
 
Atacul monstrului gigantic care suge creiere din spatiu/L’Attaque du monstre géant suceur de cerveaux de l’espace (Guillaume Rieu, Franta, 2010, 19')
* Intr-un musical color din anii 60', apare din senin un monstru oribil dintr-un film vechi de Hollywood alb-negru, care ataca locuitorii unui orasel dezintegrandu-i sau transformandu-i in zombi suparati si flamanzi!
 
Abis /Chasm (Joel Benjamin, SUA, 2015, 12')
* Un astronaut cauta urme de minereu deasupra unei planete straine, neavand drept companie decat computerul de bord. 
 
Clone/ Clones (Rafael Bolliger, Suedia, 2015, 13')
* In viitorul indepartat, un profesor de fizica cuantica este pe punctul de-a suferi o operatie prin care i se va indeparta o tumoare de pe creier – si i se ofera posibilitatea de a-si faci o copie dupa propriul creier.
 
Dezastru fatal la Drive-in cinema/ Deadly Drive-in Disaster (Arjan Wilschut, Olanda, 2015, 3')
* Agenta speciala Sola Powers, de la Biroul de afaceri extra-terestre, se arunca in plina actiune cand un cinema drive-in, unde ruleaza un film clasic cu o invazie de OZN-uri, este atacat de o farfurie zburatoare adevarata!
 
Vor muri cu totii in spatiu/ They Will All Die in Space (Javier Chillon, Spania, 2015, 15')
* Nava Tantalus pluteste fara control prin spatiu.
 
Silente (Paco Ruiz, Spania, 2015, 9')
* Anori este un eschimos care traieste pe planeta Silente. Inregistrand sunetele naturii, intr-o buna zi il surprinde aparitia unui obiect batut de vant. Originea sa este necunoscuta.
 
Povestea unui robot /Tristes Déserts (Stephanie Winter, Austria, 2015, 8')
* Rezultat filmic-muzical al colaborarii – de inspiratie baroca si SF – dintre artista Stephanie Winter, tenorul August Schram si duo-ul electronic Austrian Apparel.
 
Misiunea lui Yuri Lennon pe Alfa 46/ Yuri Lennon’s landing on Alpha 46 (Anthony Vouardoux, Germania/Suedia, 2010, 15’)
* Dupa ce aterizeaza pe satelitul lunar Alfa 46, cosmonautul Yuri Lennon se confrunta cu un paradox uluitor... Desprins de nava mama, Yuri isi începe calatoria prin spatiu, care iil va conduce catre sfarsitul lumii asa cum o cunoastem noi. 
 
*** 
 
MIERCURI, 3 AUGUST, este rezervata pentru Best of NexT, cinci filme premiate si aplaudate la cele 10 editii NexT, cu povesti emotionante despre parinti si copii. De vazut si de revazut. 
 
 
Maine, Bach... / Tomorrow, Bach... (regia Mihnea Andrei Ciorica, Romania, 2013, 31’)
* Matei se afla intr-un moment de cumpana al copilariei sale. Datorita divortului parintilor sai si lipsei de intelegere si compasiune din partea tuturor celor din jurul lui, Matei se refugiaza in muzica. 
 
Junior (regia Julia Ducournau, Franta, 2011, 21’)
* Justine, a.k.a. Junior, este o strengarita cu cosuri si un umor aparte. Este doar un pic misogina. Dupa ce este diagnosticata cu un virus stomacal, corpul ei trece printr-o metamorfoza bizara... 
 
Leaganul mesterului de sicrie/ The swing of the coffin maker (regia Elmar Imanov, Germania, 2012, 30’)
* Azerbaidjan. Yagub traieste impreuna cu fiul sau adult, Musa, intr-o casa mica, intr-un loc pustiu. Duc o viata solitara. Musa, intarziat mintal si miscandu-se greoi, il ajuta pe tatal sau la munca. 
 
Aglaée (regia Rudi Rosenberg, Franta, 2010, 19’) 
* In curtea scolii, Benoit pierde un pariu cu unul dintre prietenii sai. Drept pedeapsa, trebuie sa o invite pe Aglaée, o eleva cu handicap, sa iasa impreuna cu el.
 
Excursie/ Excursion (regia Adrian Sitaru, Romania, 2013, 19’).
* Dupa ce afla ca extraterestrii au aterizat in Romania, Eugen, de 9 ani, fura o camera video din magazinul unde tatal sau este angajat ca paznic si incepe sa isi filmeze viața de zi cu zi.
 
Cea de-a treia editie a evenimentului continua misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT mai aproape de un public nou, din afara Bucurestiului, in orase unde filmele de scurtmetraj sunt rareori difuzate, iar optiunea cinematografelor in aer liber lipseste. Si in acest an, accesul la proiectiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT este gratuit.
Resurse
Video: 

NexT 2016 [trailer]

NexT 2016 [trailer]
Articol scris de Comunicat de presa | Mie, 27/07/2016 - 18:16
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa