Les Vacances de Monsieur Hulot

Sinopsis: Les Vacances de M. Hulot urmareste aventurile general inofensive ale unui simpatic domn care hotaraste sa-si petreaca vacanta din luna august intr-o statiune balneara modesta de pe coasta Atlanticului. In timpul petrecut aici, el reuseste sa schimbe complet obiceiurile localnicilor.

Jacques Tati (1907-1982) a fost un regizor, actor si scenarist francez. Este cunoscut pentru filmele sale Jour de fete, Les Vacances de Monsieur Hulot, Mon Oncle, Playtime iar intr-un sondaj realizat de Entertainment Weekly a fost nominalizat pe lista „Cei mai mari 50 de regizori din toate timpurile”. Realizind numai 6 filme de lungmetraj, el este cel care a regizat cele mai putine filme spre deosebire de ceilalti regizori din lista amintita.

Dupa ce si-a facut debutul regizoral cu aclamatul Jour De Fete, Jacques Tati a reusit sa atinga noi niveluri de popularitate in 1953 cu cel de-al doilea lungmetraj al sau, Les Vacances de Monsieur Hulot, in care incearca sa-si familiarizeze publicul cu un stil epurat, plin de gaguri visate, caci Tati considera ca un film nu are neaparat nevoie de un scenariu, asa ca multe dintre gagurile prezente in film sint produse ale insomniilor regizorului care se trezea brusc ori de cite ori avea cite o idee buna, pentru a o nota si a o folosi mai apoi in filmele sale. Acesta este primul film prin care el isi introduce asa numitul „alter ego” - Monsieur Hulot, mult iubitul sau personaj, in jurul caruia se vor contura si viitoarele sale comedii suprarealist de haioase, fara macar o urma de umor ieftin sau vulgar. Monsieur Hulot, personajul ilar creat si jucat chiar de Tati, l-a inspirat pe Rowan Atkinson in formarea lui Mr. Bean, avind o parte din verva lui Chaplin si o doza considerabila din stingacia inspectorului Clouseau. Este un gentleman perfect, lipsit de orice talent practic, care nu se descurca cu noile tehnologii, dar intotdeauna are intentii prietenoase si gesturi elegante.

Turistii de pe plaja din Saint-Marc-sur-mer isi doresc cu orice pret sa se simta bine si sa aiba o vacanta lipsita de stres si se grabesc in grupulete nerabdatoare si dezorganizate spre litoralul francez, fara sa stie ca ceea ce ii asteapta acolo ii va exaspera constant si fara gres, deoarece printre ei se va afla un oarecare domn Hulot, un incurca-lume, care desi are un suflet bun, este mult prea bine intentionat. De fel este o persoana taciturna, dar nu are nevoie de cuvinte pentru a-si face simtita prezenta, caci una din trasaturile pregnante din filmele lui Jacques Tati, in afara de comicul de situatie construit si condus genial de catre regizor, il prezinta dialogurile reduse la minim, impreuna cu sunetul care este estompat. Astfel, absenta cuvintelor este compensata de masina lui M. Hulot, care scoate sunete nesanatoase la fiecare metru parcurs, speriindu-i sau trezindu-i pe toti din somn, dar si de modul sau incredibil de a merge pe virfuri, cu pas saltat, schimbindu-si constant directia prin rasuciri bruste care vor provoca suficiente daune pina la sfirsitul filmului. Nu poti sa-l invinovatesti nici cind rastoarna cricul masinii, aceasta luind-o la vale cu doua doamne inauntru, patrunzind pe proprietatea unui individ care are ca hobby trasul cu pusca. Hulot incerca doar sa-si inlocuiasca roata din spate. Astfel, umorul este generat in mare parte de miscarile atent coregrafiate, din interactiunile si ciocnirile dintre personaje, din mimica si gestica atit de expresive, exact ca intr-un film mut, doar ca acestea sint mult mai sofisticat regizate.

Filmul, de asemenea, satirizeaza increderea pe care societatea occidentala postbelica o are in productia capitalista si in valoarea tehnologiei complexe. Totodata, el satirizeaza mai multe elemente legate de clasele politice si economice franceze, de la capitalistii dolofani si marxisti intelectuali plini de sine, la proprietarii meschini si diletanti ai micilor firme, dintre care majoritatea par aproape imposibil sa se elibereze, chiar si temporar, de rolurile lor sociale rigide pentru a se relaxa si a se bucura de viata, iar aceste teme vor iesi la suprafata si in filmele sale de mai tirziu.

„Acest film isi extrage substanta si forta dintr-un simt ascutit al observatiei pus in serviciul unei reconstructii scrupuloase a ceea ce a fost observat. Nu numai ca Tati stilizeaza, ca orice mim, gesturile si corpurile, ci si universul sonor, raminid astfel cunoscut ca cineastul dupa care a devenit imposibil sa mai asculti distrat un film.” (Dictionnaire des films Larousse – 1995)

Printre altele, filmul a fost nominalizat la Cannes si la premiile Oscar, iar in anul 1953 a cistigat premiul Louis-Delluc, premiu care se acorda in exclusivitate celui mai bun film francez al anului.