Cum a inceput FITPT, editia a VIII-a

Hansel si Gretel a fost, dupa cum o recomanda si numele, o piesa de teatru pentru copii, care s-a jucat de dimineata in sala mica a teatrului, unde nu mai fusesem niciodata pina acum. Sala era plina de pre-scolari veniti cu parintii si ma tot gindeam inainte sa inceapa spectacolul daca nu cumva imi pierd timpul la o piesa pentru copii, insa mi-a placut extrem de mult pina la sfirsit. Spectacolul combina storytelling-ul cu animatia de obiecte, adica prin intermediul mijloacelor specifice teatrului de animatie modern interpretii devin deopotriva naratori si personaje, totul fiind atit de colorat si de animat incit nu ai nicio clipa de ragaz care sa te deconcentreze de la bucuria spectacolului. La un moment dat, dupa ce Hansel si Gretel au ramas singuri in padure si au inceput sa se plinga ca nu mai au nimic de mincare, un baietel din publicul s-a indreptat cu pasi timizi catre interpreti si le-a oferit acestora o cutiuta de Tic Tac cu aroma portocale. Cind s-a ajuns la scena cu casuta de turta dulce, adica o casuta de papusi plina de jeleuri si bomboane de tot felul, toti copiii prezenti in sala au inceput sa saliveze si sa-si traga parintii de mineca pentru ca le era si lor pofta de bomboane. Totusi, nu multi au reusit sa reziste tentatiei si s-au dus pina pe scena, unde actorii au fost foarte simpatici si i-au introdus cumva si pe ei in piesa si nu i-au trimis direct la locurile lor cum m-as fi asteptat. In momentul acela mi-am adus aminte cit de fericita eram si eu cind mergeam cu gradinita la teatru aproape in fiecare luna, iar acum eram din nou la fel de entuziasmata si nu regretam absolut deloc ca am vazut adaptarea scenica de la Hansel si Gretel.

Textul de spectacol a fost scris de Ramona Iacobute, jurnalist cultural foarte apropiat de arta teatrala, care debuteaza acum in postura de autor al dramatizarii si marturiseste ca dramatizarea acestei povesti i-a testat cea mai pretioasa dintre calitatile pe care trebuie sa le aiba un scriitor – capacitatea de a spune si a respune povesti la nesfirsit. Totusi, spectacolul nu ar mai fi fost acelasi fara toate elementele de scenografie de care s-a ocupat Costantin Butoi, sculptorul de papusi de la Teatrul Luceafarul, artist inventiv care acum s-a aflat Intr-o noua misiune, aceea de a identifica si adapta scenic obiecte banale cu potential artistic, cum ar fi un foarfece cu lamele vopsite-n roz, care juca rolul mamei vitrege cu „o limba ascutita”, o tigaie in care nu numai s-a facut mincare, ci a jucat si rolul lunii de pe cer, o crenguta care-l reprezenta pe tatal, taietorul de lemne samd.

Despre spectacol, regizorul Ion Ciubotaru spune ca a creat „un spectacol de improvizatie, in care imaginatia privitorului e pusa serios la treaba. Am vrut un spectator activ, care sa isi faca propria poveste. Am renuntat la papusi in acceptia traditionala si am apelat la obiecte, care isi parasesc latura utilitara si capata valente teatrale. Vrem sa demonstram ca in teatru fictiunea e cel mai important lucru si ca, daca visam, putem sa facem teatru din orice, cu orice.”

Pisica Verde a fost un spectacol atipic, o premiera teatrala datorita utilizarii sistemului silent disco. Inainte sa patrunzi in sala de spectacol ti se oferea o pereche de casti prin care puteai auzi un playlist care se schimba constant, dar totodata auzeai si replicile actorilor care aveau si ei, de asemenea, casti, dar acestea erau dotate cu lavaliere. Mizanscena consta intr-un club improvizat unde spectatorii se aflau in acelasi perimetru cu actorii si erau nevoiti sa stea pe margine, la nici un metru de scena care era amplasata in centrul incaperii. Astfel, publicul putea participa la piesa de teatru, avind posibilitatea de a se urca pe scena si a dansa impreuna cu actorii. Piesa urmareste povestea unor liceeni, majoritatea elevi in clasa a 10-a, din diferite medii sociale, care isi petrec uneori noptile in clubul „Periferia”. Pe parcurs afli ca au parte, ca orice adolescenti, de indragosteli, dar uneori si dezamagiri in dragoste, probleme cu colegii, parintii, prietenii samd dar tot ce-si doresc e sa se distreze, chiar daca, asa cum enunta si o replica din piesa „probabil nu vom ajunge niciodata sa avem 20 de ani”. Una dintre fete, Bianca (interpretata de Ioana Corban), decide ca in acea seara in club sa poarte un tricou cu o pisica verde, iar asta ii atrage atentia unui tip din afara cercului ei de prieteni, Dani (interpretat de Dragos Maftei), cu care mai apoi pleaca pe neanuntate in afara orasului, fara sa dea de stire prietenelor ei, care o vor cauta peste tot in urmatoarele 2 zile, ajungind la o concluzie tragica. A fost un spectacol antrenant, plin de efecte speciale si multe filtre de lumina (caci, la urma urmei, e vorba de recrearea unei atmosfere de club), iar textul a fost perfect pentru publicul tinar. „Pisica verde” reprezinta, de fapt, o metafora pentru irealitatile imediate care apar datorita derizoriului vietii, care ajunge sa capete o aura speciala tocmai pentru ca tu, ca om, sa contezi in interiorul propriului tau destin;

Despre spectacol, regizorul Bobi Pricop spune ca este „un spectacol pentru liceeni si studenti, inspirat din problemele si preocuparile specifice virstei, o mostra despre cum teatrul pentru tineret poate oferi raspunsuri la intrebari poate inca nerostite”.

In concluzie, va recomand sa ajungeti la cel putin un spectacol din cadrul acestui festival, fie el dimineata, in general recomandat pre-scolarilor, sau fie el seara, cind se joaca spectacolele pentru publicul larg, interpretate de diferite trupe de teatru din tara sau din afara. FITPT e un festival foarte fain, iar eu va recomand sa va achizitonati din timp bilete, pentru ca deja s-a anuntat ca exista citeva spectacole care sint sold out.